URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2022, 17:15

În casă nouă: Sindicaliștii din învățământ și-au declarat „autonomia”, mutându-se în propriul sediu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce, până acum, au conviețuit în același sediu cu Inspectoratul Școlar, într-un spațiu înghesuit, sindicaliștii din învățământ s-au mutat în propria casă.

Cu economiile făcute în anii de pandemie, Sindicatul Liber din Învățământ Bihor a cumpărat o casă în centrul Oradiei, pe care a transformat-o în sediul propriu.

„Trebuie să fim independenți”

Situat pe strada Bărăganului nr. 15, sediul SLÎ Bihor a fost inaugurat luni, printr-o festivitate la care au participat liderii sindicatului local, dar și de la nivel central, în frunte cu președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, și cu prim-vicepreședintele George Purcaru.

După o ceremonie religioasă, în sala de ședințe a SLÎ Bihor a fost dezvelită o placă cu numele președinților sindicatului de la înființarea din anul 1990, mai precis Adrian Niță (1990-1999), Ioan Țenț (1999-2018) și Flavius Zancu (ales în 2018).

„Mutarea într-o casă nouă este un eveniment deosebit pentru orice familie. SLÎ Bihor este o familie formată din peste 6.500 de oameni și o familie serioasă trebuie să aibă și o casă pe măsură. Este bine și ar fi ideal ca toate sindicatele din țară să aibă această posibilitate financiară, să aibă un sediu propriu. Trebuie să fim independenți din toate punctele de vedere”, a declarat Simion Hăncescu, precizând că multe sindicate din țară au în continuare sediile în Inspectoratele Școlare sau în unități de învățământ.

Investiție de 315.000 de euro

Potrivit președintelui SLÎ Bihor, Flaviu Zancu, sediul a fost cumpărat de la o persoană fizică, pentru suma de 200.000 de euro, iar amenajarea lui a mai costat circa 115.000 de euro. Decizia achiziției s-a luat prin vot în conducerea sindicatului, iar plata s-a făcut cu fonduri proprii. „Am moștenit de la dl. Țenț sume în conturi și am făcut economii în timpul pandemiei”, a declarat Zancu. Economiile la care se referă, circa 70% din valoarea totală a investiției, au fost făcute prin reducerea cheltuielilor materiale ori de deplasare în sindicat, a precizat șeful SLÎ Bihor.

Casa are 320 mp utili, desfășurați pe trei niveluri (subsol, parter și un etaj), unde sindicatul și-a amenajat birouri, arhiva, săli de ședință. „Este sediul tuturor membrilor de sindicat, nu al nostru. Va rămâne în patrimoniul SLÎ Bihor”, a precizat prim-vicepreședintele SLÎ Bihor, Radu Hora.

Avuția SLÎ Bihor mai constă într-o pensiune la Pădurea Neagră, județul Bihor, și o garsonieră la Sovata, spații în care se pot caza membrii de sindicat.

În Bihor, din cei 8.500 de dascăli, circa 6.500 sunt membri de sindicat. Fiecare plătește o cotizație lunară de circa 20-30 de lei către SLÎ Bihor, iar printre beneficiile de care se bucură sunt prețuri promoționale la hoteluri de pe litoral, carduri de reducere la carburanți și asigurare de viață plătită de sindicat.

Învățământul, neatractiv pentru tineri

Cu prilejul întâlnirii cu colegii din Bihor, Simion Hăncescu a vorbit despre necesitatea ca profesorii debutanți să aibă salarii mai mari, de 25% din salariile maxime din grilă. Potrivit acestuia, un profesor aflat la început de carieră are un salariu net de 2.400 de lei, ceea ce, evident, nu face această profesie atractivă pentru tineri.

Președintele FSLI a mai spus că 100.000 de profesori din România au salarii mai mici de 3.000 de lei și că „salarizarea cadrelor didactice este una din cauzele care au condus la scăderea calității actului educativ”. Alți 3.770 de profesori din România sunt necalificați, iar 10.000 sunt pensionari, dovadă că tinerii calificați și bine pregătiți nu vor să ajungă la catedră.

Hăncescu a spus că salariile profesorilor trebuie indexate cu inflația și că este posibil ca debutul anului școlar 2022-2023 să fie marcate de un boicot al profesorilor.

Liderul sindicaliștilor din România a mai spus că Ministerul Educației pregătește două legi noi pentru acest domeniu, una dedicată învățământului preuniversitar și alta învățământului universitar, fiecare cu propriul statut al cadrelor didactice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON