URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Septembrie 2015, 21:17

Unic candidat, Mang a fost reales în fruntea PSD Bihor: "Se face sala multifuncţională în Oradea" (FOTO/VIDEO)

Unic candidat, Mang a fost reales în fruntea PSD Bihor: 'Se face sala multifuncţională în Oradea' (FOTO/VIDEO) Unic candidat, Mang a fost reales în fruntea PSD Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape 700 de social-democraţi bihoreni, s-au reunit, vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru a-şi alege preşedintele. De fapt, pentru a şi-l realege, deoarece Ioan Mang a fost singurul candidat.

Din cei 720 de social-democraţi convocaţi, doar 682 au fost prezenţi la conferinţă, iar cum sala CCS are oricum mai multe locuri, numeroase scaune au rămas goale. Deloc înflăcăraţi, ci eventual doar încălziţi de fierbinţeala din sală, social-democraţii au stat cuminţi timp de mai bine de două ore şi şi-au ascultat liderii. Au aplaudat, bineînţeles, fiecare luare de cuvânt, dar cam plictisiţi şi apatici.

De la Bucureşti, PSD-iştii l-au avut invitat doar pe ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop, care a stat în prezidiul conferinţei, alături de Mang, europarlamentarul Emilian Pavel, parlamentarii Sonia Drăghici, Ioan Sorin Roman, Florian Bodog, Gheorghe Bogdan, de alţi lideri ai filialei şi de primarii PSD din Bihor.

Fost ministru al Educaţiei, Pop a reuşit să stârnească zâmbetele social-democraţilor bihoreni cu o gafă. Mulţumindu-le pentru implicarea în campania prezidenţială, Pop a spus că "sigur în 2024 Partidul Social-Democrat va avea câştig de cauză", corectându-se apoi şi prezentând un scenariu mai optimist, anul 2019.

Bolojan să-şi tragă palme!

Mang a prezentat apoi raportul de activitate al organizaţiei pentru mandatul 2012-2015, amintind de succesul pe care USL Bihor l-a avut la ultimele alegeri parlamentare, când a câştigat 10 din 13 colegii, dar şi de eşecul PSD la alegerile prezidenţiale de anul trecut, "de la care aveam aşteptări". Mang şi-a îndemnat colegii însă ca pentru următoarele alegeri, cele locale şi parlamentare de anul viitor să-i identifice pe bihorenii care anul trecut l-au votat pe Victor Ponta: "Vă garantez, cu 114.000 de voturi (n.r. câte a adunat Ponta în Bihor) câştigăm toate alegerile".

Ioan Mang a punctat însă şi un succes electoral al PSD Bihor: eşecul celor două referendumuri pentru unirea Oradiei cu Sînmartin. Susţinând că PSD a fost, de fapt, singurul partid "care a simţit dorinţa cetăţenilor", liderul social-democraţilor bihoreni l-a atacat pe primarul Ilie Bolojan.

"Pentru un liberal care spune că nu e comunist, democraţie înseamnă ca toată lumea să facă ce vrea el. (...) Dacă n-ai reuşit să obţii prezenţă de 30% pentru a-ţi impune o anumită idee, eu cred că acea persoană sau acei oameni care au susţinut ideea trebuie să se ducă undeva unde nu-i vede nimeni şi să-şi tragă nişte palme, să iasă în public şi să-şi ceară scuze, să continue cu proiectele pe care şi le doresc cetăţenii", a spus Mang. Social-democratul l-a acuzat pe Bolojan şi că nu a făcut public un raport al cheltuielilor cu cele două referendumuri.

DN 76, proiect urgent

Ca să arate că îl preocupă starea Bihorului, PSD-istul a spus că a făcut nenumărate drumuri la Bucureşti pentru a susţine proiectele judeţului. "Cea mai importantă problemă şi cea mai urgentă o constituie DN 76, iar rezultatul PSD de anul viitor în alegerile locale şi parlamentare depinde de realizarea acestui proiect", a spus Mang, precizând că acest mesaj l-a dus şi în Capitală.

Cât despre proiecte de viitor, Mang a spus că PSD Bihor vrea să impună primarul de Oradea şi să "participe la conducerea executivă a Consiliului Judeţean Bihor".

Pe scurt, Mang a pomenit şi despre trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, precizând doar o nedumirire: de ce procurorii nu au depistat mai devreme aceste fapte "petrecute cu mulţi ani în urmă"? La finalul acestui discurs, Mang a anunţat că după vot va face şi un anunţ surpriză.

Pe rând au luat cuvântul apoi Emilian Pavel, care a vorbit de "realizările zero" ale Consiliului Judeţean şi despre necesitatea ca pe Aeroportul Oradea să aterizeze avioane din străinătate, Florian Bodog, Sonia Drăghici, Ioan Sorin Roman şi Gheorghe Bogdan, acesta din urmă stârnind câteva zâmbete ironice din pricina lipsei de cursivitate din discurs şi a bâlbelor.

Sală de 5.000 de locuri la Oradea

Într-o unanimitate exclusivă, social-democraţii l-au ales pe Ioan Mang preşedintele filialei şi pe toţi cei 145 de membri în Consiliul Judeţean al PSD Bihor, candidaţii fiind de unul pe-un loc. Alegerile pentru preşedintele executiv al filialei şi Biroul Executiv Judeţean vor separate, într-o conferinţă din octombrie. Ca preşedinte proaspăt reales, Mang a declarat că-şi propune ca PSD să arate că se ţine de cuvânt şi finalizează lucrările la pasajele supraterane de pe şoselele de centură, la podul Densuşianu şi la DN 76.

Mang a făcut apoi anunţul surpriză. "Aşa cum s-a promis în urmă cu un an în această sală de către Victor Ponta şi Liviu Dragnea, dar din păcate executivul Primăriei ne-a întârziat destul de mult, astăzi vă pot face cunoscut: sala multifuncţională de 5.000 de locuri este prevăzută în programul de investiţii al Companiei Naţionale de Investiţii şi are deja studiul de fezabilitate prevăzut cu 500.000 de lei, studiu care se va realiza în acest an, astfel încât la începutul anului viitor să putem trece la realizarea proiectului şi a execuţiei", a declarat Mang, în aplauzele sălii şi fără să dea alte detalii.

Totodată, Mang a avut un mesaj pentru primarul Ilie Bolojan, transmiţându-i să anunţe la Bucureşti că renunţă la 3 milioane de lei pe care Oradea le-a primit prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru lucrări de apă, întrucât astfel de lucrări se fac prin Aparegio, şi să folosească banii pentru modernizare de străzi.

În timp ce unii au stat la coadă pentru a-l felicita pe Mang, cei mai mulţi dintre social-democraţii s-au dispersat din sală aproape cât ai zice PSD...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
18 Comentarii
TDS?
Auoleu TDS, ce-ai facut ?
Postat 21 Septembrie 2015, 16:23 de marius_ro
eiiii
Da am vazut...acum ... m-am grabit...nu suport bataia de joc,,,cu toata dragostea ..nu mai posta pe bihorelll...le platesti salariile
Postat 21 Septembrie 2015, 01:54 de Tinas
VERDE-NROURAT!
@CHRIS: Din punctul meu de vedere nu e nici o contradictie in ceea ce am afirmat! Sa vedem ce decizie va lua Domnia sa! In rest banuiala mea este ca s-a cantat Imnul National! Acuma asta e! La unii se intoneaza Imnul National, la altii "Verde-nrourat"!
Postat 21 Septembrie 2015, 01:29 de TDS
!!!!!!!!!!
@Tinas: Cred ca ai vazut reactia moderatorului! TDS_ e un personaj nou! Nu inteleg de ce si-a luat practic nick-ul meu ( cu underline in coada!)! Poate pentru a crea confuzie, habar n-am ! Dar, cu toata dragostea, si tu ai scris un comentariu cam dezlanat!
Postat 21 Septembrie 2015, 01:22 de TDS
TDS...
tds nu inteleg de ce te legi ca scaiul de postarile pe bihorean...sant alte cai de a ajuge unde doresti...nu intelegi lucruri simple economice..nu vizitezi ziarul on...moare...ma mir ..parca esti ec, lu mai posta pe bihoi..asa sa-i plateasca bolovan..abia astept crahul..si cam stiu ce spun..ambitie..nu mai posta pe biho...
Postat 21 Septembrie 2015, 00:50 de Tinas
vrajeli a la bihoreanul
Mang cu mina la inima...hmmmmmmmmmmmm in cealalta parte cuscru..Avrigeanu...oricum o dai tot bine iese cine trebuie..certati pe cine nu are nici o vina...bihoreanule...nu-ti mai ameninta postaciii mori in singuratate,,,,hahahah
Postat 21 Septembrie 2015, 00:41 de Tinas
ok
Ok. Voi face ușer nou și voi comenta în continuare de pe ușerul nou.
Postat 20 Septembrie 2015, 22:36 de TDS_
PSD are votul meu
In 2012 am votat Bolojan. Dar cand vad cum prezinta Bihoreanul un director adjunct de la AIO Popescu Cristian care intr un mandat si jumatate isi cumpara doua vile de lux,un in Oradea si alta in strainatate cu aproape 2000 metri patrati curtea pentru fiecare dupa ce inainte sa il puna Bolojan director avea un simplu apartament. Dupab care lacomia e asa mare ca le renoveaza cu o firma care a umflat facturile in contractele cu AIO!Bolojan a pierdut votul meu si nu il va mai primi cat timp permite asemenea imbogatiri. Specific ca nevasta directorului e tot angajata a primariei
Postat 20 Septembrie 2015, 21:57 de TDS_
RE: PSD are votul meu
TDS_, să ştii că nu agreem felul în care ţi-ai făcut apariţia pe site-ul nostru: duplicând nickname-ul unui comentator cunoscut şi postând în exces acelaşi comentariu la mai multe articole. Ai timp până la miezul nopţii să îţi schimbi singur nickname-ul, altfel te vom "boteza" noi şi s-ar putea să nu îţi placă. Mulţumim anticipat.
Postat 20 Septembrie 2015, 22:15 de Moderator
@TDS
iti place de el dar nu il vezi primar? ciudat. va candida pentru ca nu stie sa se dea la o parte. stie doar sa fie penibil. sa gaseasca alt prototip? o marioneta poate pe care sa o poata manevra mang &co. asta este psd. s-a cantat Partidul, Mangplag, Romania??
Postat 20 Septembrie 2015, 21:11 de User anonimizat
Ca cum sefii asa si ligaqii !!!
Ca cum sefii de la capital tot asa si lingaii din judet : COPY-PASTE man !!! NU GASESTE PARTIDUL ASTA NUMAI HOTI ????? Dragnea penal, ponta penal, asta tot hot intellectual........ partid nascut din criminali s-a transformat in partid de hoti natioanali !
Postat 19 Septembrie 2015, 10:31 de scortosul
Felicitari..
...domnule Mang!Tristete mare in rindul basistilor -iohanisti,jale...a crescut nivelul Crisului-riul nu atotstiutorul...Da sala a fost aprobata de Ponta-Muresan hai sa ne amintim...Cine plinge pe aici????????
Postat 19 Septembrie 2015, 08:12 de grigore
huh
Nici nu stiu... sa plang sau sa ma bucur ? Imi vine sa plang pentru ca PSDistii n-au invatat nimic in toti acesti ani, dar in acelasi timp ma bucur ca-l au ca presedinte. Li se potriveste de minue !
Postat 19 Septembrie 2015, 01:36 de marius_ro
MIGDALE
@gigi1: Nu prea agreez lamaile! Mie imi place gustul amarui! Imi place Mang pur si simplu! Dar candidat la Primarie nu-l vad nici eu! Trebuie alt "prototip"!
Postat 18 Septembrie 2015, 23:31 de TDS
Clovnii
A venit circul globus in oras. @TDS ia cu lamaie sa nu ti se aplece. Iti place Mang personal sau profesional?Tu oricum nu pricepi nimic. Nici macar opozitie constructiva nu stiu sa faca. Daca luati 15 % ar trebui sa va pupati in oglinda.
Postat 18 Septembrie 2015, 22:50 de gigi1
merg sa vomit?
Tovarasi blocurile ANL arata minunat. O alta realizare. Ati uitat. De ce costa minipasajele asa de mult? Merg sa vomit, de la emotia conferita ca urmare a ceea ce s-a spus si intamplat la Marea Adunare Populara.
Postat 18 Septembrie 2015, 22:00 de florin123
?
Personificarea CORUPTIEI n-a fost prezenta? Mai e la Bihor sau in Moldova?
Postat 18 Septembrie 2015, 21:59 de TDS
REPLICA
Am fost acolo la Conferinta Judeteana PSD Bihor mi s-a facut greatza scarba lehamite de toti poupincuristii care au lingusit din nou fundul lui Ioan Mang PLAGIATORUL PSD Bihor si nu am vrut sa fac scandal in aceasta conferinta judetean PSD Bihor penru ca am primit un semn discret de pe scena si m-am conformat, imipare rau ca am plecat fara macar sa fi strigat JOS MANG PLAGIATORUL PSD, atunci cand am iesit era discursul de multumirea a `presedintelui Ioan Mang PLAGIATORUL PSD Bihor. Gretzos , scabros am vomat!:))=)).In discursul eurparlamentarului PSD Pavel Emilian alias Pepe Homoxxx au fost multe greseli gramaticale mai ales `guvernula ` ce rimeaza cu .... in loc de `guvernul la guvernare ` si alte potigneli!:))=)) Ceea ce nu au vazut poporul simplu PSD Bihor au fost linguselile si pupaturile de afara dintre poupincuristi si PLAGIATORUL MANG!:))=)) Si altele sa temut minstru sa iasa si din masina pana nu l-a intampinat Mang , totul o mare comedie desueta de prost gust !:))=)) Vorbea senatorul PSD Florian Bodog de `militanti PSD` pentru cine ? pentru ei ? nicimacar citatul presedintelui de onoare al PSD Ion Iliescu nu la stiut ` Un partid social democrat este un partid de militanti care lupta pentru drepturile si libertatile celor multi si saraci , si NU este un partid se sefi si de patroni pentru ca im modul acesta se pierde legatura cui masele populare ` TRIS dar ADEVARAT! S-a pierdut legatura cu masele populare bihorene!:))=)) Acesta este opinia lui Romanul _Simplu
Postat 18 Septembrie 2015, 21:43 de Romanul_Simplu
DA si NU
Mie personal imi plave MANG! Asa ca sunt dator cu felicitariDar de ce naiba este nevoie de o sala polivalenta de 5000 locuri in Oradea NU PRICEP! Pentru un CSM amarat?! Actuala sala este greu de sustinut dar atunci una de 5000!
Postat 18 Septembrie 2015, 21:36 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON