Ordinul primarului Ilie Bolojan din 2009 era clar: "Publicaţi toate contractele pe portalul Primăriei!". De atunci, însă, lucrurile s-au schimbat dramatic.
Odată cu creşterea numărului de lucrări contractate şi a valorilor acestora, Primăria a publicat tot mai puţine date. De la 285 de contracte publicate în 2012, numărul a scăzut la doar 80 anul trecut. Şi culmea, sunt ţinute la sertar tocmai cele importante. "Sunt convins că este doar o scăpare. Nu trebuie decât să le solicitaţi", spune primarul Ilie Bolojan. În totală contradicţie cu atitudinea subordonaţilor...
Premianţi pe ochi frumoşi
Teoretic, nu este în România instituţie mai transparentă şi eficientă decât Primăria Oradea! În anul 2010, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a premiat instituţia pentru "sporirea gradului de integritate, transparenţă şi răspundere", în 2011 municipalitatea a fost dată ca exemplu de bune practici, în 2014 Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă a premiat instituţia pentru "promovarea datelor deschise" prin aplicaţia Oradea City Report, iar săptămâna trecută secretarul de stat Radu Puchiu a prezentat la Oradea conceptul de date deschise tocmai pentru că aici a găsit cea mai mare transparenţă.
Atâta doar că în ţara orbilor chiorul e împărat! "Primăria mai are încă destul până să îşi merite cu adevărat premiile pe care le-a ridicat cu atâta mândrie. Ideea creşterii transparenţei este bună, dar municipalitatea mai are multe de făcut", spune Adrian Şimon (medalion), reprezentantul Asociaţiei Pro Democraţia Oradea. Şi este chiar îngăduitor...
Contracte la secret
Adevărul e că Primăria publică pe site-ul www.oradea.ro doar contractele fără miză, şi nu chiar pe toate. De la 89 de contracte postate în anul 2009 când, aflat la început de mandat, primarul Ilie Bolojan a cerut subalternilor mediatizarea tuturor informaţiilor relevante, Primăria a ajuns la un vârf de transparenţă în 2012, când a publicat pe site 285 de contracte, pentru ca, treptat, numărul lor să revină la doar 80 anul trecut. Asta în condiţiile în care, pe fondul apropierii de final a actualului ciclu financiar european, numărul lucrărilor şi valoarea lor a crescut sensibil, nu a scăzut!
Analiza BIHOREANULUI arată că funcţionarii municipalităţii omit să publice îndeosebi contractele cu potenţial conflictual sau cu valoare mare. De pe site lipsesc, de pildă, contractele pentru lucrări cu finanţare europeană, precum reabilitarea mozaicului din Pasajul Vulturul Negru, începută de Marconst în 2012 pentru suma de 2,5 milioane lei şi abandonată în 2013, construirea drumului expres care va lega podurile Dragoş Vodă şi Theodor Neş, proiect în valoare de 74,5 milioane lei, reabilitarea Pieţei Unirii, în valoare de 23,5 milioane lei, şi cel pentru construirea primului aquapark din Oradea, pentru suma de 69,8 milioane lei.
Angajaţii Primăriei ţin la sertar şi contractele încheiate cu firme apropiate municipalităţii, cum ar fi cel pentru realizarea celor 150 kilometri de canalizaţie tehnică de către RCS&RDS pe terenuri concesionate de la Primărie, cel pentru construirea "Digi"-parcării subterane din Piaţa Independenţei sau cel pentru amenajarea de către Lotus Center a unei terase în locul fostei case a pompelor de pe malul Crişului, lângă Podul Dacia.
(Ne)transparenţi, deliberat
Secretizarea contractelor cu bube nu e întâmplătoare. Cel mai bun exemplu este cazul Marconst, unde la doi ani după ce viceprimarul Mircea Mălan a apărut cu găleata în mână în pasajul Vulturul Negru pentru a demonstra că apa bălteşte, municipalitatea nu a luat nicio măsură, deşi contractul cu constructorul a expirat în iulie 2013.
Teoretic, Marconst riscă penalităţi 5.640 euro pe fiecare zi de întârziere, dar documentele sunt ţinute la sertar pentru că părţile încă se târguiesc cum să deblocheze situaţia. Mai mult, viceprimarul susţine că actul dintre părţi este confidenţial. "Am primit adresă de la ADR Nord-Vest conform căreia nu putem furniza date decât cu aprobarea Autorităţii de Management pentru Planul Operaţional Regional", a răspuns edilul în februarie la cererea BIHOREANULUI de a consulta contractul.
Deşi a trecut o lună, BIHOREANUL a descoperit că Primăria nici măcar nu a cerut poziţia AMPOR. "Am crezut că va face demersuri în acest sens ADR Nord-Vest, care este intermediarul între noi şi AMPOR", s-a scuzat stângaci Marius Moş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională.
Acarul Păun
În ciuda evidenţei, coordonatorul Biroului Achiziţii Publice, Manuela Maghiar (foto), funcţionarul însărcinat să scaneze contractele primite de la directorii din Primărie şi să le trimită informaticienilor pentru a fi postate pe site, spune că acestea nu au fost publicate doar dintr-o eroare. "Niciunul dintre contractele care nu apar pe site nu a fost omis intenţionat. A fost o scăpare, care poate apărea oricând într-o activitate, din cauza volumului mare de muncă", susţine Maghiar.
Funcţionara îşi asumă singură, în locul colegilor, întreaga responsabilitate. "A fost greşeala mea. Voi vedea cum le pot lua din urmă şi posta pe site". Poziţia sa e cu atât mai curioasă cu cât Biroul Achiziţii a găsit întotdeauna timp să urce pe portal toate informaţiile de care dispunea, inclusiv cele pe care Primăria nu e obligată prin lege să le mediatizeze, cum ar fi anunţurile de achiziţii de servicii în valoare de până la 30.000 euro şi de lucrări de până la 100.000 euro.
Lăudabil altfel, demersul se dovedeşte a fi, totuşi, doar praf în ochi. Pentru ca în spatele puzderiei de flecuşteţe, marile contracte au rămas tot ascunse. Departe de ochii orădenilor...
ÎN SCĂDERE
Deşi lucrările angajate de municipalitate s-au înmulţit în ultimii trei ani, pe fondul implementării proiectelor europene, numărul contractelor încheiate şi publicate pe site-ul Primăriei a scăzut de la 285 în 2012 la numai 80 în cursul anului trecut
ORDIN CU REPETIŢIE
"Totul va fi pe site!"
Primarul Ilie Bolojan se declară cu atât mai surprins că subordonaţii săi publică selectiv contractele pe portalul Primăriei cu cât, în urmă cu două săptămâni, tocmai a ordonat în şedinţă de executiv ca începând din aprilie absolut toate informaţiile să fie puse pe site. "Vrem transparenţă totală. Totul va fi pe site! Vom publica pe site nu doar contractele, ci absolut toate cheltuielile Primăriei", spune edilul. Bolojan afirmă că îşi va întări ordinul printr-o dispoziţie, astfel încât subalternii săi să nu poată face pe neştiutorii, şi că ia în calcul desemnarea unei persoane care să fie anume responsabilă cu transparenţa. "Va exista un funcţionar însărcinat să pună datele pe portal", promite edilul. Desigur, dacă le scot şefii Primăriei de la sertar...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.