URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Mai 2016, 16:30

Bolojan despre propaganda PSD cu supra-îndatorarea: Candidaţii la Primărie ar trebui să ştie măcar puţină economie şi să nu fie rău intenţionaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a răspuns într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul PNL acuzelor PSD conform cărora Oradea ar fi supra-îndatorată, reproşând candidaţilor acestui partid la Primărie şi la Consiliul Judeţean că încearcă să exploateze o temă extrem de specializată pentru a manipula orădenii.

Modelul Oradea

"Dacă un cetăţean care nu are o specialitate poate fi scuzat pentru asemenea comentarii (n.r. – precum cele făcute în campanie de Adelina Coste şi Ioan Mang), în schimb cei care candidează la funcţii publice ar trebui să aibă minime cunoştinţe asupra bugetelor, mecanismelor financiare ale proiectelor europene şi modului de cheltuire a fondurilor europene", a spus Bolojan, arătând că cei doi PSD-işti, cărora nu le-a pronunţat numele, "ori nu ştiu despre ce este vorba, ori sunt rău intenţionaţi".

De asemenea, liberalul a remarcat că în timp ce PSD-iştii din alte municipii ale Transilvaniei îi critică pe primarii respectivelor oraşe că nu au accesat fonduri europene precum Oradea, pe care o dau model, "PSD-iştii de aici ne critică nejustificat".

Credit-punte

În ce priveşte fondul problemei, adică datoriile contractate de municipalitate, primarul a explicat că Oradea a accesat cele mai multe fonduri europene, dar că pe lângă banii oferiţi de UE trebuie să asigure, la rându-i, o cotă proprie de finanţare, iar pe de altă parte, întrucât autorităţile europene decontează pentru exerciţiul bugetar 2007-2014 doar fondurile cheltuite până la finalul lunii decembrie 2015, Primăria a forţat finalizarea investiţiilor în acest interval, făcând plăţile până la 1 ianuarie 2016, atât din bugetul propriu, cât şi din creditul-punte contractat tocmai în acest scop.

"După verificarea proiectelor, urmează ca treptat-treptat, decontările să fie făcute, iar pe măsură ce autorităţile de management ne virează banii, creditul se stinge", a spus Bolojan, adăugând că "ce uită să spună aceşti tovarăşi este că oraşul are şi bani de încasat" şi că aceştia vor intra în conturile Primăriei astfel încât "anul viitor gradul de îndatorare revine la nivelul actual".

Bolojan a mai explicat că ar fi fost regretabil ca Primăria să nu facă credit pentru a accesa fondurile europene fără de care nu puteau fi rezolvate probleme cronicizate ale oraşului, dând ca exemplu înlocuirea vechiului CET poluant şi reabilitarea sistemului de transport a energiei termice.

Oradea "a procedat corect"

Tot cu privire la fondurile europene, edilul a arătat că în exerciţiul financiar 2007-2014 al UE, România a pierdut 9 miliarde de euro pentru programele pentru infrastructura de transport şi de mediu, mai ales, din cauza incompetenţei şi lipsei de responsabilitate, adăugând că era de preferat ca aceşti bani să fie cheltuiţi, chiar şi cu riscul unor corecţii financiare.

"Mi-ar fi plăcut să primim corecţii financiare de 5% şi să avem gata autostrada, chiar şi cu unele deficienţe pe care constructorii să le corecteze după finalizare, până la recepţia finală, decât să nu luăm banii şi să nu avem autostrada", a spus Bolojan, convins că Oradea "a procedat corect".

Cât despre felul în care PSD îşi face campanie în Oradea, profitând de faptul că oamenii nu cunosc detalii despre proiectele europene, primarul a spus că social-democraţii fac parte din categoria politicienilor care "fac afirmaţii false pentru că nu au nimic de spus" şi i-a ironizat că se pozează în Parcul Industrial II după ce s-au opus înfiinţării acestuia. "Când s-a pus problema transferării terenurilor tancodromului de la Ministerul Apărării la oraş, din informaţiile pe care le am au fost oameni din PSD care l-au sunat pe domnul prefect ca nu cumva să ne ajute", a dezvăluit primarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
21 Comentarii
grigore
Eroare.fc bihor era decedat de mult,era un zombi care mirosea urat,,,trebuia neutralizat sa nu provoace o pandemie....
Postat 31 Mai 2016, 20:38 de zorro
"ori nu ştiu despre ce este vorba, ori sunt rău intenţionaţi"
Nu este nimic "extrem de specializat" în a recunoaşte sau infirma cuantumul corecţiilor financiare. Cei care au avut acces la documente susţin că ar fi de 23 de milioane de euro (două zeci şi trei de milioane). Întrebarea e simplă: e adevărat sau nu? La fel ar trebui să fie şi răspunsul! Sperăm că îl vom primi înainte de alegeri.
Postat 31 Mai 2016, 20:22 de eutanasiu
@pinonel @grigore
daca se vor trezi romanii si nu vor mai vota psd sau alti penali atunci nu va fi asa. totul tine de noi eu nu votez pnl, eu votez omul bolojan. asa ar trebui sa facem fiecare. sa votam un om care s-a afirmat prin altceva decat prin numarul de dosare penale. grigore nici nu ma mai deranjez sa iti raspund. pentru mine esti la o valoare ce tinde spre 0 .
Postat 31 Mai 2016, 17:45 de User anonimizat
@cris
Cred ca asa va fi, nea ilie va iesi primar cu 70%. Acum nu comentez ce inseamna in valoare absoluta 70% din cei 30% care se vor prezenta la vot... Si?! Dupa cum merg lucrurile, la toamna tara va fi a gastii pesedeilor si noi iar vom fi pe dinafara, ca mai mereu! Nu vom primi de la guvern decat firimituri, iar despre fondurile ue sa ne fereasca Dumnezeu! Daca mai pune mana nea ilie si colaboratorii lui pe bani de la ue, ne ingroapa de tot in datorii. Nu poti castiga cu niste non valori precum dna Gorghiu, dl blaga sau nea ilie impotriva mafiotilor din psd! Pesedeii au furtul si minciuna ca si criteriu de promovare in partid, le dau lectii penalilor! Nu ca penalii n-ar baga mana in borcanul cu miere, dar o fac fara ,,stil". Singurul care i-a tinut la respect si de care le e inca frica pesedeilor e marinelul, dar asta era/este si mama cur*elor si tata hotilor, era/este peste pesedei si peste oricare alt politician roman contemporan cu zece clase.
Postat 31 Mai 2016, 17:18 de pinonel
Hahaha
CENZURAT
Postat 31 Mai 2016, 13:51 de grigore
oradea
Un ziar din Iasi,psd-isti de acolo,ca si din multe alte orase din tara dau Oradea ca exemplu,in weekend deja sunt multi straini in piata unirii,vor fi si mai multi la anu cand va fi deja gata toata zona cu parcare cu tot,orasul chiar arata super fata de multe altele din zona.As dori sa ne zica eutanasiu sau cum ii zice cu ce in afara de impozitul pe apartament sau casa e impovarat de primarie.De specificat ca in Bucuresti parcarea pe ora in centru e 6 lei .Alti ne lauda orsul,aici cativa ofticati sunt deranjati de Bolo si vin cu acuze de tot felu,chiar puerile.Oricum nu sunteti multi,o sa vedeti duminica ce procent de cacao obtineti.Mi-ar placea numai ca sa se inece Tds cu un os de peste pentru ca Bolo va face peste 70 %. E greu pt socialisti sa castige primarii in orasele din veste,foarte greu si va ofticati tare.A trecut vremea cand un orator bun poate castiga alegerile doar din vorbe,orice primar care vine are nevoie de bani,asa din gura in campanie toti scad taxe....Abia astept luni dimineata rezultatul votului.
Postat 31 Mai 2016, 13:01 de suporter_oradean
@grigore
ti-ai aratat adevarata fata a ta si a pesedeilor cu care votezi prin comentariul tau. doar atat stii sa jignesti? atata poti, atat te duce capul. nu l-a desfiintat "tzaranul" meu ci a spus stop capusarilor de la fc bihor. primeai cotizatie de acolo si de aia te deranjeaza? iti doresc sa iti iei doar medicamente de ei.
Postat 31 Mai 2016, 12:27 de User anonimizat
Rezultatele se vor vedea la alegeri
Toate mizeriile marca PSD se vor reflecta in data de 5 iunie. La fel si realizarile primarului. Oradenii nu sunt prosti. Oradenii nu voteaza pe faina si ulei, vad ce s-a facut si vad si ce contre a pus PSD-ul dezvoltarii orasului. Dragi postaci PSD-isti, sper sa va taie Mang finantarea pentru comentarii oligofrene dupa ce va vedea rezultatele votului. Nici macar de bani de pufuleti sa nu va mai ajunga.
Postat 31 Mai 2016, 11:16 de trotineta
"pioneza"
basisto-securistul ne invata despre corectitudine si moralitate. Hai sictir!
Postat 31 Mai 2016, 10:55 de User anonimizat
@cris
Codul fiscal 2016 si codul de procedura fiscala 2016 au fost ,,gandite" de uslamisti! Cota penalilor si cota pesedeilor e egala, cate 50%, aceeasi golani care sunt si azi
Postat 31 Mai 2016, 10:14 de pinonel
Perfect..
chris- (***) Da ,tzaranul tau a desfiintat FCBIHOR..Doare adevarul ??????
Postat 31 Mai 2016, 10:08 de grigore
Codul fiscal e una...
Aplicarea lui lasa de dorit!
Postat 31 Mai 2016, 10:01 de carlos
@pinonel
initiatorul codului fiscal cine a fost? asta sa imi spui tu. nu cine a votat si cum.
Postat 31 Mai 2016, 09:13 de User anonimizat
@grigore
dormi in continuare. cu stampila si doctrina sub cap. sa te trezesti doar cand vor face pesedeii stadion de 30.000 locuri si cand va reinvia capusatul fc bihor
Postat 31 Mai 2016, 09:12 de User anonimizat
Perfect..
Aha..asa este !Votam ADELINA COSTE,votam PSD- votam oamenii care sunt oameni!!!!!!!!Uite unde era specialistul in autostrazi ,uite ce gura bogata are,cum belmejeste bolojaneste...!Doamne iarta-ne....!
Postat 31 Mai 2016, 06:59 de grigore
@cris
Pe voi, simpatizantii penalilor/nea ilie, v-a lovit amnezia?! Codul fiscal a fost propus/votat pe vremea uslamului! Asta a fost in urma cu cativa ani, cand golaneau impreuna penalii cu pesedeii, asa ca de ce ar fi vinovati doar unii?! Corect se spune asa: codul fiscal a fost propus/votat de parlamentarii pnl, psd, udmr. Ce declara la votul final eugen nicolaescu, liderul penalilor din camera: ,,[...] liberalii vor vota prevederile noului Cod Fiscal, arătând că speră să se realizeze stabilitate fiscală prin acordul politic, predictibilitate prin termenele impuse.[...]Nu poţi să faci o reducere fiscală masivă fără să afectezi echilibrele macroeconomice. Prin acordul politic se realizează acest lucru. Eşalonarea de impozite şi taxe va garanta că România va găsi posibilitatea de dezvoltare în viitor. PNL va vota Codul fiscal în forma prezentată acum" Deputatul udmr Erdey a spus că, în esenţă, prevederile noului Cod fiscal respectă obiectivele UDMR. "Avem nevoie de acest cod pentru a rezolva legea salarizării privind mediul bugetar", a adăugat deputatul UDMR. El este opera comuna a penalilor, pesedeilor, ungurilor. Au votat pentru 279 de deputati, 8 contra şi 5 s-au abţinut.Sper ca am lamurit definitiv geneza codului fiscal 2016!
Postat 31 Mai 2016, 05:40 de pinonel
@carlossacalul
codul fiscal introdus de ponta a marit impozitele si taxele prietene. mai informeaza-te. iar faza cu "inginerii financiare" daca ai dovezi fa plangere la dna nu improsca pe aici cu ineptiile tale ca nu suntem curiosi.
Postat 30 Mai 2016, 18:49 de User anonimizat
indatorati pe viata...
...nu trebuie sa STUDIATI mai mult decat TAXELE si IMPOZITELE acestei administratii licentiata in "inginerii financiare" ! Stimati oradeni, treziti-va pana se mai poate!
Postat 30 Mai 2016, 18:06 de carlos
nonele
Iar tragi concluzii gresite..incerca sa explice pentru tot....dar tot nu ai priceput...chiar nu era vorba de nici o scuza....
Postat 30 Mai 2016, 18:01 de zorro
Ai ajuns sa te scuzi?!
Exact ca dragnea mai deunazi, bati apa-n piua fara sa spui nimic concret! Nu degeaba v-ati pupat in cu*** pe vremea uslamului. Spune-ne simplu, in cateva fraze cat avem de luat, cat am luat, cat nu vom lua, cine sunt vinovatii pt. cat nu vom lua... Si inca ceva: dezbara-te de obiceiul de politruc de a arunca vina pt. tampeniile tale pe seama altora, sau de a ,,contrabalansa" greselile tale prin enuntarea greselilor adversarilor. Stii cum se spune: fiecare cu aia a ma-sii!
Postat 30 Mai 2016, 17:32 de pinonel
Spui "PSD ORADEA" si tragi apa!
Nu sunt fan PSD sau PNL sau alt partid. Asa cum am o parere buna despre unele masuri de-ale lui Ponta (sau ma rog, guvernarii lui), tot asa am o parere pozitiva despre tot ce a facut Bolojan pt Oradea. DARRRRRRRRRRRRRR..cand vine vb. de PSD Oradea si conducerea sa, trag tare apa. Ca nu cumva sa miroase a descompunere!!!!!!!!! Vai si amar PSD Oradea! VAI SI AMAR DE VOI cat de tare urati orasul asta, care incearca sa recupereze dupa dezsatrul Filip si criza economica.
Postat 30 Mai 2016, 17:05 de OradeaCivitas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON