URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2015, 20:00

Taxa auto poate fi recuperată printr-o simplă cerere la Finanţe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Taxa auto va putea fi recuperată printr-o cerere la Administraţia Naţională a Finanţelor Publice, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor. Inclusiv cei care au procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă, conform unei hotărâri aprobate miercuri de Guvern.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Executivului, prevederea este valabilă pentru persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

"Persoanele aflate în această situație pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. Împotriva deciziei organului fiscal, precum și în cazul în care cererea nu a fost soluționată în termenul legal, persoana interesată poate face contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestația se soluționează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluționată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare", arată comunicatul.

Sumele reprezentând taxele, precum și dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

"Procedura de efectuare a plății va fi stabilită prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului finanțelor publice. Restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire", a mai arătat Guvernul. 

O altă prevedere a Ordonanței aprobată miercuri are în vedere instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Un al treilea aspect reglementat de actul normativ are în vedere stimularea  achiziţionării de vehicule noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic. În acest scop, se majorează de la 12.000 de lei la 20.000 de lei valoarea ecotichetului de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice la achiziționarea unui autovehicul pur electric.

Totodată, se instituie acordarea  ecotichetului în cuantum de 5.000 de lei de care beneficiază persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km. Aceste finanțări, sub forma ecotichetelor, se acordă din bugetul Fondului pentru mediu, mai specifică biroul de presă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON