URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2022, 14:21

George Buhnici, amendat cu 20.000 de lei de CNCD, după declaraţiile de la Neversea: „Încalcă dreptul la demnitate umană”

George Buhnici, amendat cu 20.000 de lei de CNCD, după declaraţiile de la Neversea: „Încalcă dreptul la demnitate umană” (Sursa foto: Facebook - George Buhnici)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o lună de la declaraţiile controversate făcute despre soția care arată ca o „minoră” și despre „femeile cu vergeturi şi celulită", vloggerul George Buhnici a primit o amendă de 20.000 de lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate umană.

Amendă usturătoare

Decizia CNCD de sancţionare a fostului jurnalist a fost luată cu unanimitate de voturi, șapte la număr, de membrii consiliului, au anunţat reprezentanţii acestuia, pe pagina de Facebook a instituţiei.

„Afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor în cadrul emisiunii TV "XNS", în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată", se arată pe pagina de Facebook a CNCD.

Ca urmare, CNCD a decis sancţionarea vloggerului cu 20.000 de lei.

„Asta e șansa vieții mele”

Scandalul a început la mijlocul lunii iulie după ce interviul acordat de George Buhnici pentru reporterii Antena Stars, în timp ce se afla la festivalul Neversea, a ajuns "viral" pe internet.

La un moment dat, în timpul interviului, fostul jurnalist a încercat să facă o glumă legată de aspectul soţiei sale, Lorena, care era lângă el, spunând că este norocos că soţia sa "arată ca o minoră". "Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele. Jur. Uită-te la ea!", a spus Buhnici în timp ce arăta spre soţia sa, pe care a pus-o să facă şi o piruetă, ca publicul să-i poată admira şi partea dorsală.

Femeile, trimise la „săliță”

Totodată, el le-a transmis femeilor să meargă la „săliţă".

„Mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăţi piele şi sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi şi cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ţâţe şi la buci? Aia vreau să văd la mare! Asta vor să vadă bărbaţii la mare!", a mai spus fostul jurnalist.

Scuze târzii

După ce declaraţiile sale au stârnit revoltă în spaţiul public, el a publicat pe blogul personal, Buhnici.ro, un răspuns în care încearcă să justifice afirmaţiile sale susținând că acestea ar fi de fapt un discurs împotriva obezităţii.

Ulterior, la câteva zile după scandal, după ce şi BCR a renunţat la colaborarea cu el, a publicat pe contul său de YouTube o înregistrare video prin care și-a cerut scuze pentru declaraţiile sale.

„Aşa cum aţi aflat probabil, am plătit şi încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet şi în media. Dar aici nu voi intra în detalii. Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare priorităţile, să mă concentrez mai mult pe familie şi pe lucrurile de care sunt pasionat şi la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitaţiilor sau ofertelor care speculează imaginea de «băiat rău», bădăran şi de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt şi nu pot fi un astfel de personaj. Îi rog pe cei care şi-au închipuit că pot reprezenta aşa ceva să-şi caute în altă parte exponenţii. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări le spun că NU voi face asta", a spus acesta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON