URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Octombrie 2023, 19:26

Ministrul Justiției, la Oradea: Ce spune despre mutarea Penitenciarului și a Parchetelor în noi sedii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflată în turneu prin țară ca să ia „temperatura” sistemului judiciar, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat la Oradea, vineri, că vrea să pornească „un proiect pilot” pentru mutarea a 6 penitenciare din centrele orașelor, între care și a celui de aici, fără însă a garanta că acesta va fi primul.

În schimb, Gorghiu a lăudat Consiliul Județean Bihor deoarece oferă un teren pentru un nou sediu al parchetelor orădene și Primăria fiindcă va plăti o clădire pentru deținuții dornici să muncească în firmele din oraș.

Preocupare, dar fără garanții

„Problema Penitenciarului Oradea este foarte importantă, pentru că face parte din seria de 6 penitenciare din țară din zona 1 a orașelor în care se află... Pentru că sunt în buricul târgului, cum se spune, sunt o problemă pentru dezvoltarea orașelor, pentru siguranța cetățenilor și chiar și dezvoltarea lor este o problemă într-un perimetru blocat”, a spus ministrul Justiției, în cadrul unei declarații de presă făcute vineri la Prefectura Bihor.

Gorghiu a afirmat că, dată fiind această problemă, a avut discuții atât cu conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, cât și cu reprezentanții administrațiilor locale, „pentru a se găsi o soluție pentru mutarea penitenciarelor în afara localităților”.

„Sunt idei pe care va trebui să le luăm în analiză, una este să generăm un proiect pilot în perioada următoare”, a spus ministra, precizând însă că „nu poate garanta” că un astfel de proiect va începe cu Penitenciarul Oradea.

Mulțumiri Primăriei și CJ Bihor

Pe de altă parte, Alina Gorghiu a lăudat Consiliul Județean Bihor pentru că a pus la dispoziție un teren de 5.000 metri pătrați pentru construirea unui nou sediu al parchetelor locale. Ea a afirmat că transferarea terenului în administrarea Parchetului Curții de Apel Oradea ar putea avea loc până la finele acestui an, iar apoi „vom sprijini ca viitorul sediu să fie construit de Compania Națională de Investiții”.

De menționat că, la propunerea președintelui CJ, Ilie Bolojan, aleșii bihorenilor au aprobat transferul respectivului teren, aflat pe strada Vlădeasa, la finele anului trecut, administrația județeană urmând să primească la schimb actualul sediu al parchetelor din strada Aurel Lazăr.

De asemenea, ministrul a spus că a avut „o discuție foarte bună” și cu primarul Oradiei, Florin Birta, în condițiile în care Administrația Națională a Penitenciarelor a cedat municipalității 18,6 hectare de teren din Calea Sântandreiului, pentru realizarea unui nou parc industrial, la schimb municipalitatea angajându-se să construiască un „pavilion cu 80 locuri de deținere” pentru deținuțiii care vor să muncească în companii din oraș.

Gorghiu a povestit inclusiv că vineri dimineață a vizitat „o fabrică de volane” din Oradea, Valtryp, unde lucrează 20 de deținuți, iar proprietarul i-a mărturisit că „își dorește ca anul viitor să dubleze acest număr”.

Investiții pentru trei judecătorii

Ministrul Justiției a precizat că în prima parte a zilei s-a întâlnit și cu reprezentanții instanțelor și parchetelor de pe raza Curții de Apel Oradea, adică din județele Bihor și Satu Mare, cu care a stabilit ca investițiile din programul pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sediilor acestora - ce însumează 902 milioane lei la nivel național - să fie prioritizate.

Alina Gorghiu a amintit cazul lucrărilor de reparații capitale la judecătoriile din Aleșd și respectiv Marghita și Beiuș, afirmând că anul acesta Ministerul Justiției a alocat 246.000 lei și respectiv câte 200.000 lei pentru expertize tehnice și documentații ce trebuie predate până la finele acestui an, urmând ca mai departe să fie făcute proiecte tehnice și să pornească licitații pentru executarea lucrărilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oare nu...
Oare nu gagica asta facea acum cativa ani legi pentru pupilul ei de atunci aflat in puscarie si dor de liberare? Ce incredere sa mai avem in ea si pnl-eu? ZERO!
Postat 13 Octombrie 2023, 20:12 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON