URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2023, 11:22

„Cea mai mare oră de sport”, în Piaţa Unirii, cu Kinga Sebestyen, la 4 ani de când Oradea a intrat în Cartea Recordurilor

„Cea mai mare oră de sport”, în Piaţa Unirii, cu Kinga Sebestyen, la 4 ani de când Oradea a intrat în Cartea Recordurilor (Sursa foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iubitorii de mişcare sunt invitaţi vineri, de la ora 16, în Piața Unirii din Oradea, la „cea mai mare oră de sport”, care va fi coordonată de cunoscuta antrenoare de kangoo jumps Kinga Sebestyen. Doritorii pot participa fie cu ghetele specifice tipului de antrenament pe care aceasta îl promovează, fie fără ele.

Evenimentul va avea loc în cadrul festivalului oraşului, FestiFall, iar la el vor lua parte şi sute de elevi îmbrăcaţi în uniforme de la Liceul Don Orione, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi Liceul cu Program Sportiv "Bihorul".

"Pe lângă aceştia, îi vom avea alături pe mai mulţi antrenori de kangoo jumps din Oradea şi din alte regiuni ale ţării. Doritorii vor putea închiria ghete speciale pentru sărituri de la instructorii din judeţ, dar pot să vină și fără ele. Eu voi ţine un antrenament potrivit atât celor care vor sări pe ghete, cât şi celor care vor veni fără. Eu cred că va fi cea mai mare oră de sport, prin numărul de participanți pe care-l așteptăm", a explicat, pentru BIHOREANUL, antrenoarea Kinga Sebestyen.

Evenimentul din Piața Unirii a fost gândit pentru a sărbători patru ani de la intrarea Oradiei în Cartea Recordurilor. În 2019, tot în centrul oraşului, aproape 1.700 de participanţi au participat la „cea mai mare oră de kangoo”, care a cuprins 10 minute de încălzire, 32 de minute de sărituri în mod continuu şi 10 minute de relaxare. Intrarea în Cartea Recordurilor a fost certificată în primăvara anului 2020.

Iniţiativa de vineri aparţine, ca în 2019, echipei "KAPO - Sănătate pe Ghete", din care fac parte Kinga Sebestyen, promotoare a acestui sport în toată ţara, şi medicii orădeni Alin Iova, Dorina Fărcaş şi Olivia Burtă.

Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie completând un formular online. Aceştia trebuie să se prezinte în Piața Unirii îmbrăcaţi cu pantaloni sport de culoare neagră, tricouri ori maiouri albe, roşii, galbene ori albastre, şi cu un balon colorat în nuanţa tricoului.

"Va fi un flash mob dedicat sportului şi stării de bine şi vom fi filmaţi cu drona", a mai spus antrenoarea.

Ora de sport va începe la 16 şi va dura circa 40 de minute. Participanţii sunt sfătuiţi să ajungă cu 10 minute mai devreme, pentru a se aşeza la locul potrivit, în funcţie de culoarea tricoului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON