Stare de alertă la Orăştie, judeţul Hunedoara, unde marţi seară s-a produs o explozie, urmată de un incendiu devastator şi toxic, la o fabrică de vopsele.
La momentul exploziei, în fabrică se aflau cele 5 persoane: un tânăr de 24 de ani, care a fost grav rănit şi transportat la spital, şi alte patru persoane, care s-au intoxicat cu fum.
Potrivit Digi24.ro, incendiul a cuprins o hală cu 4 niveluri, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi, iar pompierii din Hunedoara au chemat în sprijin echipaje din judeţele Sibiu, Alba şi Gorj. De asemenea, a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei din zonă, fabrica aflându-se la marginea oraşului.
Întreaga zonă a fost cuprinsă de un fum gros şi înecăcios, astfel că autorităţile locale din Orăştie au decis marţi seară evacuarea a aproximativ 300 de persoane, în special copiii şi femeile din cinci blocuri cu şase scări, care locuiesc în blocurile aflate în zona fabricii. Până miercuri dimineaţă, aproximativ 400 de persoane fuseseră evacuate.
"După primele măsurători, fumul e toxic, de aia i-au evacuat. Există foarte multe riscuri, având în vedere substanţele toxice care sunt acolo", a declarat, conform site-ului stirileprotv.ro, Anemona Toda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
"Din primele măsurători făcute de specialişti a rezultat o alterare a calităţii aerului, ceea ce reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei, iar pentru a reduce timpul de expunere la acest risc începând cu ora 21.00 Comitetul local din municipiul Orăştie a decis evacuarea populaţiei din cinci blocuri cu 185 de apartamente situate în apropiere de locul producerii incendiului", se menţionează într-un comunicat de presă transmis marţi seară de Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Hunedoara.
Locatarii evacuaţi au fost preluaţi de autocare şi transportaţi la Sala Sporturilor din Orăştie, pentru a fi cazaţi, iar o parte din ei au ales să meargă la rude sau prieteni.
Pentru stingerea incendiului au fost mobilizaţi zeci de pompieri din cadrul ISU Hunedoara, iar IGSU a decis să trimită în sprijin echipaje de pompieri din Alba, Gorj şi Sibiu. De asemenea, la locul incendiului sunt şi jandarmi şi poliţişti.
Miercuri dimineaţă, incendiul nu fusese încă stins. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri dimineaţă, că la acest moment s-a început stingerea ultimelor focare, după ce pe toată durata nopţii pompierii au intervenit cu 15 maşini. "Sperăm lichidarea incendiului în câteva ore. Rămâne pe parcurs lichidarea efectelor. Prefectul este acolo şi ţine legătura cu reprezentanţii de la Mediu pentru lichidarea consecinţelor situaţiei", a spus Arafat.
Localnicii au fost îngroziţi de amploarea dezastrului. "Nu îl vor stinge niciodată. Acum 3 luni a fost un exerciţiu şi au zis că totul o să iasă bine, dar uite că e dezastru", a spus unul dintre ei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.