URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iunie 2018, 18:25

S-a decis: Compania de Apă Oradea scumpeşte serviciile de canalizare cu 10% începând din iulie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a aprobat joi, cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, scumpirea cu 10% a serviciilor de canalizare prestate de Compania de Apă Oradea începând din luna iulie.

Mărit cu rata inflaţiei

Începând de luna viitoare, clienţii CAO vor datora 1,99 lei fără TVA, respectiv 2,37 lei cu TVA pentru metrul cub de apă epurată faţă de 1,80 lei fără TVA sau 2,14 lei cu TVA cât plătesc în prezent.

Măsura, aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice încă de la începutul lunii iunie, a fost luată în baza contractului de împrumut încheiat de CAO cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare în anul 2013. Contractul prevede obligativitatea actualizării periodice a tarifelor cu rata inflaţiei.

Sumele încasate suplimentar vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare, rambursarea ratelor către BERD şi continuarea programului de reabilitare a sistemului de canalizare şi epurare a apelor uzate.

Vor plăti chirie

Tot în cadrul şedinţei de joi aleşii orădenilor au stabilit nivelul chiriilor datorate de locatarii căminului din strada Octavian Goga 4, reabilitat în 2012 din fonduri europene. Conform contractului de finanţare, chiriaşii au fost scutiţi vreme de cinci ani de plata chiriei fiind obligaţi doar la acoperirea cheltuielilor cu utilităţile.

La propunerea conducerii Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, chiriaşii căminului vor datora din 1 iulie o chirie de 250 lei pe lună pentru locuinţele cu o cameră, respectiv 350 lei pe lună pentru cele cu două camere, oricum sub preţul pieţei. Chiria va fi facturată lunar, cu scandenţa pe data de 25 a lunii următoare, şi va fi indexată periodic cu inflaţia.

Se revocă!

Pe de altă parte, consilierii locali au revocat cu unanimitate de voturi articolul 6 din Hotărârea de Consiliu Local 439 din 2018, care prevedea diminuarea sporurilor medicilor şi asistentelor din cadrul Spitalului Clinic Municipal "Gavril Curteanu" şi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Măsura a provocat la vremea ei revolta angajaţilor SMURD, care au ameninţat cu demisia în frunte cu şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, dr. Hadrian Borcea. Conflictul a fost în final detensionat, prin modificarea cadrului legal, fapt care a făcut Hotărârea de Consiliu Local să devină desuetă.

"Articolul 6 din HCL 439 prevedea măsuri de reducere a sporurilor personalului medical pentru a ne pentru a ne încadra în limita de 30% din suma salariilor de bază. Ulterior HG a prevătuit un alt mod de calcula al sportuirlor. În condiţiile acestea nu îşi mai are obiectul acel articol", a explicat pentru BIHOREANUL.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Crissdumi
Fake news bihor. Vezi ca iti trimite imediat pastorel un mesaj sa mai bagi stiri mincinoase. Ori el ori mang. Iti dau un indiciu: nu avem curse tot la 2 saptamani. Vezi-ti tu de jurnalistica ta de duzina si nu arunca tu cu namol ca atata timp cat esti de-al lor esti in * pana in gat, cu capul in jos. Moderatorilor, asta e de la concurenta, angajat sa faca valuri doar si sa instige.
Postat 16 Iunie 2018, 17:31 de poiu
Eutanasiu is back
...in business. Domeniul favorit : CAO. 10% e un procent lasat pentru mireni. Comandantul suprem a calculat aceeasi inflatie si i-a dat 20%, la majorarea impozitelor locale, la sfirsitul anului trecut. Inflatia e "o vorba, de dansii inventata"
Postat 15 Iunie 2018, 23:19 de excalibur
Raţii
Optimizată fiscal de către peşti pentru a fi pusă în acord cu principiile circulaţiei capitalului, cea mai veche meserie din lume este practicată şi de CAO. În trecutul recent, după ce CAO şi-a împus dominaţia asupra localităţilor care au consimţit să fie violate fiind obligate ulterior să şi plătească serviciile, s-au trezit că taxa de protecţie se aplică în avans atât femeilor cât şi bărbaţilor din „aria de operare”. Cu o singură excepţie! Biharia, care nu a acceptat ca locuitorii săi să fie trataţi precum prostituatele. Pe scurt, fără să fi făcut nicio investiţie, Compania a impus creşterea tarifului prevăzut în „planul de creştere a tarifelor” din contractul de finanţare printr-un articol distinct la valoarea aferentă finalizării investiţiilor. Timp de patru ani a perceput un tarif (atât la apă cât şi la canalizare) care ar fi trebuit să reflecte şi amortazarea investiţiilor făcute din fonduri europene fără ca acestea să fi fost executate, puse în funcţiune, recepţionate şi predate UAT-urilor aşa cum prevede acelaşi contract. După ce au chel-tuit 39% din valoarea finanţării, au „fazat” proiectele pentru ciclul de finanţare 2014-2020 sub pretextul economiilor despre care încă din acea vreme spuneam că sunt pierderi. Nici acum nu sunt realizate staţiile de epurare de la Beiuş şi Tinca! Între timp, în Oradea, TOATE parcările „de domiciliu” au fost executate având canalizarea pluvială legată în reţeaua de canalizare menajeră având rolul de aerisitoare ale canalizării menajere, ceea ce se poate constata de către oricine. Dar la ce să ne aşteptăm atât timp cât „drumarii” fac proiecte de canalizare? Cine aprobă aceste proiecte? Cu ce scop? Pe lângă asigurarea unor lucrări sub formă de rentă viageră firmelor de casă (împărţite strategic – malul stâng, malul drept al Crişului) acestea sunt menite să asigure şi justificarea unor astfel de măriri ale tarifelor. Astfel, prin colectarea apelor pluviale (plătite o dată prin tariful de canalizare pluvială) acestea sunt deversate în staţia de epurare pentru a fi procesate drept ape uzate menajer! Alt tarif, alte cheltuieli. Deşi prin fondurile ISPA, oficial trebuiau separate reţelele de canalizare pluvială de cele de canalizare menajeră, de opt ani asistăm tocmai la implementarea canalizării unitare. Adică, intoarcerea în evul mediu prin aplicarea viziunii edilului asupra infrastructurii oraşului. Bloomberg, probabil a scris despre toate acestea în volumul doi al cărţii de căpătâi pe care o citeşte tizul lui, Bolomberg, care n-a avut bani decât pentru primul volum (cartea nefiind eligibilă din fonduri europene, autorul fiind american (extracomunitar)). În schimb, dacă e să încadrăm proiectele de betonare/asfaltare în categoria proiectelor strategice, strategia este aceea de asigura un perpetuum mobile financiar prin care tot mai multă apă pluvială este deversată în staţia de epurare cu scopul obţinerii unor venituri (total nejustiuficate) tot mai mari în conturile CAO – deţinută ca acţionar majoritar de CLO. Mai compensează şi scăderea continuă a volumului de apă potabilă facturat şi investiţiile făcute în reabilitarea „parcului municipal de pescuit, vânătoare şi agrement cu circuit închis” care este zona de protecţie sanitară. Paza obiectivului nu costă „decât” 4.300.000 lei anual! E la fel de adevărat că în această sumă este inclusă şi „furnizarea de informaţii” – conform contractului încheiat. În privinţa prevederilor contractuale, „condiţionalităţile” invocate se referă la actualizarea tarifelor, periodic, „cu rata inflaţiei”. Începănd cu 2014, primul an de aplicare a prevederilor contractuale, inflaţia a fost 0,9%, în 2015 a fost -0,83%, în 2016 a fost -0,5%, în 2017 a fost 3,3% şi în T1 din 2018 a fost 5%. Oricum am aduna, nu dă 10,57%!!! Pe de altă parte, constatăm că inflaţia a avut efect NUMAI asupra serviciilor de canalizare. Cum e posibil, în condiţiile în care materia primă este „asigurată” prin consumul populaţiei din aria deservită, consum care este contorizat 100% după declaraţiile aceleaşi conduceri a CAO? Apare ca evident faptul că cererea de creştere a tarifului NU are la bază o justificare temeinică ci doar „acoperirea” aparent legală prin invocarea unui articol dintr-un contract de împrumut care, la rândul lui, face referire la alt contract (cel pentru acccesarea fondurilor europene – cu condiţii clare în privinţa atingerii indicatorilor tehnici). Toate acestea sunt posibile după ce Consiliul de Administraţie (integral penelist) a analizat „oportunitatea”. Unde mai punem că, din 2014 până acum, au mai „actualizat” tarifele? Ar mai fi de văzut şi profitul de aproape 2.000.000 de euro făcut pe spatele consumatorilor numai anul trecut!
Postat 15 Iunie 2018, 14:25 de eutanasiu
Re: poiu
Băi, geniule ... nu sursa de finanțare contează, rambursabile sau nerambursabile. E vorba de calculul financiar-contabil al amortizmentelor, aferent tuturor materialelor, echipamentelor si bunurilor de inventar, achizitionate prin proiectul respectiv. Nu există investitii gratuite sau diminuate doar la contributia proprie. De fapt, nu exista bani gratis chiar daca aparent asa pare. Esti tăntălău precum tot liberalul amator.
Postat 15 Iunie 2018, 08:26 de CrisDumi
Aberatii
Ce legatura are atragerea de fonduri europene cu cresterea asta de 10% (in realitate vreun leu probabil). Pareai destept da tu tot scrii cat sa spulberi oroce indoiala. Fondurile alea nu se returneaza, nu sunt împrumuturi, sunt pt dezvoltare. Inflatia are o definitie foarte buna, se numeste "a crescut-o pesedeu cu 0.2% in ultima luna" 0.2 e enorm pe luna. Acuma reflectati voi, da daca sunteti bugetari nu aveti cum ca deh, nu o sa dati banii de mariri inapoi.
Postat 15 Iunie 2018, 06:50 de poiu
Point break 2013
Din 2013 se asteapta valul de inflatie...a sosit in sfirsit, falnic, viguros si dornic sa ne mature pe toti pina in statia de epurare.Regretabil ca nu s-a scumpit si mc de apa rece, acolo nu loveste inflatia? Asteptam valuri la fel de spornice la otl 3lei/calatorie si spre toamna speram sa sara de 300 gigacaloria .Noblesse oblige
Postat 14 Iunie 2018, 23:58 de excalibur
Bihoreanoradean
Parca înțelegi ceva de la viata asta.
Postat 14 Iunie 2018, 23:29 de Sandu1201
Inflație..
Sunt curios ce servicii urmează să mai scumpească primăria Oradea?!? De cate ori a crescut câte o taxă la nivel național au apărut scumpiri în lanț care au provocat inflație. Bine înțeles că de cele mai multe ori banii adunati din acele taxe s-au "volatilizat" fara să aducă vreun aport semnificativ in economie, in schimb fraierii plătitori de taxe au rămas cu inflatia. Acum primăria motivează inflatia pentru orice scumpire. Mi se pare mie sau ne învârtim într-un cerc vicios? Primăria/statul nu pierde nici o data, doar muritorii de rând pierd! Până când??!
Postat 14 Iunie 2018, 22:51 de User anonimizat
Pinonel
Verifica sa vezi ca nu avem cele mai mari tarife din țară. Ai mai zis asta si cu biletele OTL. Doar verifica.
Postat 14 Iunie 2018, 21:53 de Sandu1201
Ne-am linistit,,,sau neam linistit
Nu e vreun spasm al cuiva sau vreun thrill al Consiliului Local, e doar o clauza in "contractul de împrumut încheiat de CAO cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare" si avizat de "Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice". Totul e in regula: si inflatia, si calculele, si avizele si contractul.O gramada de bugetari vegheaza asupra lor (si deasupra noastra).Isi merita voucherele de vacanta si bonusurile.
Postat 14 Iunie 2018, 21:22 de excalibur
?!
Ce ziceau nesimtitii astia care conduc Oradea, ca am atras cele mai multe fonduri europene?! Asa e usor sa atragi fonduri, daca maresti taxele si impozitele la cele mai mari valori din tara! Totusi, cum se face ca odata cu atragerea fondurilor creste si datoria Oradiei? O fi principiul vaselor comunicante?!
Postat 14 Iunie 2018, 19:46 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON