URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Mai 2022, 15:46

Cum va arăta Oradea în 2050? Ce provocare au primit liderii locali la lansarea cărții „Oraşul românesc 4.0” (VIDEO / FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulţi colaboratori ai Băncii Mondiale, între care se numără şi o orădeancă, au lansat, vineri, în Cetatea Oradea, cartea "Oraşul românesc 4.0", care oferă cititorilor mai multe predicţii despre viitorul oraşelor româneşti şi modalităţile prin care ele ar putea deveni atractive şi smart.

Despre viitorul oraşelor

Lansarea a avut loc la UrbanTalks, eveniment în cadrul căruia sunt programate, vineri, mai multe mese rotunde şi discuţii cu experţi din administraţia locală şi cercetători. Acesta a fost organizat de UrbanizeHub România, o comunitate de experţi în domeniul infrastructurii oraşelor, și moderat de Grațian Mihăilescu. 

Cartea "Oraşul românesc 4.0" este un proiect de echipă realizat de Ionuţ Mărieş, Bianca Butacu, Alexandra Nae, Florina Ciuchiţă, Alexandru Popescu, Viorela Sfârlea, Oana Franţ, Corina Dovăncescu, Mihai Danciu, Adina Vinţan şi Dan Silva, toţi fiind colaboratori sau consultanţi ai Băncii Mondiale în România.

În deschiderea evenimentului au vorbit primarul oraşului Oradea, Florin Birta, precum şi city-managerul Mihai Jurca.

"Primul reflex pe care l-am avut când am început să citesc cartea a fost să iau notiţe. Apoi m-am gândit cum ar fi să pregătesc unele idei pentru următoarele şedinţe de Consiliu Local. Într-adevăr noi mai avem de lucrat la infrastructură, dar în viitor vor conta sustenabilitatea şi energiile verzi, care sunt o condiție a dezvoltării. Trebuie să ne gândim serios la ce vom face noi (n.r. municipalitatea) în direcţia asta", a spus Jurca.

Prima autoare care a vorbit în faţa celor circa 40 de participanţi a fost orădeanca Viorela Sfârlea, care a spus că volumul îmbină concepte de dezvoltare personală cu cele de dezvoltare a comunităţii urbane.

"Oraşul românesc 4.0 înseamnă o interconectare între mediul privat, administraţia locală şi cetăţeni, dar şi între oportunităţile educaţionale şi de carieră oferite. Noi am identificat şi principalele trenduri care poate vi se vor părea de domeniul ştiinţifico-fantastic, dar ideea de bază este de a ne familiariza cu conceptul de bază şi pentru a nu ne speria de provocările care vor veni în anii următori. Trebuie să fim deschişi în faţa schimbării", a spus aceasta.

Viorela Sfârlea (foto) locuieşte în prezent în Cluj, unde s-a stabilit după ce a terminat Facultatea de Studii Europene şi Relaţii internaţionale din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Pentru nomazi digitali

Un alt autor al cărţii, Alexandru Popescu (în imaginea principală), a prezentat un experiment interesant despre atragerea nomazilor digitali, acele persoane care călătoresc prin lume şi lucrează în regim de telemuncă. El a explicat cum autorităţile din Portugalia au reuşit să transforme un oraş depopulat, Ponta do Sol, într-o atracţie pentru aceştia.

"Nomazii digitali sunt valoroși tocmai pentru că își permit să cheltuiască mai mult decât cetățenii în orașele pe care le vizitează. Ei vor să descopere cultura, mâncarea locală, să participe la evenimente. Administraţia din orașul Ponta do Sol a creat o infrastructură pentru freelanceri şi nomazi digitali. În doar câteva luni, de anul trecut și până în prezent, au reuşit să atragă 4.500 de nomazi digitali. Şi noi am putea face asta în oraşe, am putea face cartiere pentru ei sau spații de co-working. Deocamdată nu există însă nicio strategie la nivel local sau central pentru atragerea lor", a spus expertul.  

Alexandru Popescu a mai spus şi că oraşele din România ar putea deveni o atracţie pentru aceştia, dat fiind că preţurile sunt mai scăzute decât în alte zone ale lumii, iar internetul merge foarte bine.

La final, autorul le-a dat o temă de gândire celor prezenţi: "Cum ar fi dacă Oradea ar deveni în câţiva ani primul oraş din România adaptat pentru nomazii digitali?".

De altfel, într-un capitol al cărţii, cititorii pot afla cum ar putea arăta cele mai importante oraşe din România, inclusiv orașul de pe Criș, în anul 2050.

Cartea, finanţată de UrbanizeHub, a fost oferită gratuit celor prezenţi la lansare.

Ea va putea fi descărcată în curând în format electronic de pe Urbanizehub.ro

Vezi evenimentul UrbanizeTalks: 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bla-bla-bla ...
Probabil că în 2050, cea mare parte dintre cei care se "gândesc" astăzi la tot felul de scenarii "științifico-fantastice", după cum le recunoștea chiar una dintre autoare, va avea preocupări specifice vârstei de atunci ... de a putea urca scările, când va fi defect liftul, într-un timp rezonabil ca să poată ajunge la toaletă fără a fi deja cu umiditate mare la fund.
Postat 06 Mai 2022, 18:45 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON