URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Noiembrie 2013, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Popa, Mang şi Kiss turnaţi la DNA

Arestarea tânărului liberal Adrian Dume scoate la iveală matrapazlâcurile şefilor Consiliului Judeţean. Declaraţiile făcute de managerul Centrului Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, dar şi interceptările realizate de anchetatorii anticorupţie, arată că fondurile publice substanţiale cu care era finanţată instituţia erau "sparte" arbitrar şi nelegal, nu prin concursuri cinstite de proiecte, ci la comenzile politice date de liderii administraţiei judeţene, în beneficiul propriei clientele.

Dr. Juan, pistolar

Fostul director medical al Spitalului Municipal Beiuş, chirurgul Sorin Ianceu, a fost săltat de poliţişti după ce l-a ameninţat cu pistolul pe soţul unei asistente. Prins în timp ce "îmbârliga" asistenta într-un apartament, medicul a scos cu tupeu arma la soţul încornorat, care însă l-a făcut de râsul oraşului: a sunat la 112 şi l-a dus personal până la duba Poliţiei, după care l-a reclamat Colegiului Medicilor pentru chiul şi comportament immoral.

Medic pe targă!

Prins de BIHOREANUL în conflict de interese, dr. Ovidiu Pop a fost zburat de la şefia Spitalului Municipal. Pentru că în timp ce conducea spitalul public a prestat servicii la spitalul privat Pelican, căruia i-a atribuit şi un contract, primarul Ilie Bolojan l-a revocat pe Pop din funcţie, la propunerea Consiliului de Administraţie.

Banii jos, ochii la uşă!

Doi rezervişti din Poliţie tapează de bani firmele bihorene, oferindu-se să le facă "analize de risc" care să le spună dacă au nevoie de paznici şi uşă de siguranţă. Fostul comandant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Gheorghe Chereji, şi fostul şef al Serviciului de Pază şi Ordine, Dan Gheţe, cer mii de lei patronilor pentru o formalitate impusă de un normativ ce are termen limită data de 15 decembrie.

De 2 x părinte

Fost miner, parohul romano-catolic din Belfir îngrijeşte 14 copii, fără a cere bani de la stat. De aproape 15 ani, preotul Kiss Marton a servit ca părinte, la propriu, pentru mai bine de 100 de copii, pe care îi educă "să se respecte unii pe alţii, să fie cinstiţi şi să nu se sperie de muncă", căci e singura care îi face să trăiască pe propriile picioare.

Filozofie pentru toţi

Să readucem dialogul în cetate! Aşa descrie filozoful Mihai Maci proiectul inedit pe care, la provocarea primarului Ilie Bolojan, l-a acceptat. Universitarul va susţine în această săptămână, în Sala Mare a clădirii municipalităţii, prima dezbatere dintr-o serie largă pe diverse probleme ale societăţii, invitându-i să participe pe toţi orădenii care au ceva de spus despre viaţa urbei şi a ţării.

ORADEA NOASTRĂ:
Sate... laminate

La o aruncătură de băţ de Oradea, două comune şi-au propus să devină modele de responsabilitate, ecologism şi eficienţă. Cu bani europeni, la Borş şi la Oşorhei vor răsări două parcuri fotovoltaice care vor asigura independenţa energetică a satelor. Mai precis, razele de soare transformate în curent electric vor acoperi consumul de energie necesar iluminatului stradal din cele două comune, dar şi tuturor instituţiilor publice. O singură meteahnă au ambele proiecte: de la momentul iniţierii până la implementarea propriu-zisă, tehnica panourilor fotovoltaice a avansat. Aşa că sătenii vor avea parte de sisteme nou-nouţe, dar totuşi nu ultimul răcnet...

Toamna se numără puieţii

Câştigătoare a licitaţiei organizate de Primărie, firma RER Ecologic Service demarează o nouă campanie de plantări de toamnă. În total, 780 de arbori din 18 specii - platani, frasini, aceri, pruni, aluni, catalpe ori carpini - vor fi sădiţi în oraş. Tot în această toamnă au fost plantaţi alţi 89 de pomi, de către voluntarii a două ONG-uri din Oradea.


Arheolog din aer

"Primii 18 ani din viaţă mi i-am petrecut crezând că nu voi ieşi niciodată din ţară", spune Ioana Oltean. Destinul a fost însă generos cu ea, pentru că orădeanca a obţinut două burse de cercetare în Marea Britanie, iar apoi a ajuns chiar să le predea englezilor arheologie romană şi arheologie aeriană, în care s-a specializat la Universitatea din Exeter. Datorită performanţelor la care a ajuns, Ioana a fost căutată chiar de o echipă a BBC care realiza un documentar despre Imperiul Roman şi, cu îndrumarea ei, a reuşit să descopere un nou castru la Sarmizegetusa Regia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
25 Comentarii
candidat la primarie
Eu ii recomand domnului doctor sa candideze la primaria orasului Beius ,sigur va fi ales . Este la moda acest comportament mai ales in randul medicilor vesnic obositi si plini de bani. Domnule daca aveti sange in vene ,candidati sigur veti fi surprins de rezultate . Asa veti demonstra ca principii nu mai exista si ca astfel de persoane isi doresc beiusenii la conducerea orasului. SUCCES!!!
Postat 10 Noiembrie 2013, 22:07 de Binsan
ptr adrean
DRAGA ADREAN SINT ASA PROST INCIT AM 30 DE OAMENI CARORA LE DAU UN SALAR DE 10 ANI,UN OM CE A TERMINAT POLITEHNICA IN BUCURESTI,NU MA OCUP CU CHESTII IEFTINE CA ALE DR IANCEU, AM CITIT DE 2 ORI ARTICOLUL CA SA MA DETERMINE SA NU MAI DAU BANI CASEI DE SANATATE PTR A PLATI DOCTORI CA IANCEU SI PENTRU A NU SE TRATA PUTUROSI CA TINE ADREAN.SINT CONVINS CA TRAIESTI DIN PENSIA MAMEI TALE DE 400 LEI POVESTESTE NE ADREAN CE FACI TU IN LUMEA ASTA CA SA MERITI OXIGENUL CE L RESPIRI?
Postat 07 Noiembrie 2013, 00:56 de emil
ptr adrean
DRAGA ADREAN SINT ASA PROST INCIT AM 30 DE OAMENI CARORA LE DAU UN SALAR DE 10 ANI,UN OM CE A TERMINAT POLITEHNICA IN BUCURESTI,NU MA OCUP CU CHESTII IEFTINE CA ALE DR IANCEU, AM CITIT DE 2 ORI ARTICOLUL CA SA MA DETERMINE SA NU MAI DAU BANI CASEI DE SANATATE PTR A PLATI DOCTORI CA IANCEU SI PENTRU A NU SE TRATA PUTUROSI CA TINE ADREAN.SINT CONVINS CA TRAIESTI DIN PENSIA MAMEI TALE DE 400 LEI POVESTESTE NE ADREAN CE FACI TU IN LUMEA ASTA CA SA MERITI OXIGENUL CE L RESPIRI?
Postat 07 Noiembrie 2013, 00:56 de emil
ptr adrean
DRAGA ADREAN SINT ASA PROST INCIT AM 30 DE OAMENI CARORA LE DAU UN SALAR DE 10 ANI,UN OM CE A TERMINAT POLITEHNICA IN BUCURESTI,NU MA OCUP CU CHESTII IEFTINE CA ALE DR IANCEU, AM CITIT DE 2 ORI ARTICOLUL CA SA MA DETERMINE SA NU MAI DAU BANI CASEI DE SANATATE PTR A PLATI DOCTORI CA IANCEU SI PENTRU A NU SE TRATA PUTUROSI CA TINE ADREAN.SINT CONVINS CA TRAIESTI DIN PENSIA MAMEI TALE DE 400 LEI POVESTESTE NE ADREAN CE FACI TU IN LUMEA ASTA CA SA MERITI OXIGENUL CE L RESPIRI?
Postat 07 Noiembrie 2013, 00:55 de emil
pt. emil
Esti genial frate!!! Ai citit de doua ori articolul!!! Si tot ce ai inteles ca ametitu asta de doctor face sex in camera de garda!!! Ai vazut ce burta are in poza de pe prima pagina? Nici macar nu si-o vede de burta... In primul rand esti tulburator de prost Emile, si in al doilea rand chiar esti prost!!!
Postat 06 Noiembrie 2013, 23:53 de Adrean
Asa ceva...
ASA CEVA NU SE POATE!!! N-A FOST NICI O DUBA DE POLITIE ACOLO... SI PANA LA URMA URMEI POLITIA ISI VA FACE TREABA SI IN CONSECINTA NU INTELEG DE CE VA GRABITI SA ARUNCATI VERDICTE... DL. ADRIAN M. O FI UN RESPECTABIL OM DE AFACERI, DAR TOTI STITI IN BEIUS CINE ESTE TZURA...
Postat 06 Noiembrie 2013, 23:34 de Afaceristul
URSU
CEA MAI GREA OPERATIE A LUI IANCEU IN BEIUS A FOST SA I SCOATA P... DIN CAPUL LUI DOMOCOS
Postat 06 Noiembrie 2013, 22:25 de IANCEU
SOCANT
SINT SOCAT DUPA CE AM CITIT ARTICOLUL REFERITOR LA DR IANCEU SINT DIN BEIUS ,SINT OM DE AFACERI SI DE A LUNGUL VIETII AM VIRAT MILIARDE CASEI DE SANATATE,SPERIND CA ATUNCI CIND SINT PLECAT DIN ORAS ,IN CAZUL IN CARE PARINTII SAU COPII MEI AJUNG LA SPITAL SA FIE PE MIINI BUNE AM CITIT DE 2 ORI ARTICOLUL SI AM REALIZAT CA MEDICUL DE GARDA DR IANCEU ,IN TIMPUL GARZII ISI CHEAMA ASISTENTE PENTRU PARTIDE DE SEX,DUPA CUM SINGUR A RECUNOSCUT,CA ACEL MESAJ"VINO IN CAMERA SA TI RUP HAINELE DE PE TINE"L A TRIMIS UNEI ALTE PERSOANE SI NU D NEI NICOLETA.DECI A RECUNOSCUT CA A CHEMAT PE CINEVA IN GARDA PTR SEX DECI PARINTII SAU COPII MEI DACA AJUNG LA SPITAL NU VOR FI INGRIJITI DEOARECE DOCTORUL DE GARDA E OCUPAT CU ACTE SEXUALE ASA CEVA ESTE DE NEACCEPTAT SI DR IANCEU TREBUIE SA ISI DEA DEMISIA EU NU PLATESC MILIARDE CA EL SA SE CULCE CU ASISTENTELE IN TIMPUL GARZII
Postat 06 Noiembrie 2013, 00:23 de emil
Stiu eu tot
sa faca binsenii o cerere sa plece de la spital dr,ianceu si sa vina dr.domocos marele specialist in chirurgie feminina...
Postat 05 Noiembrie 2013, 22:09 de Anca B.
Stiu eu
Daca in locul lui Ianceu ar veni la spitalul din Beius dr. Domocos Nicolae atunci ati vedea voi pe dracu cu neveste cu tot
Postat 05 Noiembrie 2013, 22:02 de Anca B.
pentru claudiu
o fi coborat in groapa dupa mizerii ca doctoru, ca altundeva sigur nu gasea un astfel de specimen. Auzii ca s-a intors cu tupeu la munca si umbla toata ziua scotandu-si organu pe gura prin spital. Mare om, mare caracter
Postat 05 Noiembrie 2013, 16:04 de file de poveste
Felicitari
Felicitari domnisoara Laura Gal pentru articolul despre medicul din Beius. In groapa cu mizerii din care va scrieti articolele ati atins culmile. Sunteti cireasa de pe tortul deontologiei. Puteti fi mandra! Mai jos de atat nu aveti unde cobori.
Postat 05 Noiembrie 2013, 13:04 de claudiu
Anca Band(it)a
DNA, pe Anca Banda s-o verificați, cine știe cât a supt de la Cultură marea directoare de Beiuș, că doar nu numai așa se pot face pensiunile prin Băile 1 Mai. Și Opera per Sempre este o mare contribuție a ei... După faptă și răsplată....
Postat 05 Noiembrie 2013, 12:08 de Anca Banda
nu esti ce pari a fi
cornele ti se apropie sfarsitul.il meriti cu prisosinta!
Postat 04 Noiembrie 2013, 22:59 de mine
Dume Dume.
Dumexim- Dume inca unu de care DNA trebuie sa- se intereseze.
Postat 04 Noiembrie 2013, 19:38 de Dorel.
sifonarul de dume :))
sifonarul de dume.. crede ca scapa mai ieftin daca scuipa..dar si le merita toti cu varf si indesat! fiind complice, si-o va lua si el.. nu scapa ieftin! problema e ca acuma nu va mai avea deloc sustinere.. Daca dume ar mai fi fost sustinut macar 1 la suta, acuma nu are nici atat. L-au amenintat ca i le baga lui pe nas pe toate sau ca sa scape mai ieftin, e liber sa vorbeasca!! BRAVO, POPA!!!! ti-o meriti din plin, esti un * ca si ceilalti...
Postat 04 Noiembrie 2013, 19:11 de nu conteaza
De unde stii tu PSD BIHOR atatea !
De unde stii tu PSD BIHOR atatea !? Sau te dai PSD BIHOR sa faci galceava in USL. Dar totudi ai dreptate dar doar partial . Popa Cornel nu are in ograda sa inca doi penali spagari ,hoti ,contrabandisti , CORAS si PETI ci inca foarte multi penali .
Postat 04 Noiembrie 2013, 17:59 de ERASMUS
HOTII DIN PNL BIHOR
MAI are POPA CORNEL in ograda sa inca doi spagari ,amandoi cu dosare penale ,pe scurt doi penali CORAS de la ITRSV si PETI de la ARR ,CEI MAI MARI INFRACTORI SI SPAGARI AI PARTIDULUI ,primul cu dosare penale pentru furt de lemne ,iar cel de al doilea pentru evaziune si contrabanda cu alcool .SPER CA ORGANELE STATULUI SA-SI FACA TREABA . BRAVO D.N.A.
Postat 04 Noiembrie 2013, 16:41 de PSD BIHOR
CONCEDIU MEDICAL
procuratura sa l ia si pe cel ce i a dat lui ianceu concediu medical dupa isprava de mai sus,el fiind perfect sanatos
Postat 04 Noiembrie 2013, 12:31 de adrian
Filozofie pentru toţi
La provocarea lui Bolojan? De cand primarul este deschis la dezbateri despre Oradea? Poate ca provocarea insemna ca cineva vrea sa-i dea o lectie de viata primarului, nu un raspuns provocator!
Postat 04 Noiembrie 2013, 10:21 de Zoom
Banii jos, ochii la uşă!
Dar Bihoreanul pe cine tapeaza, pesoanele juridice sau cele fizice? Tocmai spagarii mercenari comenteza! DGA, so pe ei !!!!!!!!!
Postat 04 Noiembrie 2013, 10:18 de Juji
Kiss de la Uileacul de Beius si Kiss de la Belfir ???
Kiss Sany la DNA iar Kiss Marton in Rai !!! Toate se aseaza cu voia lui Dumnezeu !!!
Postat 04 Noiembrie 2013, 10:12 de Hope
medic
Nu spune numai prostii. Din cati doctori are Beiusul este singurul care are curaj sa indrepte greselile altor medici din spitale mari din tara. Sa nu dea dumnezeu sa ai nevoie de interventii ptr. parinti sau copii IN BEIUS si atunci sa vezi cat de mult adevar spui, adica numai tampenii. Dragostea nu inlocuieste profesia.
Postat 04 Noiembrie 2013, 09:29 de floare
DUME sustinut de POPA
popa acum ti-ai gasit nasul!
Postat 04 Noiembrie 2013, 09:07 de X
d n a
DUPA CE CA POSTUL DE CHIRURG DE LA BEIUS A FOST CUMPARAT DE IANCEU,D N A -UL AR TREBUI SA SE SESIZEZE SI SA I ARESTEZE PE CEI IMPLICATI IN TRUCAREA EXAMENULUI DE POST PRIN CARE IANCEU A AJUNS CHIRURG LA BEIUS.. TOT BEIUSUL STIE CA IN LOC SA TRATEZE BOLNAVII EL SE OCUPA DE AMANTA ASISTENTA DIN SPITAL. ASA CA IN LOC SA AVEM UN CHIRURG CARE SA NE TRATEZE AVEM UN CASANOVA CE SE TAVALESTE CU ASISTENTELE. ACUM EL ESTE IN CONCEDIU MEDICAL DAR N ARE NIMIC,FIIND PERFECT SANATOS....PROCURATURA AR TREBUI SA L ARESTEZE SI PE CEL CE I A DAT CONCEDIU MEDICAL
Postat 04 Noiembrie 2013, 00:44 de adrian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON