Învinşi de sistem: O familie de orădeni aşteaptă de 13 ani despăgubirile pentru un apartament luat de comunişti

Dictatura comunistă i-a învăţat pe români că nimic din ce au nu este cu adevărat al lor. Ani la rând, totul a fost expus confiscării şi chiar şi după ce ţara a devenit una democrată, mulţi n-au reuşit să-şi recupereze ce au pierdut. Asta chiar dacă au demonstrat tot ce era de demonstrat...

În această situaţie sunt doi soţi din Oradea, care şi-au pierdut în comunism locuinţa şi, deşi din 2002 sunt recunoscuţi drept proprietari furaţi, nu şi-au primit nici până azi răsplata. În plus, pentru că ani la rând dosarul lor a zăcut prin sertarele funcţionarilor orădeni şi bucureşteni, au ratat ocazia de a primi bani în contravaloarea apartamentului.

Donaţie cu forţa

În 1981, soţii Ioan şi Ecaterina Lazăr îşi cumpărau un apartament din cele trei existente într-o casă comună de pe strada Clujului nr. 59, exact vizavi de poarta Maternităţii orădene. Toate cele trei apartamente din casa colectivă figurau în cartea funciară ca locuinţe distincte, cel al familiei Lazăr având 63 de metri pătraţi împărţiţi într-un hol, o cămară, o bucătărie şi o cameră. Odată cu locuinţa, soţii Lazăr au cumpărat şi terenul aferent apartamentului, întins pe 337 mp.

În august 1989, când în zonă comuniştii preconizau să ridice un cartier de blocuri, soţii Lazăr au fost informaţi că apartamentul lor, ca întreaga casă colectivă, urma să fie demolat. "Soţul meu a fost obligat să semneze o convenţie de donaţie în alb. Ne-au spus că doar aşa ne dau cheile viitorului apartament", spune Ecaterina Lazăr. La schimb, au primit un apartament, dar în chirie, pe care în 1991 l-au cumpărat cu împrumut de la CEC. Astfel, soţii Lazăr n-au câştigat nimic de pe seama apartamentului "donat", ba chiar din contră.

Convenţie anulată

Comuniştii n-au apucat să-şi îndeplinească planurile de sistematizare, iar casa de pe Clujului 59, inclusiv apartamentul familiei Lazăr, a rămas în picioare. "Au apucat să-i dea jos acoperişul şi un zid de la antreu, dar atât", spune femeia. În 1992, cei doi soţi au început demersurile pentru a-şi recăpăta locuinţa. Nu ştiau însă că încep un lung proces birocratic, care nici până azi nu s-a încheiat.

În 2001, judecătorii Tribunalului Bihor le dădeau dreptate, definitiv, în procesul în care cereau Primăriei să le anuleze convenţia de donaţie şi să îi facă iar proprietari ai apartamentului. Constatând "nulitatea absolută a actului intitulat convenţie", magistraţii le-au recunoscut soţilor Lazăr dreptul de proprietari. Numai că au constatat, totodată, şi că nu mai au pe ce!

În evidenţele Societăţii Comerciale de Construcţii şi Tranzacţii Imobiliare (SCCTI) Bihor, firmă desprinsă din fosta Întreprindere de Gospodărire Comunală şi Locativă (IJGCL), apartamentul celor doi soţi figura ca demolat de comunişti. Chit că zidurile sunt şi azi la locul lor. "Noi n-am mai putut intra în curtea aia din 1989, dar se vede cu ochiul liber, din stradă: apartamentul e acolo!", spun păgubiţii.

Demolat sau nu?

Totuşi, în 1996 SCCTI a radiat locuinţa familiei Lazăr, în timp ce celelalte două apartamente din casă le-a comasat şi le-a vândut aceleiaşi persoane, o anume Teaha Ana. Aparent, aceasta n-are nicio legătură cu soţii Lazăr, căci a cumpărat doar apartamentele vecine, însă cei doi soţi sunt convinşi că femeia s-a împroprietărit abuziv şi pe locuinţa lor. Asta pentru că pe numele femeii a fost eliberată, în 1998, o autorizaţie de construcţie pe acelaşi amplasament din Clujului 59, pentru ridicarea unui garaj şi a unei magazii.

"Se vede din stradă că nu există niciun garaj. Curtea nici măcar nu are acces auto", spune Ecaterina Lazăr, convinsă că autorizaţia de construcţie a fost doar o formă de a justifica în acte construcţia vecină celor două apartamente, adică taman locuinţa familiei Lazăr, care teoretic a fost demolată.

"Aşa e în viaţă"

Totuşi, în 2002, după ce judecătorii le-a consfinţit dreptul de proprietate, soţii Lazăr au cerut Primăriei să le restituie apartamentul. Conform procedurii, municipalitatea ar fi trebuit să trimită notificarea lor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru avizare, iar apoi să le dea locuinţa ori să-i despăgubească. Până în 2005, primăriile puteau plăti contravaloarea imobilelor confiscate, dar de atunci încoace păgubiţii primesc acţiuni la Fondul Proprietatea, înfiinţat tocmai pentru că statul nu îşi mai permitea să plătească daunele cauzate de regimul comunist.

Dar, ani la rând, notificarea familiei Lazăr nici măcar n-a pornit spre Capitală! Din ce motive, nici soţii Lazăr, nici funcţionarii de azi ai Primăriei nu ştiu. "Ne-au ţinut dosarul intenţionat aici, ca alţii să se poată folosi de casa noastră", este convinsă Ecaterina Lazăr. A fost în audienţă la toţi primarii oraşului din ultimul deceniu, dar fără folos: "Petru Filip mi-a spus să mă obişnuiesc cu gândul că am pierdut, că aşa e în viaţă".

În "nelucrare"

Pentru că au văzut că anii trec, iar ei rămân tot nedespăgubiţi, soţii Lazăr au acţionat iar Primăria în judecată. După ce au constatat, în 2008, că într-adevăr dosarul a zăcut nejustificat la Primărie, judecătorii au obligat instituţia să emită "dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii". Lucru ce s-a întâmplat, dar în 2010! Astfel, abia după 8 ani de când justiţia le-a dat dreptate, Primăria Oradea a catadicsit să le emită soţilor Lazăr un răspuns oficial: le-a respins cererea de despăgubire în natură (pe motiv că apartamentul nu mai există) şi le-a trimis dosarul la Bucureşti, pentru avizare.

Culmea este că, de atunci, dosarul zace şi acolo! "Aşa se întâmplă: se trimit notificări la Bucureşti, ajung acolo dosare din toată ţara şi stau în nelucrare", explică secretarul Consiliului Local, Ionel Vila (foto). De ce a stat în "nelucrare" şi la Oradea ani la rând, Vila, care ocupă această funcţie din 2007, nu ştie. Cert este că, potrivit secretarului, comisia Primăriei pentru aplicarea Legii 10/2001, care reglementează despăgubirile pentru cei cărora comuniştii le-au luat abuziv locuinţele, vrea să închidă, odată pentru totdeauna, acest dosar.

"Ghinionul" soţilor Lazăr este că pentru apartamentul avut odată, evaluat între timp la suma de 49.200 euro, vor primi, după atât amar de vreme, doar nişte acţiuni. Altfel spus, tot nişte hârtii, numai ceva mai valoroase...

Ca soţii Ecaterina şi Ioan Lazăr mai sunt mulţi alţi bihoreni care n-au primit pentru casele şi terenurile pierdute în anii comunismului nicio compensaţie. Peste 100 dintre ei s-au întâlnit, luna trecută, la Prefectura Bihor, chiar cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu. Cei mai mulţi aveau aceeaşi problemă a pasivităţii funcţionarilor: dosarele lor nici n-au ajuns în lucru. Potrivit site-ului ANRP, în instituţie încă sunt în analiză peste 12.000 de dosare trimise spre avizare înainte de anul 2013. Într-o conferinţă de presă ulterioară, Băeşu a declarat că "cel mai mare jaf din istoria României a fost în chestiunea retrocedărilor" fiindcă, în timp ce mulţi au rămas nedespăgubiţi, alţii au obţinut, prin acte false, zeci de milioane de euro nemeritate.