URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iulie 2023, 09:10

Campion în viteză: La doar 3 ani de când și-a început cariera de atlet, bihoreanul Mihai Dringo este deja în top! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până nu de mult, Mihai Dringo era un copil de la ţară, care nu ştia încotro să... alerge. Astăzi, este cel mai bun atlet sub 23 de ani al României, cu un record naţional pe pista de 400 de metri şi două titluri balcanice. Asta, chiar dacă s-a apucat de atletism abia de trei ani!

Dornic să devină un nume de referinţă în atletism, Mihai se antrenează după un program strict,  are mare grijă la alimentaţia sa, iar în timpul liber studiază sportivi mai experimentaţi, pentru a vedea dacă poate "fura" ceva din tehnicile lor. Ambiţios, vrea să dovedească lumii întregi că un copil dintr-un sat de lângă Beiuş se poate lansa, în viteză, spre podium.

S-a remarcat de mic

Prima oară când i s-a spus că aleargă mai rapid decât alţi copii, Mihai Dringo era elev în clasa a II-a. Pe o uliţă din satul lui, Nimăieşti, de lângă Beiuş, s-a întrecut cu un vecin în alergare. "Mă gândesc că m-a lăsat să câştig, dar mi-a spus că sunt foarte rapid şi m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să fac un sport", rememorează tânărul care acum are 21 de ani. 

Apoi i s-a zis că este rapid şi la şcoală, când profesorul de educaţie fizică i-a pus pe toţi să alerge în jurul clădirii, iar de fiecare dată a ieşit pe primul loc. "Mi-aduc aminte că m-a pus în faţa clasei, m-a lăudat că am câştigat toate trei turele şi a zis că pe viitor eu voi participa la concursuri de atletism", povesteşte Mihai. Proful a avut dreptate...

Mihai Dringo

Când era în clasa a III-a, a fost selectat de un antrenor de atletism, Cristian Dărăban, iar mai bine de patru ani s-a pregătit alături de el, devenind şi campion naţional la triatlon, competiţie care pentru juniori are probe de sprint, săritură în lungime şi rezistenţă. Când antrenorul său s-a mutat în străinătate, Mihai s-a lăsat de sport. "A urmat o perioadă normală de adolescenţă, fără sport de performanţă. Am făcut liceul la Colegiul Naţional Samuil Vulcan, la specializarea filologie, că acolo bănuiam eu că nu va fi prea greu", mărturiseşte Mihai. Nu credea că va fi vreodată un sportiv de performanţă...

"Eşti nebun, wow!"

În clasa a XII-a, un prieten de-al său, elev la Liceul Sportiv, l-a provocat pe stadionul din Beiuş la o tură de alergare. "Am scos un timp de 56 de secunde. L-am surprins, mi-a zis: «Eşti nebun, wow!». Apoi i-a vorbit despre mine antrenorului său de la Oradea, domnului Robert Olah, care şi astăzi este antrenorul meu", spune Mihai.

Cum atunci era în ultimul an de liceu, Mihai ştia că, dacă vrea să facă atletism de performanţă, trebuie să se mute la Oradea. Antrenorul i-a propus să se înscrie la Facultatea de Sport şi să devină sportiv la secţia de atletism a clubului universitar, primind şi un loc în căminul studenţesc. 

A cumpănit bine oferta înainte să pornească pe acest drum. "Atunci am început o altă viaţă: m-am mutat de-acasă, cu oameni pe care nu îi cunoşteam, pe cont propriu. Eram entuziasmat şi preocupat deodată", zice atletul. Vrând-nevrând, s-a maturizat.

Amator de senzaţii tari 

Din 2020, Mihai s-a concentrat exclusiv pe atletism şi a avut reuşite lăudabile, chiar dacă nici nu ştia care probă i se potriveşte. La al doilea concurs la care a participat s-a clasat pe locul II la proba de 400 de metri. 

"Am concurat în ultima serie de sportivi şi, când mi-am văzut rezultatul, nici n-am înţeles ce se întâmplă. Colegii mă felicitau pentru că am scos un timp foarte bun, dar eu nu ştiam cât de bun", rememorează sportivul, acum membru în Clubul Sportiv Municipal Oradea. S-a dezmeticit aflând că avea al doilea timp din concurs, o reuşită nesperată!

Mihai Dringo

La scurt timp, Mihai a devenit vicecampion naţional la tineret şi s-a clasat pe locul 3 la campionatul naţional de seniori. Tot atunci s-a convins că proba de 400 de metri este cea care i se potriveşte: "Întotdeauna mi-a plăcut sprintul, viteza, sunt amator de senzaţii tari". 

Sportiv record

Deşi este abia în cel de-al treilea an de activitate sportivă, Mihai are un palmares bogat: în 2021 a urcat din nou pe podium la campionatele naţionale şi s-a calificat la campionatul european de tineret. În finala competiţiei europene a avut şi prima reuşită mare: a alergat 400 de metri într-un timp record de 45,93 secunde, devenind al treilea atlet român care a terminat cursa în mai puţin de 46 de secunde. 

Anul trecut, Mihai şi-a bătut propriul timp, finalizând cursa în 45,38 secunde, iar acum deţine recordul atât la tineret, cât şi la seniori. Graţie reuşitelor, a fost desemnat cel mai bun atlet român cu vârsta mai mică de 23 de ani.

Pe lângă titluri naţionale, sportivul a câştigat de două ori medalia de campion balcanic, lăudabil pentru un sportiv la început de carieră. "E doar începutul. Îmi doresc să ajung cât mai departe în atletism, sper că voi concura şi după 30 de ani", spune sportivul. Că promite mult s-a văzut şi la sfârşitul lunii iunie, la Jocurile Europene din Polonia, unde s-a clasat pe locul III, reuşind a doua cea mai bună cursă din viaţa lui, cu un timp de 45,76 secunde.

Dringo

Alergare spre China

Fără să-şi permită "luxul" vacanţei de vară, fiind în plin sezon competiţional, atletul se pregăteşte intens în Bucureşti. Cea mai mare provocare actuală este Campionatul Mondial Universitar, care se va ţine în China, în luna iulie. "De doi ani aştept această competiţie, s-a tot amânat din cauza pandemiei, şi sunt foarte entuziasmat. Voi reprezenta Universitatea din Oradea cu mândrie", spune el. 

Mai speră că va aduna punctajul necesar ca, în 2024, să alerge la Jocurile Olimpice de la Paris, vis care îl determină să se antreneze riguros şi să fie atent la tot ce mănâncă.

Mihai este bucuros şi că viaţa de sportiv îi aduce posibilitatea să călătorească în lume. "Prima oară am ieşit din ţară cu ocazia unui concurs de atletism, iar în ultimii trei ani am călătorit mult, cel mai des singur. Îmi place că am ocazia să descopăr alte ţări şi oraşe, încerc să profit de asta cât de mult pot". Îşi dedică tinereţea sportului, dar încearcă să şi profite de avantajele care vin la pachet.

Model pentru copii

Timpul liber şi-l petrece citind, în special cărţi de dezvoltare personală sau de educaţie financiară, şi vizionând filmuleţe pe YouTube cu atleţi pe care îi admiră. "Îi urmăresc să văd ce mişcări au, ce antrenamente fac, ce aş putea să adaug în pregătirea mea". 

În acelaşi timp, Mihai este conştient că, deşi abia a lăsat în urmă lumea copilăriei, el însuşi poate fi un model pentru copii, îndeosebi pentru cei de la ţară, care n-au piste ori stadioane în apropiere. "Mi-ar plăcea ca părinţii şi copiii să conştientizeze cât de important este sportul, chiar şi dacă numai te plimbi cu bicicleta", spune atletul. El a avut norocul să-şi descopere talentul, iar acum a prins viteză pe drumul succesului...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON