URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Iunie 2023, 19:00

Un specialist de vârf în domeniul construcțiilor civile din România a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea

Un specialist de vârf în domeniul construcțiilor civile din România a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (sursa foto: Universitatea din Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profesorul emerit Corneliu Bob, un specialist renumit în domeniul construcțiilor civile din România, a primit cea mai înaltă distincție academică, cea de Doctor Honoris Causa, din partea Universității din Oradea.

Potrivit unui comunicat al instituției, ceremonia a avut loc joi și a adunat surprinzător de mulți studenți orădeni, cadre didactice ale Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură (FCCA) din Oradea și de la Universitatea Politehnica Timișoara, unde profesorul Bob predă din anul 1961.

Titlul onorific a fost acordat ca urmare a „rezultatelor obținute în domeniul științific și tehnic al Construcțiilor Civile din țara noastră” și a vieții dedicate pregătirii studenților, după cum a precizat Livia Bandici, reprezentanta Senatului Universității din Oradea.

„Este unul dintre cei mai importanți specialiști ai învățământului de construcții din România, fapt atestat prin întreaga activitate a domniei sale în domeniul ingineriei civile”, a spus și decana FCCA, Marcela Prada.

Corneliu Bob lucrează de 17 ani alături de corpul didactic al FCCA din Oradea, dar este și dascăl emerit al Universității Politehnica din Timișoara, având o carieră universitară ce numără nu mai puțin de 62 de ani. Profesorul a fost prodecan al Politehnicii timișorene, are două cărți publicate de edituri internaționale, altele 28 apărute în țară, este autor al altor 11 tratate de specialitate, a publicat peste 300 de materiale științifice, citate în țară și în străinătate, este deținătorul a opt brevete de invenții, a coordonat sute de expertize tehnice și e coordonator ori colaborator în cadrul a 16 granturi de cercetare.

El a fost unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea programului de Construcții Civile, Industriale și Agricole din Oradea.

Înainte de a-și susține lecția magistrală, Corneliu Bob a rememorat împrejurările care, acum 17 ani, l-au adus la Universitatea din Oradea. „Încă mă aflu pe baricade, predând studenților orădeni”, a spus universitarul timișorean. „Consider că atunci am făcut o alegere fericită, pentru mine și, poate, una de bun augur pentru colegii de la Universitatea din Oradea”, a mai spus el.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON