URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Februarie 2015, 07:43

DNA, te ţii de Dume? Procurorii DNA Oradea, unelte periculoase în războiul firmelor de construcţii care se bat în dosare penale

DNA, te ţii de Dume? Procurorii DNA Oradea, unelte periculoase în războiul firmelor de construcţii care se bat în dosare penale BONNIE & CLYDE. O răfuială comercială a schimbat, pentru 24 de ore, "meniul" patronilor Dumexim, Simona şi Gabriel Dume. Părinţi a doi copii de 5 şi 9 ani, responsabili pentru 260 de angajaţi, soţii Dume au fost trimişi o noapte în arest de procurorul Dan Chirculescu (medalion), care i-a decretat pericol social. Fără a avea, însă, probe, după cum aveau să constate judecătorii...
DNA, te ţii de Dume? Procurorii DNA Oradea, unelte periculoase în războiul firmelor de construcţii care se bat în dosare penale ÎMPREUNĂ. Parteneri de viaţă şi de afaceri, Simona şi Gabriel Dume au ajuns să împartă şi un acelaşi dosar penal. Şi la bine, şi la greu, cum se zice...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Război pe viaţă şi pe moarte între constructorii bihoreni, care mai nou încearcă să scape de adversari dându-i pe mâna DNA pentru orice fleac. E concluzia patronilor firmei Dumexim, Simona şi Gabriel Dume, reţinuţi acum două săptămâni după licitaţia cu cântec organizată de Primăria Bulz pentru reabilitarea pe bani europeni a drumului forestier ce leagă centrul comunei de satul de vacanţă Coada Lacului.

BIHOREANUL a aflat că povestea ascunde, de fapt, o răfuială mai veche între firma celor doi soţi şi Drumuri Bihor, aparţinând milionarului Beniamin Rus, purtată cu denunţuri reciproce pentru fraudă. Urmarea? Deşi ambele delaţiuni priveau nereguli similare, procurorii le-au cântărit cu măsuri diferite. Aşa au ajuns patronii Dumexim să-şi petreacă o noapte în arestul Poliţiei şi să fie duşi încătuşaţi în faţa judecătorilor pentru a fi arestaţi preventiv, ca "pericole publice". Un circ gratuit, după cum aveau să constate judecătorii, care i-au şi eliberat...

VIP-uri la drum

Reţinerea patronilor Dumexim a fost anunţată pe 28 ianuarie. Potrivit comunicatului emis de DNA, Simona Dume s-ar fi folosit de acte fictive pentru a câştiga lucrări de 1,5 milioane euro finanţate din fonduri europene şi scoase la licitaţie în primăvara lui 2013 de Primăria Bulz, pentru reabilitarea a 9 kilometri de drum forestier din Valea Iadului.

În competiţie intraseră încă trei firme: Drumuri Bihor, aparţinând lui Beniamin Rus, Drumuri Orăşeneşti, controlată de Gheorghe Vajai, şi Capa Instal, deţinută de Cosmin Bonica. Cel din urmă, un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a fost prins anul trecut de procurorii Parchetului Bihor - ajungând în arest câteva luni - că se folosea de firme fantomă ca să deconteze lucrări fictive în cadrul unor contracte publice în alte comune din judeţ.

Ca să aibă câştig de cauză la licitaţia de la Bulz, procurorii DNA susţin că Simona Dume  ar fi depus copii ale unor oferte de preţ pe care a aplicat ştampilele "conform cu originalul", ştampila firmei şi parafa sa, pentru a "atesta nereal că originalele ar exista în realitate şi că au fost emise de firmele respective", adică de furnizorii materialelor de construcţii.

Denunţ la denunţ

Supărată că s-a trezit chemată la DNA în urmă cu un an, Simona Dume a făcut la rându-i un denunţ împotriva denunţătoarei, firma Drumuri Bihor. Tot pentru fals. Ca dovadă, după o documentare minuţioasă, a ataşat copii ale mai multor acte depuse de firma concurentă, între care unul cu date nereale despre numărul de angajaţi şi o recomandare primită "pe genunchi" de la fostul vicepreşedinte al CJ, Dumitru Voloşeniuc, fără număr de înregistrare din partea instituţiei şi fără ca acesta să fi avut cândva în supraveghere vreo lucrare a societăţii Drumuri Bihor.

Femeia a mai reclamat că adversarii ar fi falsificat semnătura pe CV-ul unui angajat, anexat la ofertă pentru a atesta existenţa personalului de specialitate. Cum respectivul ajunsese între timp angajat al soţilor Dume, aceştia i-au luat o declaraţie notarială prin care omul confirma falsul.

Procurorii susţin însă, acum, că declaraţia notarială nu ar corespunde realităţii. "Declaraţia a fost obţinută ca urmare a faptului că inculpatul Dume Florin Gabriel a constrâns moral persoana respectivă pentru ca aceasta să nu-şi recunoască semnătura", se arăta în comunicatul DNA, care anunţa şi acuzaţiile aduse celor doi patroni: tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi inducerea în eroare a organelor judiciare (Simona Dume), respectiv şantaj, participaţie improprie la fals în declaraţii şi inducerea în eroare a organelor judiciare (Gabriel Dume).

Care pe care

Pe cât de grav ar suna actul de inculpare, pe atât de ridicole se arată, însă, faptele ce stau la baza acuzaţiilor. Iar asta pentru că ofertele de preţ "măsluite" ale Dumexim conţineau, de fapt, date reale. Le-au confirmat chiar furnizorul de la care provenea originalul ofertei şi care şi-a dat acordul pentru ca aceasta să fie multiplicată. Culmea, potrivit avocatului soţilor Dume, Bogdan Meşter, copiile nici măcar n-au fost ştampilate şi ataşate de Simona Dume, aşa cum susţin procurorii, ci de sora ei, angajată a firmei, care se ocupa de întocmirea dosarelor pentru licitaţii. 

Avocatul consideră neîntemeiate şi acuzaţiile de şantaj şi de inducere în eroare a organelor judiciare formulate în legătură cu declaraţia notarială prin care soţii Dume au încercat să demonstreze că nici Drumuri Bihor nu e uşă de biserică. Aşa-zisa victimă a şantajului, inginerul Dan Fornade, fusese bănuit de furturi din materialele firmei încă din 2013, la scurt timp după ce a venit la Dumexim. Fără să-l nominalizeze concret, patronii au reclamat furturile la Poliţie. Nici nu l-au dat afară, ba chiar l-au cazat la ei în apartament.

Cu toate acestea, în ianuarie 2014, chemat la DNA pe tema declaraţiei notariale "false", Fornade s-a descoperit, brusc, înfricoşat că soţii Dume îl vor acuza pentru vechile furturi şi a declarat procurorilor că ar fi dat actul cerut de patroni ca să nu îşi agraveze situaţia. "Acest lucru, în opinia mea, nu e niciun şantaj", susţine avocatul Meşter.

Străveziu

Cu totul altceva susţin procurorii DNA care, la un an de la turnătoriile dintre Dumexim şi Drumuri Bihor, au decis să-i tragă la răspundere pe soţii Dume, fiindcă ar fi ticluit probe ca "persoane nevinovate să suporte pe nedrept rigorile legii". În treacăt fie spus, între timp, inginerul Fornade a şi plecat de la firmă, întorcându-se în Alba, de unde e de loc, astfel încât şantajul şi presiunile asupra lui par, azi, cel puţin străvezii.

Pe de altă parte, deşi comunicatul DNA lasă să se înţeleagă că în speţă s-ar fi produs un prejudiciu de 1,5 milioane euro, şi încă bugetului Uniunii Europene, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. În realitate, e vorba de valoarea la care Primăria Bulz a estimat investiţia pe care a scos-o la licitaţie, iar Dumexim cerea puţin peste jumătate din această sumă pentru executarea lucrării.

Paguba nici nu avea cum să se producă din moment ce, încă din 2013, deci înainte ca soţii Dume să fie acuzaţi oficial de vreo faptă, licitaţia fusese suspendată, şi apoi pur şi simplu anulată. Iar de atunci modernizarea drumului a fost amânată de Primăria Bulz la nesfârşit, cu riscul de a nu mai fi făcută niciodată, căci fondurile europene sunt disponibile doar până la finele acestui an.

Încătuşaţi la nervi

05_Dan_Chirculescu_bihoreanul.jpgŞi totuşi, Simona şi Gabriel Dume au fost reţinuţi de DNA Oradea pentru 24 de ore. Apoi, acelaşi procuror Dan Chirculescu (foto) a considerat că cele 24 de ore petrecute în arest nu sunt suficiente, astfel că a doua zi, pe 29 ianuarie, a solicitat judecătorilor şi arestarea celor doi pentru 30 de zile, cerere pe care a susţinut-o personal în instanţă.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, ambele decizii, deşi motivate pompos cu un presupus "pericol pentru ordinea publică", au fost luate la nervi de procuror, cunoscut în mediul judiciar ca un personaj coleric şi iute la mânie. Ce l-a stârnit pe Chirculescu? Faptul că, la audieri, Simona Dume a ales să uzeze de dreptul la tăcere, iar soţul ei a protestat pentru unele lucruri pe care nu le-a spus, dar au fost consemnate în depoziţia sa.

Acuzaţii fără probe

Previzibil, solicitarea arestării preventive a fost sancţionată, şi încă drastic, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, care a decis că faptele imputate celor doi patroni nu sunt dovedite. "Se cer date, informaţii provenite din probe şi din indicii temeinice care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o infracţiune. Prin prisma probelor existente nu este îndeplinită această condiţie", a punctat judecătorul Ovidiu Musta în motivarea încheierii prin care a respins cererea procurorului.

Judecătorul a  făcut o observaţie de bun-simţ: cum poţi cere arestarea cuiva pentru că ar fi şantajat un subordonat să dea o declaraţie falsă, dacă tu n-ai verificat, printr-o expertiză, aspectul ce constituie "cheia" întregii poveşti, şi anume dacă semnătura de pe CV este falsă sau autentică? "Din simpla comparare vizuală a semnăturii martorului de pe documentul Curriculum Vitae cu semnăturile acestuia de pe alte înscrisuri rezultă diferenţe evidente. Împrejurările cauzei şi natura infracţiunii de care inculpaţii sunt acuzaţi ar fi impus stabilirea caracterului real al semnăturii într-un mod care să nu lase loc echivocului", a concluzionat judecătorul în încheierea menţinută ulterior, definitiv, şi de Curtea de Apel Oradea.

Altfel spus, cererea de arestare formulată de DNA nici măcar n-a ajuns să fie cântărită prin prisma "pericolului social" pe care l-ar fi reprezentat lăsarea în libertate a soţilor Dume (în treacăt fie spus, e vorba de părinţii a doi copii mici şi angajatori a 260 de oameni, care trebuie plătiţi lună de lună). Judecătorii au apreciat, pur şi simplu, că procurorii n-au minimele dovezi care să contureze vinovăţia lor...

Unde crapă...

Dubla măsură aplicată de anchetatori e elocventă şi prin prisma unei alte comparaţii. Coincidenţă sau nu, într-un alt dosar, patronul firmei care i-a denunţat pe soţii Dume, Beniamin Rus, este acuzat de DNA Oradea că a cotizat ani de zile la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, şi la complici ai acestuia.

Potrivit datelor făcute publice de procurori, afaceristul i-ar fi dat liderului UDMR Bihor peste 700.000 euro pentru a primi contracte de milioane de euro pentru construcţii şi deszăpeziri, precum şi terenurile pe care a fost ridicat cartierul Luceafărul, prejudiciul provocat patrimoniului judeţului, de astă dată unul cert, fiind de 8,6 milioane euro. Cum de lăsarea în libertate a lui Kiss, şi încă într-o poziţie din care gestionează în continuare banii publici, nu reprezintă pericol social, iar cea a patronilor Dumexim, da?

Prea ocupaţi să umble după mărunţişuri, anchetatorii nu au avut ochi nici pentru adevărata trânteală de la licitaţia Primăriei Bulz. Căci, după cum a descoperit BIHOREANUL, din cele patru firme înscrise - Drumuri Bihor, Drumuri Orăşenesti, Dumexim şi Capa Instal - comisia de licitaţie a declarat câştigătoare iniţial firma lui Bonica, cea cu "propte" politice, deşi oferta lui nu doar că era cea mai scumpă, dar era şi eronată, căci conţinea actele destinate unei alte licitaţii.

Cert e că, în final, în urma scandalului declanşat de firmele participante, care şi-au dezvăluit reciproc neregulile din dosare, licitaţia a fost "omorâtă" de mai bine de un an, o neglijenţă pe care nici autorităţile judiciare şi nici cele administrative nu s-au grăbit s-o lămurească. Nu de alta, dar aceasta e cauza reală pentru care Primăria Bulz va pierde cele 1,5 milioane euro de la UE, iar drumul înjurat de toţi localnicii şi de turişti va rămâne aşa cum este acum - un pericol public. Adevăratul "pericol public"!


ROATA MORII
Avocată acuzată, tot la nervi

05_Simona_Neaga_bihoreanul.jpgProcurorul Dan Chirculescu a mai ajuns în atenţia opiniei publice şi anul trecut,  când a pus-o sub învinuire pe avocata orădeană Simona Neaga (foto) pentru încercare de determinare a unei mărturii mincinoase. Oficial, DNA a anunţat atunci că în timpul unor audieri făcute la sediul instituţiei, avocata ar fi adresat "expresii şi cuvinte ameninţătoare unei persoane", martor al acuzării împotriva clientului ei. În realitate, vina avocatei a fost că, în timp ce stătea pe holul DNA, în apropierea martorului cu pricina, a fredonat "Roata morii se-nvârteşte, ţac, ţac, ţac", versuri din cunoscutul şlagăr "Morăriţa" al Mirabelei Dauer. Cazul a stârnit reacţii vehemente din partea avocaţilor bihoreni, care au reclamat public "abuzul" procurorului, catalogându-l drept "un atac la libertatea de exprimare", sesizând Baroul Bihor şi Uniunea Naţională a Barourilor. Dosarul avocatei Simona Neaga nu a fost soluţionat nici până azi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
imaculatii
Tare de tot articolul !Autoarea o fi unul din cei doi copii ai Sfantului Cuplu sau unul dintre cei 260 de angajati (cu sau fara acte)? Rautacioase comentarii,autorule ,nu-i asa ?Din pacate in cunostinta de cauza.Sa nu mai vorbim de lucrari atribuite de pe locul 3,4 sau mai nou chiar 8.Si parca au mai fost cercetati impreuna cu doamna Dana ,vesnic sefa comisiilor de licitatie la primarii.Vezi Salonta si Tinca unde lucrarile sunt vesnic ,,prinse'' de cine trebuie.
Postat 12 Februarie 2015, 09:16 de nealiniat
Sigur că da!!!
De unde 260 de angajați dacă firma are în acte aproximativ 90. Poate diferența o dau cei ilegal aduși cu microbuzele în fiecare dimineață. Dar cum explicați faptul că în 2005 se înghesuiau într-o dacie papuc, iar după 5-6 ani aveau ambii BMW X6 și 6 milioane de euro cifră de afaceri, asta având în vedere că el e fost silvicultor iar ea fostă învățătoare, adică n-au nici o legătură cu construcțiile? Dar cum explicați de exemplu că au prins majoritatea școlilor și primăriilor din județul Bihor? Dar cum explicați că au zeci de șantiere dar nu termină nici unul? Dar cum explicați că mătură pe jos cu orice primar din județ, stau drepți în fața lor? Cum explicați că au utilaje luate pe fonduri europene pe Măsura 312 de către ei ca persoane fizice, dar utilajele stau în curtea Dumexim (prestează pentru Dumexim ilegal, ca și când ar fi ale lor)? Cum explicați aroganța, tupeul care le au fără a avea un spate politic? Practic de sus li se spune ce să facă și ce contracte vor primi. Asta cu DNA cred că a fost un accident. Nimic din lucrările proaste care le fac (atât ei cât și în țară) nu se poate face fără sprijinul ISC (inspectoratul de stat în construcții) care închide ochii, și fără beneficiari (adică primării) care deschid buzunarele, și fără un politician sus-pus (care să le țină spatele). Căutați politicianul și închideți robinetul!!!
Postat 11 Februarie 2015, 11:06 de costel_vasile
:))))))
pe cand apare reclama dumexim in ziar??? articolul de first page se plateste bine?!? sunteti penibili!!! mai sapati un pic sa vedeti cine e "dumexim" cu adevarat.
Postat 11 Februarie 2015, 10:02 de ferfeleaga
Logica articolului ?
Sa intelegem ca DUMEXIM nu are propte politice, nu "sponsorizeaza", face lucrari de calitate si ca nu se justifica interesul parchetului decat dupa tocarea banilor europeni ?
Postat 11 Februarie 2015, 08:28 de Petcu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON