Cel mai mare falsificator de bani de plastic din lume, prins după 6 ani de căutări, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, având iniţialele C.R.T, despre care Digi24 scrie că a fost condamnat pentru un furt comis în urmă cu aproape 30 de ani.
Ceilalţi doi parteneri de "afaceri", B.E.D. şi E.I., au fost eliberaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, după cum anunţă un comunicat al DIICOT.
Cei trei sunt anchetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Aproape 3.000 de dosare penale
"În urma cercetărilor efectuate până în prezent, rezultă că, în perioada 2014-05.05.2019, membrii grupului infracţional au falsificat şi pus în circulaţie, pe întreg teritoriul ţării, un număr de 17065 bancnote contrafăcute. Din cele 17065 bancnote contrafăcute, 3000 bancnote contrafăcute reprezintă obiectul de cercetare în 2734 de dosare penale, restul bancnotelor contrafăcute formând obiectul cercetării unor acte materiale cu privire la care, prin ordonanţa din data de 19.06.2020 s-a dispus extinderea urmăririi penale", arată comunicatul de joi al DIICOT.
Afacerea a început în perioada 2013-2014, când falsificatorul, C.R.T., în prezenţa inculpatei B.E.D., a desfăşurat activităţi de încercare de contrafacere a bancnotei cu cupiura de 100 lei, cu sprijinul inculpatului E.I. care a comandat de la o firmă belgiană o parte din instrumentele pe care le-au folosit în contrafacere, scriu procurorii.
Cu timpul, membrii grupării s-au perfecţionat, astfel că aceştia au reuşit să plaseze bani pe piaţă fără să poată fi identificaţi. Aveau scenarii bine puse la punct, respectate cu stricteţe. Reţeta era făcută aşa încât să nu bată la ochi.
„Psihologia” hoțului
"Înainte de a pleca la plasări, liderul grupării se interesa de localităţile unde se organizau târguri, bâlciuri sau serbări locale. De fiecare dată când plecau către respectivele localităţi închideau telefoanele în scopul de a nu putea fi urmăriţi. Înainte de a merge la diferiţi agenţi economici sau vânzători ambulanţi/pieţe, liderul era cel care iniţial se uita la fizionomia respectivului vânzător şi, după ce era încredinţat că acea persoană are potenţial de a fi înşelată, le făcea semn membrilor pe care îi trimitea să pună în circulaţie banii contrafăcuţi. Interesul acestora era de a achiziţiona produse de valoare mică astfel încât restul primit de la bancnota contrafăcută de 100 lei să fie cât mai mare", explică procurorii.
DIICOT anunţă şi că, în urma percheziţiilor au fost ridicate un număr de 450 de bancnote contrafăcute, sumele de 207.863 RON şi 11.120 euro, aparatură şi materiale folosite la falsificarea de monedă, 31 de calendare privind organizarea la nivelul fiecărui judeţ a pieţelor, târgurilor şi oboarelor, precum şi un număr de 1000 de certificate de autenticitate Registrul Auto Român, în alb şi fără serie.
Creierul afacerii, despre care anchetatorii spuneau că "a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României şi să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume" va fi rpezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Anchetatorii au făcut publice imagini din interiorul atelierului în care falsifica bancnotele de 100 de lei care au păcălit până şi sistemele băncilor.
Vezi mai jos cum arată!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.