URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Martie 2016, 14:50

Alegeri la Universitate: Primul candidat înscris în cursa pentru şefia Senatului este fostul cancelar Vasile Aurel Căuş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luna viitoare, Universitatea din Oradea îşi va alege liderii, mai precis rectorul şi preşedintele Senatului, iar până la 1 aprilie, cei care îşi doresc aceste funcţii trebuie să-şi depună candidaturile.

Primul care s-a înscris în cursa pentru şefia forului legislativ al Universităţii este conferenţiarul Facultăţii de Ştiinţe, Vasile Aurel Căuş. Acesta şi-a depus joi candidatura, iar vineri aceasta a fost publicată pe site-ul Universităţii. În mandatul 2012-2016, Căuş a fost cancelarul general al Senatului, iar acum, cel mai probabil, îl va avea contracandidat pe Sorin Curilă, cel care a fost preşedintele Senatului în ultimii patru ani şi în prezent este preşedinte interimar.

Deşi nu îi face reproşuri directe lui Curilă, Căuş spune că are mai multe motive pentru care îşi doreşte să ajungă preşedintele Senatului. "Îmi doresc o structură în care să se regăsească fiecare cadru didactic şi student, astfel încât forţa Senatului să fie dată de unitatea şi interesele comune ale membrilor săi. Doresc, aşa cum a menţionat şi preşedintele Biroului Electoral Universitar, domnul lector Herchi Ştefan, actualizarea documentelor care stau la baza funcţionării Universităţii, pentru a asigura compatibilitatea cu legislaţia în vigoare. Şi aş vrea ca Senatul să contribuie la deschiderea către comunitatea locală şi conectarea Universităţii la partenerii administrativi, sociali şi economici, pentru a-şi recăpăta rolul major pe care îl are în dezvoltarea oraşului", a declarat Căuş, vineri, pentru BIHOREANUL.

Candidaturile pentru preşedinţia Senatului se pot depune, conform regulamentului de alegeri al Universităţii, cu cel puţin 15 zile înainte de data alegerilor. Conform calendarului de alegeri, viitorul preşedinte al Senatului va fi votat pe 18 aprilie de membrii forului.

O zi mai târziu, pe 19 aprilie, toţi universitarii vor fi chemaţi la vot, pentru alegerea viitorului rector. Candidaturile pentru rectorat se vor depune săptămâna viitoare, între 28 martie şi 1 aprilie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON