URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
29 Decembrie 2012, 09:03

La un secol de la moartea lui Rimanoczy jr., UDMR caută cei mai buni arhitecţi orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de anul viitor, cel mai reuşit proiect antreprenorial constând în restaurarea unei clădiri istorice ori într-o lucrare importantă pentru Oradea va fi distins cu premiul „Rimanoczy Kalman jr".

Anunţul a fost făcut, vineri, de către Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, organizaţie care a iniţiat competiţia şi care va oferi, anual, distincţia, în urma unei selecţii realizate de specialişti din domeniul construcţiilor.

„Concursul a fost lansat de UDMR Bihor, în memoria celui mai important arhitect orădean, Rimanoczy Kalman junior, de la moartea căruia în acest an s-au împlinit 100 de ani. Este vorba despre un om care a proiectat sau construit cele mai importante clădiri din oraş şi merită să rămână în memoria noastră. În mod normal, reprezentanţii Primăriei ar fi avut obligaţia morală să se îngrijească de acest lucru, deoarece până şi clădirea în care lucrează a fost tot creaţia acestui arhitect", a declarat Szabo, reproşând administraţiei locale, dar şi „marilor maghiari" din Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania faptul că nu s-au preocupat pentru a marca în vreun fel comemorarea.

„UDMR pregăteşte de un an această manifestare de circa un an, dar nu am vrut să o legăm de campaniile electorale. În schimb, cei din Primăria Oradea nu au justificare pentru faptul că nu şi-au adus aminte de o asemenea personalitate. Nici ei şi nici cei care, cu alte ocazii, se declară cei mai mari maghiari. Ei, oare, de ce nu şi-au adus aminte?", se întreabă deputatul, săgetând către adversarii politici din PPMT Bihor, organizaţia patronată din umbră de fostul episcop Laszlo Tokes.

Tot anul viitor şi tot în memoria arhitectului Rimanoczy Kalman jr, UDMR Bihor va amplasa şi o plachetă comemorativă pe una din creaţiile acestuia ori pe faţada clădirii în care arhitectul a locuit, în prezent în proprietatea fraţilor Micula.

„Deocamdată sunt două propuneri: clădirea Filarmonicii, care a fost prima lucrare a arhitectului ori casa în care a locuit, de pe strada Libertăţii. Am discutat cu domnul Viorel Micula, care a fost de acord cu amplasarea plachetei", a mai spus deputatul.

Rimanoczy Kalman junior, arhitect şi antreprenor, a trăit între 1870 şi 1912, afirmându-se prin clădirile impozante pe care le-a proiectat ori le-a construit, şi care acum sunt declarate monumente istorice. Printre realizările arhitectului se numără clădirea Primăriei Oradea, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, cel al Episcopiei ortodoxe, Palatul Moskovits Miksa, Baroul de avocaţi, Palatul Apollo, dar şi Teatrul de stat Regina Maria.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Arhitectul Pafka e bun ?
Trebuie sa fie si arhitect si membru UDMR neaparat ? Ca s-ar putea sa nu gasesti.
Postat 30 Decembrie 2012, 09:44 de Carp III
odon = GUNOI !
odon = GUNOI !
Postat 30 Decembrie 2012, 02:48 de odon = GUNOI !
Putin eroare estem
\"Oradeanul\" Rimanoczy jr. fost putin evreu, nascut putin la Viena si murit putin langa Viena pe la 40 de ani. Adevarat trait putin si la Oradea, da nu fost moghior. Nui bai iubiti la el dar nu frumos mintim.
Postat 29 Decembrie 2012, 15:11 de Itzic&Strul
Ce au uitat evreii?
Tot ce au, au datorită românilor. unguriii i-au trimis în lagăre, din propria inițiativă, ungurii au fost cei mai mari comuniști - au f.... și turnat și pe mama lor (vezi guvernarea cu Băsescu )...
Postat 29 Decembrie 2012, 15:03 de pt. piștike
concurs ...
Individu ăsta de care s-au lămurit până şi coetnicii lui că nu face mare brânză, persistă cu "acţiunile" de popularizare..... Rimanoczi, e un reprezentant de seamă al evreimii care mişca lucrurile pe atunci în Oradea. Evreime pe care voi, ungurii care administraţi Oradea la vremea aia, v-aţi grăbit să-i îmbarcaţi spre Auschwitz. Ăsta e un fapt irecuzabil, de necombătut adică.....Dacă pontalăul v-ar fi luat la furat precis că programul guvernului era cel mai bun program de guvernare din lume. Apropo, vă reamintesc un proverb "politic"..... Ştiţi de ce se fac alegeri în România ?? Ca să ştim cu cine face UDMRu guvernul....
Postat 29 Decembrie 2012, 13:27 de pistike
Lasă-ne
Pupați-l în cur pe Băse - voi l-ați menținut! TVA maxim=UDMR Tăiat salariii=UDMR F Y
Postat 29 Decembrie 2012, 11:35 de szabo odon
tre sa fie ungur, nu?
Cel care castiga tre sa fie ungur, nu? Sau macar sa lucreze pentru pafka.
Postat 29 Decembrie 2012, 11:19 de jorgensen
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON