URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Septembrie 2016, 17:01

Pelerinii români participanţi la audienţa jubiliară de la Roma, salutaţi cordial de Papa Francisc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 9-11 septembrie a avut loc pelerinajul naţional al eparhiilor şi diecezelor catolice din România la Roma, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii, eveniment la care au participat aproximativ 500 de laici şi persoane consacrate, alături de Mitropolitul Bucureştilor, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, de Prea Sfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei Mari, PS Petru Gherghel, episcopul romano-catolic al Iaşilor, şi PS Cornel Damian, episcopul romano-catolic auxiliar de Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Episcopiei Greco-Catolice din Oradea, în cea dintâi zi de pelerinaj participanţii au săvârşit trecerea prin poarta sfântă a Bazilicii Sfântul Petru din Roma, pe care au vizitat-o apoi, inclusiv cripta unde îşi dorm somnul de veci diferiţi Pontifi. În aceeaşi zi, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu a oficiat Sfânta Liturghie la altarul Catedralei Sfântului Petru.

„Momentul de bucurie a avut loc sâmbătă, la audienţa jubiliară din Piaţa Sfântului Petru, în cadrul căreia Sfântul Părinte Papa Francisc a salutat grupul de pelerini români prezenţi”, se spune în comunicatul Episcopiei, care îl citează pe şeful Bisericii Catolice: „Adresez un cordial salut pelerinilor din România însoţiţi de câţiva episcopi în pelerinaj la Roma cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii. Iubiţi fraţi şi surori, a înfăptui milostivirea înseamnă a sluji viaţa şi comuniunea. Fiecare dintre noi poate fi ferment de viaţă şi mijloc de comuniune în familia sa, la locul de muncă, în parohie şi în grupul de apartenenţă. Vă invit să fiţi în viaţa zilnică un semn vizibil al milostivirii lui Dumnezeu care nu lasă pe nimeni în singurătate şi în nevoie. Întăriţi prin rugăciune şi prin fapte de caritate, să mergem înainte împreună cu toţi creştinii pe drumul spre unitate. Vă binecuvântez din inimă pe voi şi familiile voastre. Contez pe rugăciunile voastre pentru mine. Lăudat să fie Isus Cristos!”.

După audienţa jubiliară, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţia Sa Virgil Bercea în Biserica Santo Spirito in Sassia.

Duminică, în cadrul rugăciunii Angelus (Îngerul Domnului), după meditaţia despre fiul risipitor, Sfântul Părinte Papa a salutat din nou grupul pelerinilor români, invocând asupra tuturor binecuvântarea apostolică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON