URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 August 2011, 16:31

Compact, diseară la Festivalul Berii de la President

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Berii de la Hotel President continuă vineri seara, de la ora 19, cu o serie de concerte gratuite ale unor cunoscuţi interpreţi de muzică populară.

Potrivit organizatorilor, recitalurile vor începe de la ora 19, pe terasa hotelului. Orădenii îi vor putea asculta pe Radu Moş, Larisa Chirodea şi Călinuş, Angelica Flutur, Ioan Dordoi, Lucian Drăgan, Tinu Vereşezan, dar îi vor putea urmări şi pe membrii Ansamblului Bihorul.

Seara se va încheia cu un concert al cunoscutei trupe Compact. Sâmbătă, petrecerea va continua, de la aceeaşi oră, cu concertele lui Radu Moş, Larisa Chirodea şi Călinuş, Angelica Flutur, Ioan Dordoi, Dan Daniel şi Nicu Tontea seara fiind încheiată de interpreţii de manele Nec şi Claudia.

Duminică, pe scenă vor urca aceeaşi interpreţi de muzică populară care vor fi concertat şi sâmbătă, însă, invitata specială este Irina Loghin.

Început pe 4 august, Festivalul Berii va continua în fiecare seară până pe 14 august, cu începere de la ora 19.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON