Asociaţia Culturală Artemotion va deschide, vineri, de la ora 19, o nouă stagiune cu spectacole de teatru independent, cu premiera "Cacealmaua", o comedie după un text de Jordi Galceran, ai cărui protagonişti vor fi actorii Sebastian Lupu şi Petre Ghimbăşan, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, organizatorii.
Asociaţia Artemotion a fost înfiinţată în 2009, iar de atunci a realizat mai multe spectacole de teatru, în special comedii, pe care le-a jucat în pub-urile şi cafenelele orădene. Cea mai nouă locaţie în care se dau spectacolele Artemotion – între care "Gunoierul", "Buletinista" şi "1.000 de motive să te omor" – este Urban Place, pe strada Tudor Vladimirescu.
Spectacolul "Cacealmaua" va fi tot o comedie, recomandată, din cauza limbajului, persoanelor cu vârste de peste 18 ani. Piesa începe cu un bărbat care încearcă să obţină un credit de la o bancă, fapt care duce la o serie de încurcături amuzante, se rezumă organizatorii să spună. Producţia spectacolului este susţinută, în premieră, de o firmă de mobilă din Bihor.
Stagiunea Artemotion, cea de-a noua, va cuprinde spectacole săptămânale. Fără prea multă promovare, locurile pentru premiera de vineri s-au epuizat rapid. Drept urmare, actorii de la Artemotion vor juca spectacolul şi pe 24 noiembrie, respectiv 1 Decembrie.
Rezervările se fac pe pagina de Facebook a Artemotion sau la numărul de telefon 0745.057.448. Preţul unui bilet este de 20 lei.
Citeşte mai mult despre Artemotion, în articolul: Teatru la bere: Trupa de teatru Artemotion, fondată de câţiva actori orădeni, cucereşte tot mai mulţi spectatori
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.