URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iunie 2023, 10:51

Directorul Centrului de Cultură Bihor, Liviu Buțiu: „Vreau să eliminăm kitschul”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dirijorul şi violonistul Liviu Buţiu putea fi un militar de carieră, la fel ca tatăl său, dacă nu era încurajat chiar de părinţi să studieze vioara. Avea doar cinci ani când a început să descopere acest instrument, iar joaca de-atunci s-a transformat în stil de viaţă. 

Absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, Buţiu predă vioară de 20 de ani la Şcoala orădeană de Arte Francisc Hubic, a fondat în urmă cu 15 ani una dintre cele mai apreciate orchestre din ţară, Rapsodia Bihoreană, iar acum este la conducerea Centrului de Cultură al Judeţului Bihor, instituţie ce trebuie atât să conserve cultura locală, dar şi să descopere viitorii artişti. Planurile sale sunt să înfiinţeze noi secţii ale Şcolii de Arte, să completeze agenda locală cu artiştii instituţiei şi să încurajeze soliştii şi dansatorii autentici. 

Cultura din Bihor este diversă

- În toamnă, aţi preluat conducerea Centrului de Cultură al Judeţului Bihor, după ce fostul director a demisionat. De ce v-aţi dorit această funcţie?

- Pentru că am mai fost manager interimar în 2017-2018 şi activez de 20 de ani în Şcoala de Arte Francisc Hubic, cea mai importantă componentă a Centrului. O cunosc în amănunt şi cunosc foarte bine oamenii ei şi nivelul lor de profesionalism. Lucrând cu oameni pregătiţi profesional, poţi să faci performanţă, iar eu îmi doresc să las ceva în urma mea. În 2025, Şcoala de Arte Francisc Hubic va sărbători centenarul, fiind una dintre cele mai longevive instituţii de învăţământ artistic din ţară. Este o şcoală care a format foarte multe valori culturale. 

- Ce înseamnă cultura din Bihor? Doar cu dansuri şi muzică populară ne putem lăuda?

- Nu, nici vorbă. Cultura din Bihor se laudă cu diversitate, avem mulţi artişti talentaţi, atât pe latura muzicală, cât şi pe cea coregrafică şi pe cea vizuală. Şi în toate etniile din Bihor. Recent, noi am organizat Festivalul Multiculturalităţii, unde 150 de dansatori au urcat pe scenă şi au făcut demonstraţii ale tradiţiilor. 

- Ce evenimente are Centrul de Cultură în agenda din acest an? 

- În mai am avut Festivalul Concurs Naţional de Muzică Uşoară "Art Oradea Festival", iar săptămâna aceasta ne reîntoarcem la folclor, cu Festivalul Concurs Naţional "Florica Ungur". În toamnă vreau să avem un Festival Naţional de Muzică Clasică şi ne dorim să ducem mai departe proiectul "Bihorul colindă", realizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor.

Şcoala artiştilor

- Cât de căutată este Şcoala de Arte Francisc Hubic? Care sunt cele mai dorite secţii şi care sunt cele care nu merg? 

- Şcoala are în jur de 360 de elevi, un număr considerabil, având în vedere că aici se predau doar discipline de specialitate. În general, la admitere avem mai mulţi candidaţi decât locuri. Printre cei care vor să studieze instrumente, canto muzică uşoară sau clasică e bătaia cea mai mare pe locuri. Şcoala este căutată datorită profesorilor ei - omul chiar sfinţeşte locul. 

- Luaţi în calcul să înfiinţaţi noi secţii?

- Suntem în discuţii cu Consiliul Local Marghita, pentru că îmi doresc să deschidem acolo secţii de pian şi de coregrafie. La Oradea, aş vrea să înfiinţez o clasă de actorie, chiar din toamnă. 

- În ultimii ani, s-a discutat des despre cum artiştii plătiţi din bani publici nu au reprezentaţii sau spectacole stradale vara, pentru orădeni şi turişti, pentru că adesea sunt ocupaţi cu propriile lor evenimente: nunţi, botezuri, petreceri. Dvs. le impuneţi artiştilor să cânte şi pe străzile Oradiei?

- Noi facem asta. Chiar acum, pe 31 mai, am avut un eveniment al Centrului de Cultură, "Arta ne uneşte", şi toţi profesorii şi elevii lor au avut reprezentaţii în Parcul Libertăţii. Am ales scena parcului tocmai ca să ne vadă orădenii. Evenimentul nu este o noutate, ci a ajuns la a treia ediţie, şi vom mai avea asemenea spectacole. În general, evităm weekendurile, dar doar ca să nu ne suprapunem cu alte festivaluri sau evenimente, însă ieşim în public. În ianuarie, am cântat şi în tramvai, cu Aurelian Temişan. Vom face o şcoală de vară, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor, şi în fiecare weekend vom fi prezenţi în amfiteatrul lor din aer liber. 

- Biletele la concertele folclorice pe care le organizaţi se epuizează rapid, semn că este "foame" de asemenea spectacole. Cum răspundeţi cererii?

- Nu e uşor, dar ne străduim să oferim concerte folclorice de calitate. Aici e secretul, asta aduce publicul în sală. Nu cred că trebuie să fie foarte dese, dar să fie făcute la un nivel înalt.

"Inventarul" meşterilor autentici

- Bihorul mai are ansambluri folclorice autentice, care respectă cu adevărat tradiţia populară a judeţului?

- Da, în special în zonele montane, cum sunt ansamblurile din Bratca, Roşia, şi noi încercăm să promovăm aceste ansambluri care ţin de filonul autentic ca de icoane. Recent, am organizat un colocviu împreună cu Muzeul Ţării Crişurilor, "Bihorul autentic", unde muzeografii au scos din lada de zestre costume vechi de 150 de ani, iar noi am dus creatorii de costume la acest colocviu, ca să studieze autenticul din Bihor. Vreau să eliminăm kitschul din costumul popular, iar cei care îi îmbracă pe artiştii de pe scenă să facă costume autentice, să respecte motivele, combinaţiile de culori, astfel încât să păstrăm ce e valoros. 

- Cum promovaţi cultura etnicilor din Bihor: maghiari, slovaci, romi? 

- Prin Festivalul Multiculturalităţii exact asta am vrut, să ne întâlnim cu comunităţile etnice din Bihor, maghiari, romi, slovaci, evrei, italieni, greci, germani. Vom mai avea şi alte ediţii ale festivalului şi, în plus, vreau să le sprijinim evenimentele, să nu se mai simtă marginalizaţi. 

- Centrul de Cultură face şi cercetări în cultura bihoreană? 

- În măsură mai mică, pentru că avem doar doi angajaţi în acest compartiment. În schimb, încercăm să-i aducem pe meşterii populari la evenimentele din Oradea, cum a fost Târgul de Paşte, unde au venit doamnele care încondeiază ouă din Drăgoteni sau un sculptor de la Ceica şi au ţinut ateliere, tocmai ca şi alţii să înveţe, iar meşteşugul să nu dispară. 

- Păstraţi legătura cu meşterii din Bihor? 

- Am început cu identificarea lor. Am reuşit să luăm legătura cu toţi, se regăsesc şi pe site-ul nostru, iar în iulie vom avea şi Târgul Meşterilor Populari. E important să le şi valorificăm munca, pentru că doar aşa păstrăm tradiţiile peste timp.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dacă omu' reușește 10% din ce vrea ...
... haita liberală o să-l fixeze pe panoplia cu ținte de la sediul de partid.
Postat 11 Iunie 2023, 17:24 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON