URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2017, 23:17

Udrea, despre sentinţa din dosarul Gala Bute: este un abuz şi o mascaradă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a aflat sentinţa din dosarul Gala Bute, prin care a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, Elena Udrea a declarat, marţi seară, că decizia instanţei nu este o nedreptate, ci un abuz şi o "mascaradă", iar banii care i se impută în acest dosar reprezintă toate sumele menţionate în dosarul Gala Bute, şi anume contravaloarea promovării României prin acest meci.

 "Eu nu spun că sentinţa este o nedreptate, sentinţa este un abuz. Cred că dacă nu ar fi făcut această mascaradă de doi ani de zile, care se numeşte procesul "Gala Bute", se putea da aceeaşi sentinţă, cu aceeaşi condamnare încă din aprilie sau din februarie 2015. Au fost audiaţi timp de doi ani de zile 67 de martori, niciunul din aceşti martori nu numai că nu mă acuză cu ceva, dimpotrivă, toţi contrazic declaraţiile celor doi denunţători din dosar, Topoliceanu şi Anastasia", a spus Elena Udrea, potrivit Digi24.ro.

Fostul ministru a mai spus că inculpaţii din dosar care au dat declaraţii împotriva sa au primit condamnări cu suspendare, iar restul, cu executare și a susţinut că banii care i se impută în acest dosar sunt toate sumele pomenite în dosarul Gala Bute, contravaloarea promovării României în meciul Gala Bute.

"Domnul Bute nu a primit niciun ban în meciul acela, a boxat degeaba? Adversarul lui Bute nu a primit niciun ban? Toată suma, toată contravaloarea promovării României, brand-ul României în cadrul galei de box", a conchis Elena Udrea. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o marţi pe Udrea, fost ministru al Dezvoltării, la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
E .Vanghelista
Mai bine n-ar contesta , deoarece am fost invatati ca : .. ".daca cineva iti da o palma peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt !", nu-i asa ? Insa nu stiu daca dna. Elena a ajuns la acest verset cu studiul celor sfinte. Da' macar " Fericirile " le-o fi inteles ?!
Postat 29 Martie 2017, 13:49 de SM
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON