URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Martie 2018, 17:40

Primarul Ilie Bolojan: "Îmi propun ca anul acesta să ne înfrăţim cu o localitate din Republica Moldova" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea se va înfrăţi cu o localitate din Republica Moldova! Anunţul a fost făcut marţi, de primarul Ilie Bolojan, în cadrul momentului festiv dedicat împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România pe 27 martie 1918 care a deschis şedinţa ordinară de marţi a Consiliului Local.

"Îmi propun ca primar ca anul acesta să ne înfăţim cu o localitate din Republica Moldova, pentru că noi nu ne-am înfrăţit în ultimii 10 ani cu nicio localitate", a declarat edilul.

Înfrăţire cu rost

Potrivit primarului, înfrăţirea celor două localităţi se va face pentru ca municipalitatea orădeană să poată sprijini dezvoltarea oraşului basarabean. "Asta ne va da baza legală să alocăm fonduri pentru proiecte sau pentru universitatea din Chişinău sau să atribuim nume de străzi după personalităţi basarabene", a spus Bolojan.

Momentul festiv de marţi a fost deschis cu intonarea imnului de stat şi o rugăciune oficiată de Prea Sfinţitul Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei şi Bihorului.

La eveniment au luat parte, printre mulţi alţii, prefectul Ioan Mihaiu, profesorul universitar Ion Eremia, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Republica Moldova, şi viceprimarul comunei Băicoi din Republica Moldova, Ilie Leahu.

Comuna Băicoi, cu 12.000 de locuitori, este situată în suburbiile capitalei Chişinău şi s-a înfrăţit cu oraşul Aleşd. Reprezentanţii celor două localităţi vor semna o declaraţie simbolică de reunire a Basarabiei cu România.

"Dumnezeu să apere românii!"

În luarea sa de cuvânt, primarul Ilie Bolojan a evocat momentul istoric de la 27 martie 1918. "Unirea s-a făcut şi atunci profitând de o conjunctură externă favorabilă, având oameni capabili la conducerea armatei române, a Basarabiei şi a Regatului României", a spus edilul.

Primarul a evocat personalităţile care au făcut posibilă unirea, de la basarabenii Ion Pelivan şi Ion Inculeţ, până la Pan Halippa şi Daniel Ciucudeanu sau comandaţii militari precum mareşalul Constantin Prezan ori generalul Ernest Broşteanu. Totodată, el a amintit și liderii naţionali ai vremii, de la Regele Ferdinand şi Regina Maria la premierul Ionel Brătianu.

"Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi Dumnezeu să apere românii oriune s-ar afla", a încheiat Ilie Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
24 Comentarii
Populatia orasului.
Exista o tendinta care nu a aparut la noi ci in occident cu decenii in urma odata cu industralizarea si care se manifesta acum si la noi si anume o migratie de la sate spre orase si ma refer in special la orasele mari pentru ca aici exista locuri de munca mai bine platite si servicii medicale de calitate si invatamant intr-un cuvant toate conditiile care iti pot face viata mai frumoasa si mai usoara.
Postat 03 Aprilie 2018, 00:21 de Dorel2016
@ Kid
Desigur, stiam ca nu ai 20 de ani, varsta la care inca te mai poti numi "kid". Stiam ca ai o varsta si incerci sa pari mai tanar decat esti. Mai sunt si astfel de indivizii frustrati, care isi vopsesc parul sau/si barba, isi pun nick-uri/porecle cum ar fi "pustiul", "kid", "copilul" si alte chestii ridicole de genul asta, ca sa se minta ca sunt mai tineri :). @ anticomunist, si eu i-am explicat ca vorbeste prostii, dar s-a facut ca nu pricepe. :))
Postat 29 Martie 2018, 21:12 de Control_Room
@bihoreanoradean
Diferenta dintre noi este, ca tu vorbesti ce stii, iar eu stiu ce vorbesc. Sa le luam pe rand: in statistica publicata la 1 ianuarie 2018 , salariul mediu in Bihor era de 1886 lei in crestere cu peste 19% fata de anul precedent.Este salariul mediu pe judet, dar sa nu uitam ca "motorul" cresterilor salariale in Bihor, este Oradea. Procentul de crestere, este al noualea din tara. Sigur, mai avem de recuperat fata de Cluj, Timisoara sau Arad, dar la Cluj cresterea a fost de 6%, la Tm de 13%, iar la Arad de 15%. Fata de Arad mai avem de recuperat 132 lei la salariul mediu si cred ca in mai putin de doi ani, daca ritmul se mentine, ii ajungem. Cat despre firma la care faci referire, banuiesc care, dar nu pot sa dau nume, te inseli amarnic. Informatiile pe care le am sunt despre cunostinte, iar respectivii nu lucreaza in mediu toxic, ci la banda (deci muncitor necalificat) la ambele firme la care am facut referire. Cifrele sunt destul de elocvente si vorbesc de la sine si doar niste zdruncinati, precum nea' "pioneza" pot considera relatarea acestor cifre ca fiind o "oda" inchinata bolovanului. Nu e rocket science, e o consecinta elementara si fireasca a schimbarii raportului cerere/oferta pe piata muncii din Oradea. Spun asta acum si am spus-o si in urma cu 2-3 ani, cand am fost taxat la greu, ca fiind lingaul bolovanului.
Postat 29 Martie 2018, 15:04 de User anonimizat
scuze pt "vre-o" :)
M-a luat valul...
Postat 28 Martie 2018, 20:04 de Kid
@ control
Mă faci să râd :)
Postat 28 Martie 2018, 18:25 de User anonimizat
@Control-Room
Hai ca esti nostim! Daca doi tipi au pareri care converg, tragi concluzia ca e acelasi utilizator? Lasa-l pe bihoreanoradean si indreapta-ti tunurile spre mine! Timpul va rezolva problema asta. Cand Republica Moldova o sa intre in Uniunea Europeana, o sa-ti prezint scuze public. Vezi sa nu te induca in vre-o "eroare gresita" :) intelesul din engleza al nick-ului. Am 42 de ani si am facut si armata spre deosebire de tine. Ultimul tau comentariu este destul de pueril tinand cont de cum decurge azi politica externa a Rusiei. Merci pt intelegere!
Postat 28 Martie 2018, 17:40 de Kid
@bihoror..
Tu esi si la utilizatorul "Kid". Ai vrea si tu sa fii majoritar, insa, nu esti. Oricat te-ai zbuciuma, nu toate sunt asa cum vrea tatucu" tau Putin. Cu ata mai putin cum vrei tu. :))
Postat 28 Martie 2018, 16:57 de Control_Room
@ anti
Observ că vorbești din statistici și din auzite, nicidecum din realitate. Firma de care spui tu că plătește un muncitor cu 2000 de Ron + transport + masa calda e firma cu cei mai mulți angajați cu probleme de sănătate/respiratorii (confirmat de medicina muncii) și cu condiții de muncă din cele mai grele (sigur nu ți-o lasă copiii sa muncească acolo decât dacă nu ar exista nici o alta alternativa). In rest ramane cum am stabilit: salarul minim pe economie (un pic peste dar nu mult) + bonuri de masa + masa calda și transport (astea nu le primești la buticari)..
Postat 28 Martie 2018, 14:09 de User anonimizat
nea piuneza
Esti usor ca pleava, asa ca te ignor! PS: vezi sa nu ma gandesc eu sa-ti bag ceva in gura, ca vad ca-ti lipseste!
Postat 28 Martie 2018, 13:42 de User anonimizat
@....ist
Iarba rea nu piere decat smulsa si arsa! Asa si cu unii, vor, nu vor, trebuie sa-i beleasca mielul birtinezului daca vor sa bage ceva-n gura de Sfintele Sarbatori!
Postat 28 Martie 2018, 13:14 de pinonel
@bihoreanoradean
Mai usor cu pianul pe scari, ca-i curg clapele! Las-o mai moale cu salariul minim in parcurile industriale, ca s-a cam terminat. Stiu cel putin 2 companii, care pentru muncitorii adusi cu autobuzele din judet, ofera 2000 lei net , transport gratuit si o masa calda. Si ca sa nu-ti fracturezi logica, continui eu! Deci, pe cale de consecinta logica, daca ar exista atat de multi muncitori cu salariul minim, pentru companiile pe care le-am mentionat mai sus, nu ar fi fost mult mai putin costisitor sa angajeze dintre oradenii care muncesc pentru salariul minim, la alte companii din parcul industrial? Ar scapa in acest fel de o gramada de cheltuieli? De asemenea, mai stiu ca mai toate firmulitele de prin oras, gen buticuri, barulete, nu prea mai reusesc sa angajeze la salariul minim. Statisticile mai ararat, ca daca acum 3-4 ani, eram pe penultimul loc ca nivel de salarizare intre judetele tarii, acum suntem in prima jumatate. Asa ca mai usor cu propaganda!
Postat 28 Martie 2018, 10:48 de User anonimizat
@Control_Room
Nu tin sa am ultimul cuvant, dar Republica Moldova nu o sa fie niciodata in Uniunea Europeana. Nu vrea Putin!
Postat 28 Martie 2018, 08:53 de Kid
Populatia orasului
Daca orasul este promovat in mod profesionist, in 20 de ani populatia orasului va fi mai mare cu cinci zeci de mii de locuitori.
Postat 28 Martie 2018, 08:18 de Control_Room
Marketing
Orasul trebuie promovat constant atat in tara cat si in Republica Moldova prin reportaje, emisuni TV si pliante. Oferte de joburi, facilitati, etc. Aceasta este cheia dezvoltarii, cheia succesului. Investitorii sunt deja aici. @bihoror.... Cunosc situatia din proprie experienta. Este mare nevoie de forta de munca. @kid. Nu e vorba de Unire sau de ce vrea Putin. Vom fi uniti cu fratii romani de peste Prut in cadrul Uniunii Europene.
Postat 28 Martie 2018, 08:09 de Control_Room
@ control
O întrebare: muncești la privat sau ești bugetar? Cunoști situația din parcul industrial de exemplu, din experiența proprie sau din studiile Astoria care încearcă să ne convingă ca Oradea e fruntea in toate? Daca șomajul ne așa de mic, de ce suntem inca la coada salarizării?
Postat 28 Martie 2018, 07:25 de User anonimizat
@Control-Room
Cu tot respectul:1. Republica Moldova nu se va mai uni niciodata cu Romania. Nu vrea Putin! 2. Ai fost cateva zile prin Moldova de dincolo de Prut? Acum cativa ani eram la fel de inflacarat ca si tine. Apoi mi s-a ivit ocazia sa merg la moldoveni. E jale! Mu ma refer doar la nivelul de trai. Ma refer la modul cum sunt priviti romanii. 3. Subcriu comentariului lui @bihoreanoradean. Ar fi un mare plus pentru noi sa se intoarca acasa romanii plecati in vest, cu un plus de civilizatie dobandita decat sa se umple orasul de oameni a caror activitate principala se reduce la ingurgitarea de dimineata pana seara a bauturilor alcoolice.
Postat 28 Martie 2018, 07:03 de Kid
@bihoror...
Daca factorii responsabili spun ca Oradea are nevoie ca de aer de 2000 de angajati, mint ei sau minti tu ?!? Somajul in oras este de 0,46%. Oricat ar incerca unul ca tine (va stiti voi, va stim si noi), sa se opuna mersului timpului, sanse nu aveti.
Postat 28 Martie 2018, 06:35 de Control_Room
@ control
Ce te face sa crezi că Oradea are o problema cu forța de munca? Că nu se ocupa joburile plătite cu minimul pe economie? Sau că orădenii prefera sa ia calea pribegiei pe motiv ca, cu toate că "oficial ne merge bine", costul vieții în Oradea e tot mai scump? Știi care e motivul pentru care cei din Republica Moldova se "stabilesc" in Romania? Daca nu știi îți spun eu: obținerea cetățeniei române le deschide calea spre UE. Așa că hai sa nu ne îmbartam cu apa rece..
Postat 28 Martie 2018, 00:23 de User anonimizat
de ce?
@Shogun: Ideea e că uneori putem gândi la fel ( chiar dacă punctul de pornire este diferit ), alteori nu ! Dar de ce să ne dăm în cap ? Mă rog, în sens figurativ...
Postat 27 Martie 2018, 23:34 de TDS
@TDS
De astă dată sunt de acord cu domnia ta. Mi-ai luat vorba din gură: cu orașul Bălți aș fi propus și eu, nu pentru că Oradea ar bălti de zece ani (că nu băltește, cel puțin nu după părerea mea), ci din cauză că aproape toate străzile din centrul orașului sunt atât de vai de capul lor încât sunt bălți peste tot... Sper că odată și-odată, în veacul ăsta, vor fi asfaltate toate străzile din centrul orașului așa, bine de tot, și să fie ca-n palmă.
Postat 27 Martie 2018, 22:35 de Shogun
O idee foarte buna.
Toate aceste programe trebuie coroborate cu promovarea constanta a orasului, si a ofertei locurilor de munca. Destui tineri romani din R. Moldova ar fi dispusi sa vina la munca si sa se stabileasca in oras. Trebuie atrasa forta de munca in Oradea. Romanii din Moldova sunt fratii nostri. Vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultrura, religie (cei care sunt religioasi), datini si traditii. Nu ar fi nici un fel de probleme. Ar fi un mare plus pt oras. Revizionisto-separatisto-izolationistii cu creierele lor dereglate, sa se abtina de la injurii si insulte. Sa-si mareasca doza de pastile.
Postat 27 Martie 2018, 21:44 de Control_Room
TDS-ule
iar esti aici tds-ule?...n-ai emigrat in Amsterdam?
Postat 27 Martie 2018, 20:47 de HXH
De ce sa ne unim???
Ei bine frate, eu nu sunt de-acord cu unirea asta! Sa murim de foame impreuna, sau pentru ce sa ne unim???
Postat 27 Martie 2018, 19:22 de continental
balta
Propun înfrățirea cu orașul BĂLȚI ! De ce ? Pentru că de vreo zece ani Bolojan băltește ! Iar Oradea la fel !
Postat 27 Martie 2018, 18:38 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON