URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.

Până la capăt! Ideea unificării cu Oradea începe să-i seducă pe locuitorii din Sînmartin

Până la capăt! Ideea unificării cu Oradea începe să-i seducă pe locuitorii din Sînmartin BUTURUGA MICĂ. Soarta referendumului pentru fuziunea dintre Oradea şi Sînmartin se "joacă" în satele comunei. Spre deosebire de locuitorii din Haieu, Felix, Băile 1 Mai şi centrul de comună, care sunt pro-unificare, sătenii din Betfia, Cordău, Cihei şi Rontău mai trebuie încă lămuriţi...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine crede că fuziunea între Oradea şi Sînmartin este ca rezolvată se înşală. După săptămâni de campanie, în care primarii Ilie Bolojan şi Lucian Popuş au avut sute de întâlniri cu alegătorii, bătălia pentru unificare se duce până în ultima clipă.

"Nu o să îi putem convinge pe toţi, chiar dacă ar avea doar de câştigat în urma fuziunii, dar măcar vom şti că am încercat", spune, prudent ca-ntotdeauna, primarul Ilie Bolojan.

Corecţie 3D

Oradea şi Sînmartin au de ales între a se dezvolta împreună sau a pierde separat. Ideea fuziunii s-a născut din dorinţa de a îndrepta greşelile trecutului. "Oradea a făcut trei greşeli strategice. Prima greşeală a fost că am închis fabrici ca Înfrăţirea, cu 6.000 de angajaţi, care astăzi mai pot fi dezvoltate doar de companii multinaţionale. A doua a fost că, între anii 2004-2008, când investiţiile străine din România se ridicau de 10 miliarde lei, Oradea a refuzat să pună terenuri la dispoziţia investitorilor, iar aceştia au plecat la Arad, Cluj şi Timişoara. A treia greşeală a fost că nu am investit în aeroport şi, în loc să aterizeze la Oradea, avioanele duc astăzi investitori în alte oraşe", spune primarul Ilie Bolojan.

Edilul afirmă că aceste greşeli, care au adus orădenii în situaţia de a munci pentru cele mai mici salarii din regiune, pot fi totuşi corectate. "Există formula 3D care determină dezvoltarea unei localităţi: distanţa, densitatea şi divizarea. Cu cât este mai scurtă în timp distanţa dintre o localitate şi un pol de dezvoltare, cu cât are populaţia mai numeroasă şi cu cât este mai puţin divizată în sensul adoptării rapide a deciziilor, cu atât se dezvoltă mai repede", explică edilul. Pentru a îndeplini aceste condiţii, Bolojan a lansat la începutul anului 2014 ideea fuziunii prin absorbţie a municipiului cu localităţile limitrofe, primul care a acceptat provocarea fiind primarul de Sînmartin, Lucian Popuş...

"De ce să trecem la oraş?"

Previzibil, ideea a fost privită iniţial cu rezerve. Mai puţin afectaţi, orădenii s-au arătat favorabili fuziunii, în vreme ce sînmartinenii s-au declarat împotrivă dintr-un reflex de patriotism local. Sătenii au invocat, printre altele, majorarea impozitelor, desfiinţarea Primăriei şi pierderea identităţii. "De ce să trecem la oraş? Numai să meargă la Oradea bănuţii cei frumoşi făcuţi de staţiuni? Acuma, dacă mergi la Primărie, mai ai cui îi spune păsul, dar crezi că te-a băga în seamă primarul Bolojan, pe tine, Ioanea a nimănui din Cordău?", declara pentru BIHOREANUL, în urmă cu un an, bătrânul Traian Brata (foto).

Conform unui sondaj făcut în martie 2015 de sociologul Adrian Hatos, 55% dintre locuitorii comunei se declarau contra unirii şi doar 29% în favoarea ei. În schimb, 71% din orădeni erau pentru şi doar 6% împotrivă. Pentru a linişti temerile sătenilor, Bolojan şi Popuş au elaborat o strategie de unificare potrivit căreia locuitorii din centrul de comună, din Băile Felix şi din Băile 1 Mai vor plăti impozite la nivelul actual vreme de 10 ani, cu un termen de încă 5 ani pentru alinierea graduală la nivelul oraşului. Pe de altă parte, Betfia, Cihei, Cordău, Haieu şi Rontău vor deveni sate aparţinătoare oraşului, iar locuitorii lor vor beneficia de acelaşi nivel fiscal şi de dreptul de a creşte animale, Primăria acoperind toate cheltuielile pentru preschimbarea documentelor de identitate.

În ultimele săptămâni, cei doi edili au promovat unirea în sute de întâlniri. În Oradea, Bolojan s-a întâlnit cu alegătorii la locurile de muncă, inclusiv la ora 2 noaptea, pentru a-i convinge să meargă la vot, iar în Sînmartin i-a căutat acasă pentru a-i lămuri să voteze pentru fuziune.

Între "da"...

Locuitorii centrului de comună s-au lămurit primii. Promisiunile privind gratuitatea pe mijloacele de transport în comun pentru pensionarii comunei, reducerea tarifelor OTL la nivelul din Oradea şi introducerea încălzirii pe gaz în cartierul ANL i-au cucerit rapid pe locuitorii de la blocuri. La sate, situaţia e însă mai nuanţată. Reticenţa ţăranilor creşte proporţional cu distanţa faţă de DN 76, care străbate comuna.

În Haieu, situat la doar 3 kilometri de centru, localnicii sunt pentru fuziune. "Singura şansă să ne dezvoltăm este să se facă acuaparcul. Aşa vor veni turişti şi vor apărea locuri de muncă. Dacă în Felix o cameră se închiriază cu 120 lei, şi la noi s-ar putea da măcar cu 50 lei. Automat ar mai face şi oamenii un bănuţ", spune Florin Balaj, muncitor.

De aceeaşi părere este şi vecinul său, Ovidiu Cozman (foto), încă student. "Cel mai important e că zona s-ar putea dezvolta. Astfel, la terminarea facultăţii poate aş reuşi să îmi găsesc de lucru fără să fiu nevoit să plec aiurea", spune tânărul.

... şi "ba"!

Mai încolo cu încă 3 kilometri, în Betfia, situaţia se schimbă radical. Aparent informaţi, majoritatea localnicilor nu vor să audă de fuziune. "Fugi dom’le d-aici! Cum să nu crească impozitele? Ai văzut politician să se ţină de cuvânt?", se revoltă Florian Cuc (foto), pensionar. Bărbatul este păţit: "Când ne-au băgat apă au spus că toate cheltuielile cu branşamentele vor fi suportate de Primărie, da’ pe urmă mi-au cerut 840 lei. Crede-i dumneata, că eu nu mai pot!".

La fel de sceptici sunt şi locuitorii din Cordău, sat aflat la 8 kilometri de centrul comunei. "La noi oamenii nu prea vor să treacă la oraş. Se tem că vor veni aşa impozite că o să ia Primăria casa de pe ei", zice o bătrână.

La fel de neîncrezător este şi Gheorghe Ghiţ, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de vite Corbeanca. "N-am auzit nimic care să mă convingă. Nu mai departe de acum două săptămâni a fost şedinţă că încep lucrările la canalizare şi deja au uitat să vină. Vă daţi seama ce-a fi după votare...", spune bărbatul.

Până la capăt

Intenţia de vot atât de diversă din satele comunei face ca rezultatul scrutinului din 10 mai să fie imprevizibil. "Există şanse reale să credem că referendumul va trece. În Sînmartin lucrurile s-au mai îmbunătăţit, dar mai este de muncă", spunea primarul Ilie Bolojan săptămâna trecută.

Cel de-al doilea sondaj de opinie comandat de municipalitate, aflat încă în lucru, pare să anunţe o consolidare a procentului de orădeni favorabili unificării, în vreme ce rezultatele pe Sînmartin indică o situaţie la limită. BIHOREANUL a aflat, neoficial, că procentul contestatarilor fuziunii a scăzut de la 55% la 40%, dar procentul susţinătorilor s-a menţinut tot la 40%, semn că voturile "rupte" de la opozanţii unificării s-au mutat la nehotărâţi.

Pe cale de consecinţă, cei doi primari, de Oradea şi Sînmartin, vor avea săptămâna aceasta, zilnic, nu mai puţin de 20 de întâlniri cu alegătorii, pentru a-i convinge să voteze fuziunea. Bolojan se va întâlni dimineaţa cu orădenii în fabrici, iar după-amiaza în cartiere, pentru a-i determina să meargă la vot, în vreme ce primarul Popuş va bate satele pentru a-şi convinge consătenii de oportunităţile fuziunii.

În fond, ce se obţine greu e mai preţios. Şi, la fel ca în cazul oricărui individ, tocmai dificultăţile întâmpinate şi depăşite ar putea face noul oraş să-şi merite numele: Oradea Mare...


"La început mi-am zis: avem drumuri, avem ce ne trebuie, de ce să trecem la oraş? Din 40 de oameni cu care am vorbit, 38 ziceau la fel. Dar când am văzut oportunităţile fuziunii pentru dezvoltarea localităţii nu am putut fi decât de acord"

Ovidiu Cozman, localnic din Haieu, student


CU DA SAU NU
"Sunteţi de acord cu alipirea?"

Scrutinul din 10 mai se va derula între orele 7-23. Alegătorii din ambele unităţi administrativ-teritoriale vor fi chemaţi să răspundă cu "DA" sau "NU" la întrebarea "Sunteţi de acord cu alipirea comunei Sînmartin la municipiul Oradea?".

Campania electorală se încheie cu o zi înaintea scrutinului, iar în ziua consultării publice va fi interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în vecinătatea secţiilor de votare.

Din Biroul Electoral Municipal, condus de judecătorul Ionel Olah, fac parte câte doi reprezentanţi ai partidelor PNL, PSD şi UDMR. La fel, în fiecare secţie de votare, cele trei partide şi-au numit câte un reprezentant pentru a supravegea numărătoarea voturilor.

În cele 143 de secţii de votare din Oradea şi 9 din Sînmartin voturile vor fi numărate imediat după închiderea urnelor, iar rezultatul ar trebui să fie cunoscut în cel mult două ore.

Pentru ca fuziunea să iasă, e nevoie ca, atât în Oradea, cât şi în Sânmartin, prezenţa la vot să fie de minim 30% din alegătorii de pe liste, iar voturile pentru "DA" să fie peste 50% în fiecare din cele două localităţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
unu
uzbekistanul, in comparatie cu felixul are urbanismul bine pus la punct.:)) felixul e aproape ca si favela-s in america latina..pacat, ca pierdem turisti din cauza asta!
Postat 07 Mai 2015, 17:49 de unu
Vă trebuie ochelari
Măi, voi chiar nu vedeți că Băile Felix arată nașpa? Stațiunile și satele noastre au nevoie de planuri urbanistice de dezvoltare că parcă sunt în Uzbekistan...
Postat 06 Mai 2015, 09:39 de Shogun
gica contra
Ce tot va certati atit pe pareri si vorbe fara rost ,e clar ca in Oradea se fac si s au facut o gramada de lucruri bune pe cand in Felix sau Sanmartin. asa au ramas de 25. de ani fara nici o schimbare in bine cu exceptia strandurilor d, de ce sa fim pro cand putem fi gigi contra vezi cazul Bihariei sau Moldovei.
Postat 05 Mai 2015, 19:11 de ciuriburi
Re: Profesorul + anticomunist
Sunteţi doi... , unul socialist şi altul liberal, adică un mediocru şi un amator ...
Postat 05 Mai 2015, 17:25 de WinDos
Alergătura Bolojanului şi Popuşului !!!
Unde aţi văzut în lumea asta ca doi primari să alerge toată ziulica doar de dragul unei idei ... adică fără un câştig propriu ???
Postat 05 Mai 2015, 17:22 de WinDos
E bine de știut și de avut în vedere...
În data de 10 mai 2015 locuitorii din Oradea, precum şi cei din localităţile comunei Sînmartin, sunt chemaţi să răspundă la întrebarea: „Sunteţi de acord cu alipirea comunei Sînmartin la Municipiul Oradea?”, întrebare la care ar trebui – în teorie, cel puțin – să se răspundă prin DA sau NU. Sau, la fel de bine, locuitorii din cele două localităţi pot să nu participe la vot, dacă ei consideră că nici una dintre variantele enunţate mai sus nu îi reprezintă. Pentru o informare corectă asupra avantajelor, dar mai ales asupra dezavantajelor unificării, vizitaţi https://referendumoradea2015.wordpress.com/
Postat 05 Mai 2015, 08:47 de Profesorul
criticilor mei...
Răspuns adresat celui ce semnează 'anticomunist': deși nu ar fi trebuit să-ți dau o replică (asta însemnând că te bag în seamă, ceea ce nu cred că merită efortul), îmi permit (că tot am văzut că ai dat-o pe citate) șă-ți citez patru versuri scrise de poetul nostru național: "e ușor a scrie versuri / când nimic nu ai a spune / înșirând cuvinte goale / ce din coadă au să sune". Citește, chiar și printre rânduri și poate vei înțelege ceva.. Fiecare dintre noi avem dreptul la o opinie, iar când încercăm să o spunem, vine unul ca tine (care, sincer vorbind - pentru că tot făceai referire la profesia mea - nu cred că ai, după modul în care te exprimi, cu mult peste câte clase are trenul) și încearcă, prin texte de 2 bani, să făcă varză cele spuse de cei ce nu gândesc ca el. Îți respect opinia (chiar dacă nu o împărtașesc), ceea ce ar trebui să faci și tu vis-a-vis cu părerile exprimate de către ceilalți. Nu încerca să arăți că ești ceea ce nu poți fi vreodată... PS: răspunsul acesta este adresat și celui care semnează "Cristi Oradea", precum și tuturor acelora care "nu mai pot" de cele afirmate de mine... cum zice și proverbul românesc "câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia"
Postat 05 Mai 2015, 08:19 de Profesorul
?
Imi inchipui ce va urma!
Postat 04 Mai 2015, 23:49 de TDS
J'ACCUSE!
Acuz pe primarul BOLOJAN că s-a făcut complice, prin slăbiciunea de caracter cel puțin, la una dintre cele mai mari nedreptăți petrecute in Oradea(inceputa de Petru FILIP) Acuz pe primarul BOLOJAN că a avut în mâinile sale dovezile clare ale vinovăției firmei IMPACT și ca a promovat o TRANZACTIE în scopuri politice și economice pentru sine si pentru acoliti. Acuz pe functionarii din PMO si consilierii locali că s-au făcut complici la aceeași TRANZACTIE. Acuz Directia Juridica din PMO care cunostea foarte bine faptul ca TRANZACTIA se intemeiaza pe FALSURI GROSOLANE, asa cum insusi BOLOJAN a sustinut in prima faza dar S-A RAZGANDIT !(oare de ce ?)dar recunoaste si dezvoltatorul IMPACT(exista DOVADA SCRISA semnata de Presedintele CA Iulia Urda si care se afla in posesia mea dar a fost predata si Politiei). Acuz pe primarul BOLOJAN ca ii minte atat pe Sanmartineni(promitandu-le inghetarea impozitelor, o chestiune NECONSTITUTIONALA)CAT SI PE Oradeni promitandu-le o dezvoltare economica iluzorie prin aceasta unificare. Acuz pe toti cei care vor fi PARTASI la aceasta MINCIUNA MARSAVA numita UNIFICARE PRIN REFERENDUM. Ii invit pe Oradenii si Sanmartinenii de buna credinta SA BOICOTEZE REFERENDUM-ul asa cum NE-A INVATAT CHIAR PNL, partidul lui Bolojan(in vremea respectiva numindu-se PDL, inainte de cealalta FUZIUNE DE TRISTA AMINTIRE)prin reprezentantii de frunte : BLAGA, BOC, UDREA, MACOVEI, OLTEAN, VIDEANU, EBA, MONICA IACOB RIDZI, FALCA, ANASTASE etc. etc. !
Postat 04 Mai 2015, 23:48 de TDS
cateva intrebari de bun simt
sunt de acord cu bolo ca a gresit grav in cele 3 directii. ok. dar care sunt maretele planuri de dezvoltare daca s-ar face unirea? concret vorbind. ce investitori sunt interesati sa vina la Oradea? nu uitati, oradenii au rate la bancile mari pe urmatorii 10 ani, la creditele luate de primarie pt dezvoltare proiecte. deci an de an o sa creasca impozitele, ca sa putem plati imprumuturile luate. unele lucruri s-au facut frumos si normal, altele sunt in coada de peste. alta chestiune: exista dorinta de a muta stadionul in afara orasului? sau poate transformarea lui in teren de tenis?
Postat 04 Mai 2015, 23:21 de roger
Profesore, esti varza
si nici macar nu esti de Bruxelles! Nu stiu ce predai, dar pentru binele copiilor, sper ca nu materii legate de stiinte exacte, pentru ca logica matale, cum sa-ti spui e fara nici o logica. Dar hai sa lucram cu materialul clientului. Citez :"Şi potrivit principiului său călăuzitor în toţi cei aproape 7 ani de când e primar al urbei de pe Crişul Repede – Oradea sunt EU – va uza de toate resursele pe care deţinerea puterii pe plan local i le conferă – legal sau mai pe lângă lege, numai să se atingă pragul minim de participare la vot pentru ca referendumul din 10 mai să poată fi declarat valid." Mai, Ember e la logica cocosului ca omul care propune acest plan, sa faca tot ii sta in puteri, pentru ca acesta (planul) sa reuseasca. Despre partea cu ilegalitatea, e doar o speculatie, o forma fara fond precum intreg blogul de unde ai postat citatul. Mai departe, "Căci experienţa căpătată la ultima consultare populară (cea din iulie 2012) îi dă şi acum fiori reci pe şira spinării sale de politician „vertical”, incoruptibil şi îi tulbură visele de a se vedea primar şi atunci când copiii de astăzi vor fi adulţi în toată firea…". De ce sa-i fi dat fiori reci referendumul (national) de demitere a unui mascarici, care fie vorba intre noi s-a dovedit ca in fapt a fost demis legal, dar fraudand votul a peste 7 milioane de romani, s-a intors la Cotroceni pentru a-si duce la bun sfarsit opera distructiva, tocmai primarelui de Oradea? Trecand peste seria interminabila de platitudini si banalitati, de aluzii si acuzatii voalate, toate fara fond real, finalul este apoteotic (in stupizenia lui),sau cum ar fi zis latinii nostrii stramosi "Finis coronat opus". Citez "Frica de a nu se întruni cvorumul de participare pentru ca referendumul să poată fi declarat valid va pluti constant deasupra iniţiatorilor şi organizatorilor acestuia. ". Te asigur, pe tine si pe ceilalti coledgi de suferinta (cu caputu), ca prezenta la referendum va fi cel putin egala cu scorul cu care a castigat alegerile din 2012 Bolojan, adica peste 66%, iar votul in favoarea unificarii va fi peste 90%. Deci "frati" PSD-isti, las voua mostenire, cresterea urii nefiresti si a ficatului plesnire!
Postat 04 Mai 2015, 22:41 de User anonimizat
de-al naibii, de-aia
E interesant cum unii presimt ca se vor comite ilegalitati si incearca sa ne sperie cu asta. Argumente impotriva unificarii nu prea sunt dar hai sa fim Gigi-Contra doar pentru ca nu ne place mutra lui Bolojan. Conteaza avantajele pentru oras? Nu! Conteaza sa nu ii iasa Bolojanului miscarea, de parca pentru familia lui si-ar dori unificarea asta. Ce mentalitati retrograde.
Postat 04 Mai 2015, 22:38 de CristiOradea
Operaţiunea "Spălarea creierelor"
Începând de mâine, 4 mai 2015, intrăm într-o săptămână de foc pe plan local. Primarul Ilie Bolojan, aflat încă de la mijlocul lunii trecute într-o efervescentă campanie de promovare a referendumului de unificare Oradea-Sînmartin (delegându-şi majoritatea atribuţiilor celor doi viceprimari ai municipiului), este hotărât să atace pe toate fronturile şi cu toate „armele” disponibile pentru a-şi îndeplini obiectivul propus. Şi potrivit principiului său călăuzitor în toţi cei aproape 7 ani de când e primar al urbei de pe Crişul Repede – Oradea sunt EU – va uza de toate resursele pe care deţinerea puterii pe plan local i le conferă – legal sau mai pe lângă lege, numai să se atingă pragul minim de participare la vot pentru ca referendumul din 10 mai să poată fi declarat valid. Căci experienţa căpătată la ultima consultare populară (cea din iulie 2012) îi dă şi acum fiori reci pe şira spinării sale de politician „vertical”, incoruptibil şi îi tulbură visele de a se vedea primar şi atunci când copiii de astăzi vor fi adulţi în toată firea… Numită de către unii „Operaţiunea spălarea creierelor„, această strategie (pusă la cale de către staff-ul de campanie tocmit de edilul nostru) este pregătită a fi administrată maselor de alegători în doze mici, dar în mod regulat, prin îmbâcsirea mass-mediei locale cu bannere şi spoturi de promovare a referendumului, prin editoriale scrise / interviuri luate „la comandă”, prin agasanta publicitate stradală (cu afişe lipite pe orice stâlp disponibil ieşit în calea răspândacilor tocmiţi de administraţia locală), prin vizite de aşa-zisă lămurire a cetăţenilor din satele comunei Sînmartin, dar şi prin întâlniri de lucru cu oamenii muncii chiar în timpul programului de muncă al acestora, la sediul firmelor „prietene”, prin scoaterea în teren a corturilor folosite pentru Afisaj 6 campaniile electorale anterioare (unde persoane binevoitoare sunt dispuse să-ţi toarne poveşti nemuritoare despre viziunea edililor noştri privind avantajele şi necesitatea unirii preconizate a se înfăptui şi să-ţi umple mâinile cu materiale de propagandă adecvate acestui nobil scop), prin întâlniri cu locuitorii din Oradea – dacă se poate încolonaţi pe cartiere, întâlniri în care (se spune în flyerele de chemare la adunare) să se discute despre problemele oraşului şi – bineînţeles – despre referendum. Urmează, aşa cum spuneam la început, o săptămână de foc, în care se vor folosi toate mijloacele pentru informarea electoratului şi motivarea acestuia să iasă la vot şi să spună „DA”. Frica de a nu se întruni cvorumul de participare pentru ca referendumul să poată fi declarat valid va pluti constant deasupra iniţiatorilor şi organizatorilor acestuia. Teama de un nou eşec îi va determina pe organizatori să facă uz de toate mijloacele (unele mai puţin legale sau chiar ilegale) pentru atingerea scopului propus. Cu siguranţă vor face şi greşeli, iar acestea vor trebui speculate şi aduse la cunoştinţa publicului. Să rămânem vigilenţi!
Postat 04 Mai 2015, 21:23 de Profesorul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON