URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Octombrie 2016, 15:39

Orădenii, printre remarcaţii ediţiei din acest an a Campionatului Internaţional de Karate "Open-ul Bihorului - Turneul Campionilor" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul Comercial Oradea Shopping City a găzduit în weekend-ul trecut întrecerile ediţiei a XV-a a Campionatului Internaţional de Karate "Open-ul Bihorului & Turneul Campionilor" 2016, competiţie în care s-a acordat şi Trofeul "Shogunul".

Competiţia a fost organizată de CS Palatul Copiilor – Shogunul Oradea, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Evenimentul rezervat versiunii open de karate a avut o participare numeroasă, cu peste 500 de sportivi proveniţi de la 61 de cluburi din 9 ţări, Ucraina, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria şi România.

Deschiderea oficială a fost facută de directorul tehnic al turneului profesorul Ioan Vaida, conducătorul clubului organizator şi sufletul competiţiei, iar între invitaţii de onoare se numărat: Kecskés Ferenc 5 Dan Karate (Ungaria) - arbitru internaţional, Babinszki Robert – arbitrul şef de competiţie, Claudia Timofte - directorul de cancelarie al Prefectului Judeţului Bihor, Petruţ Drăgan - directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor şi comisarul şef prof. Daniel Rusanda - din partea Şcoli de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea.

Cu ocazia deschiderii oficiale a fost premiat si un sportiv de valoare al clubului orădean, pentru meritele deosebite avute în carieră. Este vorba despre Raul Şerban Cherecheş, campion mondial la kumite individual 16-17 ani  juniori -75kg, dar şi la 18-20 ani U21, la Roma, în acest an.

În competiţie, echipa de karate shotokan de la Palatul Copiilor-Shogunul Oradea, antrenată de prof. Ioan Vaida - 8 Dan Karate şi Elena Vaida - 4 Dan Karate, a aliniat la start 35 de sportivi, care au cucerit o nu mai puţin decât 67 medalii, din care 36 au fost de aur (25 la individual şi 9 la echipe), 20 medalii de argint (20 la individual şi 2 la echipe) şi 11 medalii de bronz (7 la individual şi 3 la echipe).


La sfârşit, clasamentul general pe cluburi, pe Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice s-a prezentat astfel:

1. Palatul Copiilor-Shogunul Oradea

2. Clubul Copiilor şi Elevilor Şimleul Silvaniei

3. Palatul Copiilor şi Elevilor Buftea

De asemenea, în clasamentul general pe cluburi, pe Federaţiile de Karate şi Arte Marţiale respectiv străinătate, pe primele locuri s-au situat:

1. Shotokan Karate-Tay-Sen Chernivtsi (Ucraina)

2. C. S. Sho-Dan Karate Timişoara

3. C. S. Tiger Club Karate Arad

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON