URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Decembrie 2011, 11:33

CET-ul a umplut iar cu cenuşă curţile orădenilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean care locuieşte în Episcopia a sesizat BIHOREANUL despre o nouă poluare marca CET. Miercuri, omul şi-a găsit toată curtea aşternută cu cenuşă.

"La fel ca în fiecare anotimp, dar mai ales iarna, beneficiem săptămânal de un strat "proaspăt" de cenuşă, dar cel de azi (n.r. miercuri) a depăşit orice limite", spune orădeanul. Asta pentru că cenuşa a fost mai multă decât de obicei.

Ca de fiecare dată când vede poluarea, omul a sesizat Garda de Mediu. "Sunt conştient că mare lucru nu voi rezolva cu aceste sesizări, dar poate amenzile primite de CET (pe care indirect tot noi le plătim) să aibă vreun efect", mai spune cetăţeanul.

Problema pulberei de cenuşă care se aşterne peste oraş nu este nouă. Iarna trecută, într-o dimineaţă, toată zăpada din Rogerius şi Episcopia căpătase culoarea gri de la cenuşa căzută.

Electrocentrale Oradea a susţinut atunci că de vină ar fi filtrele învechite, care ar trebui să stopeze cenuşa să urce pe coşul CET-ului şi care necesită sume mari de bani pentru a fi înlocuite. Aceste sume nu sunt alocate întrucât anul viitor municipalitatea va începe construcţia unei centrale noi, pe gaz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Eu cred ca poluarea e cu intentie
Ca sa se scoata in evidenta nevoia de o noua centrala. De ce sa nu schimbe filtrele (daca chiar asta e problema) in loc sa schimbe centrala. Care idiot schimba masina cand s-a defectat esapamentul ? Aaaa, nu se numeste idiot, ci oradean (adica primaria Oradea). Avem primar cu scaun la cap sau unul manat si adunat de altii, care i-au comisioanele de la o asa achizitie de echipamente si pe urma de combustibil (gaz).
Postat 08 Ianuarie 2012, 22:11 de Gigi
cel mai poluat oras...si asta doar de la CET
trecerea pe gaz a CET-ului...oare? pe mine ma intereseaza doar sa nu mai sesizam prezenta CET-ului, sa-si faca treaba discret daca voiau ceva eficient pt populatie introduceau cate o centrala pe gaz la fiecare punct termic, dispareau magistralele de agent primar...dar probabil disparea si altceva
Postat 04 Ianuarie 2012, 11:21 de anonim
Ne-am săturat de CET și de scuzele lor pentru "disconfortul creat"
Așa batjocură pe față din partea CET și a Primăriei n-am mai pomenit! O dată că șantajează o parte din orădenii care plăteau un preț mic pe gigacalorie să intre în robie la CET, sistându-le în prag de Crăciun căldura și apa caldă. Doi: au tot crescut prețul gicaloriei până a ajuns aproape cel mai mare din țară. Trei: serviciile CET sunt sub parametrii legali iar întreruperile planificate sau accidentale se țin lanț. Patru: poluează atmosfera și omoară orădenii cu zile. Cinci: În prag de Revelion face o "bucurie" gospodinelor mânjindu-le ferestrele și rufele proaspăt spălate cu funingine. Nu sunt toate acestea bătaie de joc sfidătoare?? Nimic nu justifică alegerea CET ca unic furnizor în Oradea. Este o gaură neagră și unealtă pentru spălarea banilor, altfel de ce-ar mai investi Primăria în așa-zisa retehnologizare pe gaz?! Adică din lac în puț. Orădenii s-au săturat de CET iar dacă Bolojan reprezintă orădenii ar trebui să țină cont de voința noastră nu de a directorilor din CET și consilierilor locali care-și iau partea din "profitul" CET.
Postat 01 Ianuarie 2012, 09:59 de Am drept la viață
halal titlu...
faptul ca a umplut cu cenusa curtile oradenilor nu ne intereseaza prea mult pentru ca se spala... dar oare plamani oradenilor cum arata din cauza CET_ului???
Postat 30 Decembrie 2011, 19:45 de cititor
.
si in rogerius stratul de cenusa a fost consistent
Postat 30 Decembrie 2011, 02:13 de xyz
plangeri?
unde putem depune plangeri in legatura cu acest incident? toate masinile din rogerius sunt negre, toate geamurile, TOT. sa nu mai vorbim de faptul ca cine stiue cate kkturi toxice am inhalat noi.
Postat 29 Decembrie 2011, 22:25 de Radu
Din pacate...
Dupa cum stiti sau poate nu!anul acesta in vara cetul a primit o amenda record!pana aici toate bune!dar dupa cum stim cetul apartine de primarie,iar amenda ma gandesc ca e platita de primarie!Din pacate adica din banii nostrii,taxe si impozite!e bataie de joc!Anul trecut fulgii de nea erau negrii daca va aduceti aminte!Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!Degeaba suntem noi capitala verde a Romaniei!Cet-Oradea == Cel mai mare poluator din tara!Sarbatori Fericite va doresc
Postat 29 Decembrie 2011, 19:43 de Sebi
da
Dacar ar face mai multi reclamatii de genul celei de mai sus poate s-ar sesiza cineva....asa daca doar unul trimite plangeri...
Postat 29 Decembrie 2011, 17:50 de eu
asa e...
Asa e si noi stam in Episcopia, CET-ul de fiecare data ne face o surpriza dimineata!!!!Dar de data asta a fost cam smecheri crezand ca daca noaptea scoate fumul ala negru nu-l vede nimeni!!!!precum se vede au gresit!!!!CU TOTI am observat!!!II groaznica nesimtirea ce o face!!!!!Ar merita ca cei de la conducere sa fie incshisi intr-o camera cu scrumul scos din CET!!!!! Sa nu vorbim de cele intamplate in Iosia!!!furt pe fata!!!!!! CA LA NOI LA NIMENEA!!!!!SI NIMENI NU FACE NIMIC!!!!!!:-((((((
Postat 29 Decembrie 2011, 17:47 de christi
gaz
municipalitatea va începe construcţia unei centrale noi, pe gaz.la pret rusesc si negociabil cu tarif doar ridicat daca nu,inchid conducta,ca apa geotermala nu-i buna numai pentru ungurii de dincolo de granita,la noi e mai profitabil pt. unii pe gaz decat geotermala si aia cand a inceput sa o scoata repede au si "ingitit-o" "astia mai smecheri" numai sa nu fie ceva ieftin sau la un tarif mai normal ca vorba aia daca tot suntem indatorati la stat sa fim macar cu toate pe langa celelalte taxe de care oricum mare lucru nu beneficiem,ce mai vorbarie,clar suntem sclavii oricate randuri de haine am schimba si oricate meseri am invata tot buni de plata am vi ca oiile la oier,turma de neputinciosi.
Postat 29 Decembrie 2011, 12:24 de eucumine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON