URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Octombrie 2014, 08:00

Noi scoruri categorice în Liga a IV-a, dar victorie cu emoţii pentru Luceafărul, la Aleşd

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatul Ligii a IV-a Bihor la fotbal a consemnat, din nou, trei partide cu scoruri categorice, în cadrul etapei a IX-a, care s-a desfăşurat în perioada 18-19 octombrie.

Scorul etapei l-a reuşit Crişul Sântandrei, care a dispus pe teren propriu, cu 7-0, de echipa Poiana Budureasa. CSO Ştei s-a impus cu 6-0, dar în deplasare, pe terenul celor de la CF Liberty, în timp ce tot cu 6-0 a câştigat şi FC Bihor II. Echipa a doua a clubului orădean a învins, la Stadionul Motorul, formaţia Unirea Valea lui Mihai. Câte două goluri au marcat în acest joc Zs. Lukacs, I. Ban şi Sârbu.

Deşi a evoluat pe terenul unei echipe din subsolul clasamentului, liderul ierarhiei, Luceafărul Oradea a avut emoţii şi s-a impus abia în prelungiri, cu scorul de 2-1, printr-un gol marcat în minutul 90+4, de către Agiurgioaiei.

Derby-ul etapei, CF Bihorul Beiuş - FC Hidişel s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea oaspeţilor, care au marcat în repriza a doua, prin Bundea şi Bulz.


Rezultate şi marcatorii etapei a IX-a din Liga a IV-a Neumann Sportart:

CSM Olimpia Salonta - CSU Partium Oradea 0-0

CF Bihorul Beius - FC Hidişelul de Sus 0-2
Bundea 60, Bulz 63

CF Liberty Oradea - CSO Ştei 0-6
Modan 13, 72, Cr. Pele 26, 54, B. Dumuţa 33 (11 m), A. Toma 62 (11 m)

Crişul Sântandrei - Poiana Budureasa 7-0
A. Maghiar 12 (11 m), Biţiş 31, Filimon 52, Kovesdi 56, Şumălan 67, E. Popa 88, Nilgez 90+1

FC Bihor II Oradea - Unirea Valea lui Mihai 6-0
Lukacs Zs. 9, 60, I. Ban 10, 15, Sârbu 49, 64

FC Universitatea Oradea - Victoria Avram Iancu 0-0

Viitorul Borş - Viitorul Marghita 2-1

Karancsonyi G. 17, S. Cătană 60 - Miclean 50

Crişul Aleşd - Luceafărul Oradea 1-2

Cătană 73 - Lupaşcu 39, Agiurgioaiei 90+4


Clasament

1 Luceafărul Oradea 9 8 1 0 49-3 25p +13
2 FC Hidişelul de Sus 9 7 2 0 32-3 23p +11
3 CSO Ştei 9 7 1 1 29-11 22p +10
4 CF Bihorul Beius 9 6 2 1 26-8 20p +5
5 Crişul Sântandrei 9 5 2 2 27-9 17p +2
6 CSM Olimpia Salonta 9 5 2 2 25-12 17p +2
7 Viitorul Borş 9 5 0 4 20-15 15p 0
8 CSU Partium Oradea 9 4 1 4 21-21 13p +1
9 FC Bihor II Oradea 9 4 0 5 20-13 12p -3
10 Unirea Valea lui Mihai 9 4 0 5 18-21 12p 0
11 Viitorul Marghita 9 3 1 5 12-20 10p -2
12 Victoria Avram Iancu 9 2 2 5 11-24 8p -4
13 FC Universitatea Oradea 9 2 1 6 11-20 7p -8
14 Crişul Aleşd 9 2 0 7 9-41 6p -9
15 Poiana Budureasa 9 0 1 8 4-33 1p -11
16 CF Liberty Oradea 9 0 0 9 7-67 0p -15

Etapa viitoare, a X-a, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, după programul: FC Hidişelul de Sus - CSU Partium Oradea, CSO Ştei - CF Bihorul Beiuş, Poiana Budureasa - CF Liberty Oradea, Unirea Valea lui Mihai - Crişul Sântandrei, Victoria Avram Iancu - FC Bihor II Oradea, Viitorul Marghita - FC Universitatea Oradea, Luceafărul Oradea - Viitorul Borş şi Crişul Aleşd - CSM Olimpia Salonta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON