URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2012, 00:15

Nocturna Bibliotecilor: Orădenii au făcut zumba, au urmărit filme şi au stat de vorbă cu actorul Richard Balint (FOTO/VIDEO)

Parcarea Bibliotecii Judeţene s-a dovedit prea mică sâmbătă seară, când instituţia şi-a ţinut porţile deschise până târziu în noapte cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor, o campanie naţională în cadrul căreia bibliotecile organizează diferite acţiuni pe timp de noapte.

Sute de orădeni au vizitat biblioteca, participând la activităţile organizate. Astfel, curioşii au putut vedea o interesantă expoziţie de fotografie, "Our country", imaginile fiind realizate de fotograful Alex Levac, unul din cei mai cunoscuţi artişti fotografi ai Israelului. De asemenea, au fost prezentate publicului mai multe hărţi vechi şi au fost proiectate diferite filme documentare.

Cea mai mare înghesuială a fost în zona dedicată copiilor, unde aceştia au putut participa la un atelier de origami şi la demonstraţia de zumba, o combinaţie de fitness şi dans. În timp ce unii adulţi s-au mulţumit să privească ori cel mult să filmeze exerciţiul de zumba, alţii s-au încumetat să încerce mişcările.

Totodată, în fiecare secţie de carte deschisă publicului vizitatorii au răsfoit volumele de pe rafturi, chit că nu au putut şi să împrumute cărţi. Au profitat, însă, de faptul că au putut să-şi facă gratuit abonamente ori să-şi revizeze permisul de bibliotecă.

La Biblioteca Universităţii din Oradea n-a fost la fel de multă lume, cu toate că instituţia se află fix lângă căminele studenţeşti. Aici, cele câteva zeci de persoane prezente au putut afla de la profesorul universitar Sever Dumitraşcu despre istoria Oradiei, iar de la studentul Marius Deaconu despre istoria astronomiei orădene.

Cei care au trecut pe aici au stat de vorbă cu directorul artistic al Teatrului Regina Maria, Victoria Balint, care cu acest prilej a anunţat că actorii orădeni vor juca piese de teatru şi în Biblioteca universitară, dar şi cu celebrul actor Richard Balint. Într-o discuţie liberă, acesta a împărtăşit ce alte pasiuni are, şi anume muzica şi fotografia, şi a mărturisit că s-a simţit uşurat când a aflat că nu a trecut castingul pentru rolul principal în telenovela "Narcisa sălbatică".

Nocturna Bibliotecilor este o iniţiativă a Asociaţiei Bibliotecarilor din România, menită să atragă lumea spre aceste instituţii, dar şi să arate că bibliotecile satisfac acum mai multe nevoi decât cea tradiţională de împrumut de carte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON