URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Ianuarie 2020, 18:31

A murit Dan Andrei Aldea. Artistul a făcut infarct în somn. Va fi incinerat şi adus la Oradea (VIDEO)

A murit Dan Andrei Aldea. Artistul a făcut infarct în somn. Va fi incinerat şi adus la Oradea (VIDEO) foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cântăreţul, poliinstrumentistul şi compozitorul Dan Andrei Aldea, stabilit în ultimii ani la Oradea, a murit în somn în acest sfârşit de săptămână!

Anunţul a fost făcut de prietenul şi colegul său, Nicu Alifantis, duminică, pe Facebook. "Ne-a părăsit marele muzician Dan Andrei Aldea! Drum lin către stele, Om Bun!", a scris pe Facebook Nicu Alifantis, cu trimitere la titlul celei mai de succes compoziţii a lui Aldea.

Apropiaţii artistului au declarat, duminică, pentru BIHOREANUL, că Dan Andrei Aldea a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Fântâna Doamnei, judeţul Călăraşi, la o casă de vacanţă pe care o avea, şi nu la Oradea, unde se stabilise de mai mulţi ani.

„Plecase să-şi petreacă sărbătorile şi vacanţa cu copiii şi nepotul, iar în acest sfârşit de săptămână a decedat. Soţia lui, Dana, urmează să facă demersuri. Va fi incinerat marţi, la Bucureşti, şi va fi adus la Oradea", a declarat BIHOREANULUI unul dintre apropiaţii lui Aldea.

Deocamdată nu se cunosc alte detalii despre funeralii, acestea urmând să fie făcute publice de familie.

Potrivit unui comunicat publicat de soţia lui Dan Andrei Aldea, Dana Aldea, și preluat de artistul Lucian Teofil Boar pe pagina sa de Facebook, trupul neînsuflețit al muzicianului va fi transportat în București, unde va fi incinerat, conform voinței acestuia.

„NU MAI E începând cu 18 ianuarie 2020. ESTE pentru că eu îl voi căra cu mine peste tot. Abia pot să respir. (...) Opțiunea lui a fost să fie incinerat, când va fi să fie. Și asta, ca să pot să-l iau cu mine acasă după ce nu mai e... (...) Și-a dorit doar atât: când va trece în alte Lumi, s-o facă pe negândite, fără să știe nici el când și cum. Dumnezeu l-a ajutat cu asta”, a scris Dana Aldea. 

În vârstă de 69 de ani, Dan Andrei Aldea nu era cunoscut ca fiind bolnav, ci dimpotrivă, avea planuri mari. Sursele BIHOREANULUI spun că voia să continue albumul Zalmoxe, lansat în anii 70, şi chiar a făcut demersuri în acest sens.

Sursele ziarului spun că ultimul concert susţinut de artist a fost în noiembrie la Lugoj, la o gală de folk. În Oradea, ultimele apariţii au fost la Festivalul Medieval, împreună cu Dan Bittman, şi la concertul susţinut în această toamnă de Phoenix, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Dan Andrei Aldea s-a născut pe 9 martie 1950, la București, amintește News.ro. Absolvent al Liceului de muzică "George Enescu" din Capitală, în 1968, a fost admis la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", unde a promovat la Secția Vioară. În anii '70, a fost membru în formația Sfinx, impunându-se ca lider și transformând-o în una dintre cele mai de succes formații românești de rock progresiv. Dan Andrei Aldea a scris și interpretat cu Sfinx piese precum: "Șir de cocori", "Om bun", albumul-concept "Zalmoxe", piesele "Din nou acasa", "Fetele albine" s.a. 

Cele mai cunoscute piese ale sale au fost „Om Bun” (video 1) și „Cântecul Bufonilor” (video 2).

De asemenea, Aldea a participat, în calitate de compozitor sau instrumentist, la înregistrarea discurilor unor artiști precum Dida Dragan, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă sau Vali Sterian.


"Nu am cuvinte să vă spun cât de bine mă simt la Oradea. De două săptămâni bat oraşul cu piciorul... Mi-am făcut şi prieteni, pe doamna Adina, de la magazinul de electrice", spunea bonom Dan Andrei Aldea în timpul concertului-eveniment pe care l-a dat, pe 7 octombrie 2014, în premieră după 33 de ani, în România.

Citiți pe această temă articolul: „Sfinxul se întoarce! Legendarul Dan Andrei Aldea se stabileşte la Oradea

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON