URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 02 IUNIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când văd cum mulţi dintre compatrioţii noştri pun botul la toate prostiile despre conspiraţii, am bănuiala că anumite televiziuni urmăresc cu orice preţ tâmpirea privitorilor. Nici nu trebuie să se străduiască prea tare pentru a-i băga pe bieţii oameni în ceaţă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Protagonistul rândurilor ce urmează este, formal, purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, în fapt al preşedintelui Pásztor Sándor, şi se numeşte Simon Adrian. Înainte de 2016 a fost şef al clubului Pro Democraţia Oradea, calitate din care, ani în şir, n-a găsit nicio neregulă în campaniile electorale ale UDMR Bihor, dar şi "ideolog" al aşa-zisei Coaliţii pentru Rogerius.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă am fi făcut orele de română prin internet, cel mai probabil că profesoara nu și-ar mai fi amintit de un elev obscur din a VI-a C. Aș fi rămas doar o adunătură de pixeli, un cadru minuscul în colțul din dreapta jos al ecranului, o fărâmă digitală pe care o uiți imediat ce închizi calculatorul sau tableta.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce anume v-a marcat cel mai mult în ultimele două luni ale stării de urgență?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Nu trebuie să poarte mască persoana care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc). Dincolo de faptul că nu se prevede ce înseamnă umiditate crescută sau temperatură ridicată, agentul trebuie să constate contravenția cu termometrul și barometrul? Mai mult, cum îl constată Agentul 007 pe „etc.”?!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
06 Februarie 2010, 14:05

Greva şi legislaţia incoerentă au tras în jos "operativitatea" judecătorilor orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a avut de soluţionat, în anul 2009, 6.659 de cauze, din care 1.524 rămase în stoc la 1 ianuarie 2009 şi 5.135 de dosare noi. Comparativ cu anul 2008, în care au fost pe rol un număr de 6.208 cauze, volumul de activitate a cunoscut o creştere de 7,3%, a declarat, vineri, judecătoarea Dana Cigan, vicepreşedinta Curţii de Apel Oradea.

„În decursul a doar trei ani, din anul 2006, s-a ajuns de la 5.032 de dosare la 6.208 dosare, în 2008. Creşterea este accentuată an de an, ceea ce implică un efort mai mare din partea colegilor noştri," a precizat judecătoarea.

Indicele general de operativitate al instanţei a cunoscut în 2009 o relativă scădere, de 1,3%, faţă de anul 2008. Astfel, dacă în anul 2008 au fost înregistrate pe rol 6.208 cauze, din care 4.684 soluţionate, indicele de operativitate fiind de 75,5%, în anul 2009 Curtea a înregistrat 6.659 de cauze, din care s-au soluţionat 4.943, indicele de operativitate fiind de 74,2%.

Scăderea numărului de cauze soluţionate este explicată de vicepreşedinta Curţii de Apel Oradea prin creşterea numărului de dosare pe rol, coroborată cu perioada de o lună de inactivitate din septembrie 2009, când instanţele s-au aflat în protest, dar şi cu legislaţia incoerentă care a blocat, în multe rânduri, cercetarea judecătorească.

Potrivit lui Cigan, în 2009, activitatea judecătorilor s-a desfăşurat „într-un context legislativ incoerent şi lipsit de previzibilitate". „Legea 10/2001, de pildă, a fost modificată nu o dată, ci chiar de două ori. Ultima modificare a fost că în locul Ministerului Finanţelor Publice în procese va veni AVAS (n.r. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului). Care, evident, a avut nevoie de timp să preia evidenţa litigiilor, aflate pe rolul instanţelor, iar apoi a solicitat ca toate cauzele să fie declinate spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti", a declarat judecătoarea.

Cigan susţine că şi activitatea secţiei comerciale a fost perturbată de intrarea în vigoare, pe 14 iulie, a Legii 277/2009, potrivit căreia s-a dispus înfiinţarea unei singure secţii de insolvenţă în circumscripţia unei Curţi de Apel, în cadrul Tribunalului care îşi are sediul în aceeaşi localitate cu Curtea, adică dacă de pildă Curtea de Apel e la Oradea, şi secţia de insolvenţă va fi la Oradea.

„Acest lucru trebuia realizat în 6 luni, însă nu s-au alocat fonduri, nu s-a specificat modul de organizare, nimic, motiv pentru care măsura nu s-a putut implementa. Abia în ianuarie acest an a venit o ordonanţă care a prelungit cu un an termenul de înfiinţare a secţiilor. Deocamdată nu se ştie când şi cum se va pune în aplicare actul normativ", a spus magistratul.

Potrivit bilanţului întocmit la nivelul Curţii de Apel Oradea, cel mai mare număr de cauze pe rol s-au înregistrat pe rolul secţiei civile mixte, 3.133 de dosare, comparativ cu 2.442 la secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi 1.084 la secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Încărcătura pe judecător în anul 2009, din cauza numărului mare de magistraţi care s-au pensionat, a fost la secţia civilă de 298 de dosare/judecător, la secţia comercială de 302, iar la secţia penală de 180.

În ce priveşte indicele de casare, în materie civilă a fost de 8,25%, în secţia penală a fost de 7,08%, cel mai mic procent fiind constatat în evidenţele secţiei comerciale şi contencios administrativ, unde indicele de casare este de 2,23%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3517 RON
  • 1 EUR = 4.8426 RON
  • 1 HUF = 0.0139 RON