URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iunie 2016, 17:43

Cere şi ţi se va da! În cele peste 100 de întâlniri cu orădenii în ultima lună, primarul Ilie Bolojan le-a adunat nemulţumirile şi le-a promis rezolvarea lor

Cere şi ţi se va da! În cele peste 100 de întâlniri cu orădenii în ultima lună, primarul Ilie Bolojan le-a adunat nemulţumirile şi le-a promis rezolvarea lor RECLAMAŢI AICI! Cum nu au ocazia să bifeze prea des o întâlnire cu primarul, orădenii au profitat de faptul că Ilie Bolojan a luat la pas, în campania electorală, cartierele oraşului şi i-au spus ofurile lor. Edilul le-a garantat că cele care ţin de Primărie şi sunt pertinente vor fi rapid soluţionate
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campania electorală a fost un prilej bun pentru orădeni să vorbească direct cu primarul. Înainte de a câştiga cel de-al treilea mandat, Ilie Bolojan a avut peste o sută de întâlniri în cartierele oraşului, ascultând ce au oamenii de spus şi explicându-le ce doreşte să facă în continuare. La fiecare întâlnire cetăţenească, edilul le-a cerut apropiaţilor săi să noteze riguros pretenţiile oamenilor şi să caute rapid soluţiile.

În total, orădenii au ridicat peste 300 de probleme, arătându-se nemulţumiţi, de pildă, de duhoarea emanată de ferma de porci Nutrientul, de calitatea apei de la robinete ori de câinii pe care vecinii lor îi cresc în apartamente.

Cu ochii pe Nutripork

Întâlnirile la care primarul Bolojan a participat au fost răsfirate în toate cartierele, aşa că, firesc, oamenii au ridicat probleme specifice zonei în care locuiesc. Cel mai elocvent exemplu este în Ioşia şi Rogerius, unde aproape în unanimitate oamenii s-au plâns de mirosul pestilenţial care vine de la ferma Nutrientul. "Este o problemă care nu ţine de Primărie, dar fac apel la Agenţia de Protecţia Mediului şi la Garda de Mediu să ia măsurile necesare pentru rezolvarea ei, fie prin retehnologizarea, fie prin relocarea fermei", spune Ilie Bolojan.

Eduard Florea, city manager OradeaTot în Ioşia, oamenii s-au plâns de străzile neasfaltate şi de frecvenţa autobuzelor. "Această problemă am întâlnit-o în majoritatea zonelor periferice şi am cerut OTL să facă o analiză, să vedem dacă nu ar fi mai utilă înlocuirea unui traseu lung cu altele mai scurte şi mai dese", spune city-managerul Eduard Florea (foto), însărcinat să rezolve multe din problemele ridicate de orădeni.

Apa caldă... cea rece

Orădenii din Rogerius i-au mai spus lui Bolojan că sunt nemulţumiţi de parcările de domiciliu, fie pentru că sunt neasfaltate, fie că nu ajung pentru toţi şoferii. Reprezentanţii Primăriei analizează acum fiecare cvartal de blocuri, pentru a depista unde şi cum ar putea fi amenajate parcări suplimentare.

Tot din Rogerius primarul a aflat că oamenii sunt supăraţi pe felul în care au lucrat muncitorii RCS&RDS la îngroparea cablurilor, întrucât nu au refăcut zonele verzi, dar şi pe gălăgia şi mizeria pe care o fac câinii vecinilor, cerând ca Primăria să reglementeze acest aspect. Această din urmă problemă a fost ridicată şi de locuitorii din Nufărul.

De asemenea, în toate cartierele de blocuri primarul Bolojan a auzit o altă nemulţumire stringentă a orădenilor: calitatea apei de la robinet. Orădenii se plâng că, atunci când deschid robinetele, sunt nevoiţi să aştepte minute în şir până să simtă apa caldă, dar şi că uneori apa rece capătă o culoare maronie. "Este nevoie de un sistem de recirculare a apei calde şi ne gândim la un proiect pilot cu bazine de decantare a apei reci", spune Florea.

Să vină Poliţia!

În toate cartierele oraşului, oamenii i-au mai spus primarului că pomii din jurul blocurilor au crengi uscate care le cad pe maşini sau ramuri care le lovesc ferestrele. "De asemenea, am primit foarte multe solicitări de amenajări de treceri pietonale denivelate, din toate cartierele. Unele le luăm în calcul, de exemplu pe strada Corneliu Coposu, altele, care vin de pe artere de tranzit, cum este Matei Corvin, nu le putem onora", spune city-managerul.

O altă nemulţumire generală a orădenilor este legată de activitatea Poliţiei Locale. Oamenii cer ca poliţiştii să supravegheze intens spaţiile publice, din care să împrăştie cerşetorii şi vandalii. "La această chestiune va trebui să colaborăm cu Poliţia Municipiului şi cu Jandarmeria, care au efective mai mari decât Poliţia Locală", zice Eduard Florea.

Velenţa vrea gaz...

Capacele de canal care se mişcă şi zdrongăne au fost o altă mâhnire a orădenilor, iar primarul Bolojan le-a dat dreptate, confirmând că Oradea are capace de o calitate foarte proastă, care ar trebui înlocuite.

De asemenea, orădenii din Velenţa, unde există mari zone netermoficate, au cerut extinderea reţelelor de gaz, dar şi amenajarea de terenuri de sport, iar cei din Episcopia vor ca străzile să le fie asfaltate. Cei din Oncea s-au plâns de molozurile aruncate pe terenurile virane de aici, iar cei din Podgoria de lipsa de presiune a apei de la robinete. În cartierul Grigorescu, oamenii sunt nemulţumiţi de vecinii care nu îşi întreţin terenurile şi de străzile de pământ, în Bălcescu de lipsa iluminatului public şi a utilităţilor, iar în Iorga de lipsa şanţurilor de colectare a apelor pluviale.

Aşadar, ofurile orădenilor au fost adunate, centralizate şi sunt, rând pe rând, analizate. Mai rămâne de văzut câte dintre ele vor fi şi rezolvate. Şi, mai ales, când...


Vocea străzii

Care credeţi că ar trebui să fie priorităţile primarului Ilie Bolojan în cel de-al treilea mandat al său?

Să scadă taxele şi impozitele, să avem iarna căldură şi apă caldă, să scadă preţul gigacaloriei şi să scadă preţul la noul ştrand.
Eva Nagy

Să se asigure că noii investitori din parcuri vor plăti cu 100 de lei peste salariul minim şi să supravegheze atent lucrările.
Johnny Kross

Este nevoie de şosea de centură între Borş-Sântandrei şi Biharia-Oşorhei. Aşa poate vom scăpa de TIR-urile care străbat oraşul.
Cornel Crecan

Prioritatea numărul unu pentru primar este să continue să facă pentru oraş ce a făcut şi până acum, mai mult nu este nevoie.
Şerban Nabres

Priorităţile să fie spitalele, drumurile, locurile de parcare, curăţenia Crişului şi să vadă cum poate creşte salariile din oraş.
Daciana Camelia Rogojan

Să facă în aşa fel încât să fim primii şi la mărirea salariilor. Mulţumim pentru aspectul Oradiei, dar să nu uite de salariile muncitorilor.
Tiberius Morar

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
@tds
se gandeste sa faca muzeu din cartierul tau si pe tine statuie. o sa iti faca filip tot ce ai nevoie cand revine la primarie. doar face parte din partidul a carui doctrina o imbratisezi. nu e asa?
Postat 16 Iunie 2016, 08:18 de User anonimizat
NEVER
Pacat ca n-a avut curajul si pentru intalnirea cu numarul ....110! Cifra este la plezneala pentru ca daca au fost peste 100 puteau fi si...1000! Ma intreb ce ar fi promis in locatia la care ma gandesc?! Nu vom afla niciodata!
Postat 15 Iunie 2016, 21:54 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON