URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2011, 09:55

Camere de gazare în aer liber

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Apreciem reuşitele şi marile proiecte ale Consiliului Local, care vin în sprijinul înfrumuseţării oraşului şi în ridicarea calităţii vieţii cetăţenilor. Noi, membrii asociaţiilor de proprietari de pe strada Republicii nr. 23, 25 şi 27, nu dorim să fim printre cei care pun piedici, însă credem că în chestiunea ridicării unei mega-parcări în spatele Palatului de Justiţie anumiţi indivizi sunt interesaţi doar de profiturile lor.

Proiectul - care sperăm că nu se va realiza niciodată în această locaţie - cuprinde 460 de locuri de parcare, dispuse pe 4 etaje, adevărate camere de gazare în aer liber. Nu poţi să le zici altfel, având în vedere că sunt într-o zonă intens populată, parcarea fiind înconjurată din trei părţi de locuinţe (blocurile înalte de pe Republicii, casele de pe Franz Schubert şi Gheorghe Dima) şi doar într-o singură parte de o instituţie importantă, Palatul Justiţiei.

Unui centru şi aşa extrem de poluat, îi mai lipsea doar o mega-parcare care să se potrivească aici ca nuca-n perete şi pe deasupra să mai şi urâţească (conform părerii majorităţii arhitecţilor de renume şi de bun simţ!) capitala judeţului nostru, cunoscută altădată ca fiind o "mică Viena". În chip aproape rizibil, în studiu de impact se acordă o mai mare atenţie păsărilor şi liliecilor, decât oamenilor-cobai din apropierea mastodontului inutil.

Proiectul este sortit eşecului din mai multe motive. Nu s-a obţinut acordul dărâmării întregii clădiri a spitalului, astfel că eficienţa economică prin micşorarea suprafeţei s-a redus simţitor. Mega-parcarea este inutilă pentru că activitatea instanţelor este în general între orele 8.30 şi 12, cel mult 15, astfel că după această oră rămâne goală.

Această socoteală şi-au făcut-o şi firmele, motiv pentru care nici una nu s-a prezentat la licitaţii. Lângă spital există o ceainărie pentru a cărei strămutare sau despăgubire se solicită sume de bani imense. Cele trei asociaţii de proprietari compuse din peste 120 de membri ce deţin 44 de garaje autorizate au acţionat Primăria în judecată, contestând legalitatea somaţiilor de demolare a garajelor în numele interesului public.

De ce nu se construieşte mega-parcarea în Parcarea Independenţei sau la Spitalul Militar? Există documentaţia necesară şi oricare dintre aceste două locuri ar fi mult mai potrivit pentru proiect, întrucât nu sunt zone populate şi nu trebuie să se mai dărâme nicio clădire în care s-au investit bani.

În toate marile oraşe europene se urmăreşte scoaterea circulaţiei din zona centrală şi trecerea la alte sisteme de locomoţie ecologice. De ce în Oradea, oraş al iluminismului european, se vrea exact contrariul?

Paşcu Balaci
avocat

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
ce nu inteleg analfabeti
este ca din sumele gestionate de BOLOJAN nici 25% nu intra in spatiul public dar asta va fi verificat de organe competente, pe noi nu ne inteereseaza aparentele , supraafta ieftina ci adancul coruptiei la nivel local, ce v a dat BOLOJAN ? Parcuri , dar ele erau si inainte, va multumiti cu putin ca niste slugi, argati, noi la ce banii am cheltuit in perioada lui Bolojan intreceam si Aradul, dar cui sa le explici taranismului din Primarie, predomina navetisti normal ca se bucura , primim calitate pe masura celor alesi de prostime.
Postat 05 Aprilie 2011, 14:08 de bravooo
vai si amar
banii din impozite si taxe tot se duc undeva , le gasesc alesii vreo utilitate....asa ca mai bine sa i vedem in oras decat in vilele lor - turbogiratii,alei pe malul crisului , parcari pe nu stiu unde...decat nimic mai bine si astea bune , rele cum or fi...de doua decenii platim taxe si impozite si in afara de niste amenajari de parcuri in perioade electorale nu am vazut ceva facut in oradea pana la bolo asa ca ...mai cugetati si apoi criticati...
Postat 05 Aprilie 2011, 03:00 de vai si amar
@ radu, bravoo
nu se înțelege nimic din comentariile voastre ( tale)! ce aveți concret de reproșsat lui bolojan? turbo-girația? ok, de acord. colaboratorii de calitate foarte scăzută? de acord! dar nu uitați că primarul ăsta a făcut în oradea cât nu au făcut ceilalți în 18 ani! parc industrial, aquapark în curând, parcuri de odihnă noi, aparegio, modernizarea CET...200 de milioane de Euro din fonduri europene vor veni în anii următori! și va face și parkinguri pt mașini, stați liniștiți!
Postat 04 Aprilie 2011, 14:06 de jos paharu!
a scazut ajutoarele sociale
ca sa sutina ce conditii pentru sclavii lui, cati banii a amancat cu noul sediu si oamenii nu au primit ajutoare de incalzire, la viitoarele alegerii stim cine il va vota: slugile si cei care au contracte cu Primaria cum sa vina altul :) cine stie pe cine mai imbogateste si ala:)) avem parte de un sistem bolnav de parveniti sociali dar pacat ca dureaza putin nici macar un deceniu:)) dar efectul e bun o gramada de doasare penale alta patura de imbogatit:))
Postat 04 Aprilie 2011, 11:35 de radu
bravoo
BOLOJAN se agata cu disperare de acest proiect in speranta ca va fi reales si are spate a imbogatit pe multi in perioada lui, a dat locuri de munca pe buzunarul nostru, dar ii doresc tot ce a dat rau celorlati sa ajunga sa simta sa realizeze raul facut, altfel continua nu are ce sa simta , daca va fi reales ce am trait cu TRAIAN Basescu vom trai si cu BOLOJAN, nu se schimba nimic: chin continuat pe banii nostri.
Postat 04 Aprilie 2011, 11:27 de bravoo
adevarat si frumos spus
un maree adevar spus de catre un adevarat oradea
Postat 04 Aprilie 2011, 10:45 de banyai attila
mai taceti
s-a trezit si taranu asta sa-si dea cu parerea. cum se incearca o rezolvare a problemelor existente de 20 de ani incoace si lasate naibii de catre fostul primar si compania pedista, cum sar din corturi ageamiii sa se opuna. bineinteles in necunostinta de cauza. toti sunt suparati ca au fost demolate mizeriile de garaje. alea cadrau cu centrul orasului, asa-i?
Postat 04 Aprilie 2011, 10:33 de marius
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON