URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
06 Octombrie 2017, 11:24

Primăriile din Bihor, repetente la transparenţa şi eficienţa online: majoritatea sunt „protoistorie”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

USR-iştii bihoreni au pus la încercare transparenţa administraţiilor locale din judeţ, verificând funcţionalitatea şi operaţionalitatea site-urilor primăriilor. Concluzia? "Aproape toate primăriile, 96%, au site-uri, dar sunt protoistorie", a prezentat concluziile analizei vicepreşedintele Răzvan Pauta, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi.

"Majoritatea site-urilor sunt învechite, folosesc tehnologii complet depăşite, nu sunt actualizate sub aspectul informaţiei şi facilităţilor oferite, şi nu sunt optimizate pentru a fi accesate de pe dispozitive mobile precum smartphone-ul sau tableta", a spus Paută.

Potrivit acestuia, dintre cele 101 site-uri ale administraţiilor locale din judeţ, doar jumătate funcţionează fără erori, şi numai 39% funcţionează optim şi pe dispozitive mobile. Mai mult, doar 39% au şi câmpuri de căutare, aşa încât orice cetăţean să poată căuta diferite documente precum hotărâri de consilii locale, bugete, componenţa consiliilor locale, data adoptării unor acte normative etc.

"Toată lumea are Facebook, dar nu şi primăriile", a mai observat Pauta, spunând că, oricât de incredibil pare, doar trei primării din Bihor oferă link către pagina lor de social-media, şi numai una singură, Primăria Oradea, transmite şi newsletters (informări electronice concise) către cetăţenii care se abonează (gratuit) la acest serviciu.

În ce priveşte conţinutul site-urilor primăriilor, reprezentantul USR a remarcat că deşi ar trebui să permită oricărui cetăţean să urmărească activitatea aleşilor locali, doar 15% dintre administraţiile locale au publicat online pe propriile site-uri o informaţie în cursul lunii septembrie, 10% nu au postat niciodată nicio informaţie, tot aproape o zecime (9%) nu au publicat nicio informaţie în cursul anului trecut (deşi, culmea, a fost an electoral).

De asemenea, jumătate dintre primăriile bihorene nu şi-au actualizat site-urile publicând Hotărârile de Consiliu Local, deloc, în cursul primelor nouă luni ale acestui an, iar o treime (29%) nu şi-au făcut publice bugetele pe acest an.

Site-urile a aproape două treimi dintre primăriile bihorene (60%) nu comunică nici măcar componenţa consiliilor locale, iar declaraţiile de avere şi de interese ale consilierilor sunt disponibile doar pe site-urile a jumătate din cele 101 unităţi administrativ-teritoriale.

În fine, vicepreşedintele USR Bihor a evidenţiat că doar 7% dintre primării oferă cetăţenilor posibilitatea plăţii online a taxelor şi impozitelor, nici măcar primăriile comunelor suburbane nefăcând acest lucru, deşi locuitorii lor folosesc în mod uzual internetul. "Credem că ar fi util ca Primăria Oradea să ofere cursuri de instruire în acest sens primăriilor din jurul municipiului, pentru că dacă locuitorii acestora şi-ar plăti online taxele şi impozitele s-ar evita cozile, aglomeraţia în trafic şi pierderea de timp la sediile administraţiilor locale", a spus Răzvan Pauta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON