Un brancardier este cercetat de poliţie, după ce o adolescentă de 13 ani a dezvăluit că acesta ar fi agresat-o sexual chiar pe patul spitalului în care era internată.
Potrivit Digi24.ro, fata era internată în secţia de chirurgie a spitalului judeţean din Baia Mare.
Brancardierul lucrează de 7ani în spital şi nu a mai fost implicat în astfel de incidente.
"În cauză a fost întocmit dosar penal şi sub coordonarea procurorului din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria Baia Mare se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală", a spus Florina Meteş, purtător de cuvânt al Poliţiei Maramureş.
Conducerea spitalului spune că va lua măsuri împotriva angajatului, în funcţie de rezultatul anchetei poliţiştilor.
Până atunci, cert este că bărbatul acuzat de agresiune sexuală este cercetat în libertate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.