URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2018, 13:14

"Nimic nu-l deosebeşte de un animal": Un bărbat a urinat într-un tramvai din Oradea! (FOTO)

'Nimic nu-l deosebeşte de un animal': Un bărbat a urinat într-un tramvai din Oradea! (FOTO) (foto: facebook, Oradea suntem noi)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat a fost fotografiat, marţi, în timp ce urina fără ruşine în interiorul unui tramvai OTL care circula pe linia 4 R, în Oradea. Fotografiile au fost postate pe Facebook, în grupul Oradea Suntem Noi, utilizatorii declarându-se şocaţi şi revoltaţi de gestul omului.

"Poftim civilizaţie în tramvaiul 4R. Cât ghinion să am ca după ce schimb tramvaiul să îl întâlnesc iar? Feriţi-vă de aşa oameni...", a scris Nicole Popescu, alături de cele două fotografii pe care le-a postat cu bărbatul care a comis gestul grotesc.

Într-una dintre ele, se vede clar cum călătorul OTL, ditamai bărbatul, urinează în partea din spate a garniturii de tramvai.

"O fi fost invidios cum a ajuns vedeta pe internet celalalt ce s-a pisat pe bloc. Daca pe ala am mai incercat sa-l inteleg cumva, asta mi se pare ca e dobitoc in adevaratul sens, nimic nu-l deosebeste de un animal", a comentat o orădeancă la postare.

Au fost mulţi cei care i-au criticat nesimţirea şi l-au îndrumat pe făptaş, în timp ce alţii s-au arătat că există astfel de "specimene" în Oradea.

Membrii grupului de Facebook l-au identificat pe individul din imagini ca fiind un orădean pe nume Cristian Alin B. distribuindu-i şi poza de profil de pe reţeaua de socializare, în care apare, culmea, exact în aceeaşi ţinută în care a fost fotografiat urinând în tramvai.

Fotografiile au fost văzute şi de reprezentanţii OTL, care urmează să decidă ce măsuri pot fi luate în acest caz, a precizat purtătorul de cuvânt al societăţii, Carmen Tocuţ. 

Este posibil să fie luată în calcul varianta unei plângere către Poliţie. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Titlu..aiurea.
Cum sa nu ..deosebirea este ca un animal nu v-a urina niciodata intr-un tramvai..
Postat 13 Noiembrie 2018, 23:33 de Tinas
Ceafa lată ...
Ceafă lată care urinezi in tranvai ai merita sa urinam si noi pe tine ! Ce tu ce porcu!...Putregai de om obez ce esti de te pisi prin tramvaie.
Postat 13 Noiembrie 2018, 22:06 de Adrian_Preda
Nesimțire totala
Ar trebui o amendă considerabila( sa l usture la buzunar) si sa i se lipească fotografia in tramvai sa l vada tot orașul!
Postat 13 Noiembrie 2018, 19:26 de Anna
Cine credeti ca i?
Eu zic ca i Tds (unom) dupa ce o rezolvat pensia lui moșu!
Postat 13 Noiembrie 2018, 15:22 de User anonimizat
Vai si amar
Adidași de culoare rosie la blugi albaștri. Cum sa te urinezi și să calci in urina????
Postat 13 Noiembrie 2018, 13:55 de Sandu1206
Ce sa mai zici
"treling" si "adidasi" de la piata, geanta aia pe umar fara nici o legatura cu costumația. Ceva cocalar cu tricou antifonat sa nu se auda cum chioraie matele de foame. De aia nu a avut bani de o buda sau o cafea sa se pise si el la un local. Ca acasa, buda din fundu...tramvaiului aici. La 10 clase cate poate avea ce sa mai ceri. Un nemernic ce se crede el "nambar uan", asta pana nimereste vreo 2 care sa ii faca mucii cravata.
Postat 13 Noiembrie 2018, 13:48 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON