URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Noiembrie 2016, 08:29

Cioloș l-a făcut șef: Fostul subprefect Cristian Bitea a ajuns la conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul subprefect de Bihor Cristian Bitea a ajuns la conducerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, după ce premierul Dacian Cioloş a semnat decizia prin care preşedintele ANFP, Birtalan Jozsef, a fost eliberat din funcţie.

Potrivit agenţiei de presă News.ro, decizia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, astfel că Bitea, în prezent vicepreşedinte al ANFP, va coordona instituţia până la numirea unui nou preşedinte.

După o lungă perioadă de absenţă, numele fostului subprefect PDL-PNL Cristian Bitea a fost pomenit, anul acesta, în presa centrală ca fiind suspectat de conflict de interese, dat fiind că ar dirija, din umbră, o firmă abonată la contractele de formare profesională ale ANFP.

Recent, numele lui Bitea a fost vehiculat şi pentru "lista scurtă" a candidaţilor PSD Bihor la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Bitea ar fi fost, însă, convins să se retragă, cu perspectiva ca după ce PSD revine la guvernare să-i asigure o carieră şi mai consistentă la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, unde este vicepreşedinte.

Pe de altă parte, notează News.ro, tot miercuri a fost publicată decizia prin care Adrian Sanda a fost demis de la conducerea Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, atribuţiile sale fiind preluate, interimar, de către subsecretarul de stat Octav Bjoza.

Sanda a fost ridicat de procurori, miercuri, şi dus la audieri la Parchetul instanţei supreme, după percheziţii la Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, în dosarul privind acordarea ilegală a unor titluri pentru revoluţionari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
!!!!
Vai de capul nostru...
Postat 17 Noiembrie 2016, 11:13 de Tinas
!!!!
Coană Joițico, ești damă bună ! Și tare ! Om l-ai făcut !
Postat 17 Noiembrie 2016, 08:58 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON