Marţi seară, la Vismara, baza sportivă a clubului AC Milan, s-a disputat meciul de fotbal între echipa de juniori a clubului Liberty Oradea, antrenată de Gheorghe Ghit, şi formaţia de tineret AC Milan.
Juniorii Liberty i-au bătut pe milanezi cu 2-1, golurile fiind înscrise în minutul 20 de Florean, respectiv minutul 56 de Markus. Novinic a înscris pentru AC Milan, în minutul 37.
Acesta a fost primul meci dintr-o serie de trei pe care Liberty le joacă în această săptămână. Joi vor disputa cu AC Parma, iar sâmbătă cu Atalanta Bergamo. Toate cele trei meciuri se joacă la invitaţia cluburilor italiene.
`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?
De stiut
Colțul juridic
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2009, 14:52
Juniorii de la Liberty i-au bătut pe italienii de la AC Milan
https://www.ebihoreanul.ro/autor" class="underline">
Toate articolele scrise de
A PHP Error was encountered
Severity: Notice
Message: Undefined index: name
Filename: stire/stire.php
Line Number: 261
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO) 09:11, 29 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
- Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Vicele de la Județ joacă în filmul „Misiune imposibilă” 08:00, 29 Apr 2024
- Hotelul Continental Forum Oradea și-a înnoit camerele și sălile de conferințe. Vezi cum arată! (FOTO) 13:35, 29 Apr 2024
- Tramvai la scară: Lucrările la rețeaua tram-tren din Oradea vor începe anul viitor, fără case expropriate în Rogerius 08:00, 24 Apr 2024
- E oficial: Ilie Bolojan candidează din nou la șefia Consiliului Județean Bihor, iar Florin Birta, la Primăria Oradea! 17:31, 25 Apr 2024
- 105 ani de la Eliberarea Oradiei: Fostul premier Nicolae Ciucă a venit la festivități, mii de persoane au ieșit în centrul orașului (FOTO/VIDEO) 12:34, 20 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă din Bihor să meargă la olimpiadă și ea s-a întors cu locul I. Județul are cinci premianți la limba romani 20:11, 29 Apr 2024
- Programul unităților ADP Oradea în perioada sărbătorilor 19:31, 29 Apr 2024
- Dezvoltatorul orădean Prima, încă un proiect imobiliar de sute de milioane de euro în București 19:12, 29 Apr 2024
- Oradea vrea fonduri europene de 11,8 milioane euro pentru proiecte de spaţii verzi 18:53, 29 Apr 2024
- Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone
- Prosumatorul de energie termică, un concept nou, ce ar putea schimba termoficarea în România | Interviu cu Sergei Faschevsky, Norsk Energi
- Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român
- Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 26 Apr 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:42, 02 Apr 2024
- Anunţ Compania de Apă Oradea 11:35, 20 Mar 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:31, 13 Mar 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Cam multe cazurile de genul acesta Au apărut în ultima vreme ca ciupercile... Postat 30 Apr 2024, 01:38 de CivisUlpianum
- Szaby_Oradea Să-ți fie gura de AUR, cu toate ca nu... Postat 30 Apr 2024, 00:40 de Sandu2100
- Florea Am auzit ca e fain in India, nu vrei sa... Postat 30 Apr 2024, 00:32 de Sandu2100
- Florea Vă da Narendra Modi pașaport pe gratis. Postat 30 Apr 2024, 00:27 de Sandu2100
- O veste buna! O veste buna! La cati bani au bagat in Bucuresti,... Postat 29 Apr 2024, 23:07 de Szaby_Oradea
Bihoreanul tipărit
- Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Cum se prezintă „harta electorală” a județului și ce spun sondajele locale 00:00, 29 Apr 2024
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Acrobat pe cer! Spectacol periculos în Oradea: a mers pe sârmă între clădirea Primăriei și biserica de vizavi 08:01, 26 Apr 2024
- Goana după PET-uri: Flacoanele au ajuns la mare căutare printre oamenii străzii, aducând profituri și de sute de lei pe zi 08:01, 25 Apr 2024
ACTUAL
- Dezvoltatorul orădean Prima, încă un proiect imobiliar de sute de milioane de euro în București 19:12, 29 Apr 2024
- Cum va fi vremea de Paște. Anunțul meteorologilor 16:31, 29 Apr 2024
- Actorul Gérard Depardieu, reţinut de poliţie pentru agresiune sexuală 15:43, 29 Apr 2024
- Hotelul Continental Forum Oradea și-a înnoit camerele și sălile de conferințe. Vezi cum arată! (FOTO) 13:35, 29 Apr 2024
Stiri SPORTIVE
- Performanţă remarcabilă: La doar 14 ani, orădeanca Giulia Safina Popa a devenit campioană naţională la tenis U18! 18:15, 29 Apr 2024
- Crişul Sântandrei a pierdut duelul de acasă cu CSM Sighet, iar Lotus Băile Felix nu a mai jucat (VIDEO) 14:17, 28 Apr 2024
- Orădeanul Alex Creț a obținut bronzul la Campionatul European de Judo și este cu un pas mai aproape de Jocurile Olimpice (FOTO) 12:49, 28 Apr 2024
- CSM Oradea a câştigat clar cel de-al doilea duel cu Rapid din finala mică a Superligii Naţionale de polo 10:28, 28 Apr 2024
BIHOREANUL TV
- Dosare cu picioare: Înregistrarea cu Victor Micula trăgând cu arma pe pod a dispărut de la dosar (VIDEO)
- Victorie la Timișoara: FC Bihor și-a asigurat, matematic, și locul întâi în seria a 8-a din Liga a III-a (FOTO/VIDEO)
- PNL Bihor și-a anunțat candidații la Consiliul Local Oradea și Consiliul Județean. Surprizele: chirurgul Dănuț Dejeu și un alt medic, care în urmă cu 3 ani a demisionat din partid (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
- Părintele tuturor: De 25 de ani, un preot din Oradea îngrijește bolnavi, orfani și oameni sărmani pe care nimeni nu îi ajută (FOTO) 09:01, 28 Apr 2024
- Lăsați natura să vină la copii! 14:51, 27 Apr 2024
- Oradea ieri, Oradea azi: Cum a fost construit ansamblul de blocuri din Calea Averescu (FOTO) 09:46, 27 Apr 2024
- Exemplar rar de rață cu ochi de șoim, imortalizat pe Crișul Repede! 13:17, 26 Apr 2024
Bihor
- Oradea vrea fonduri europene de 11,8 milioane euro pentru proiecte de spaţii verzi 18:53, 29 Apr 2024
- Încep lucrările la cea mai mare rețea de gaz nouă din Bihor, de peste 130 kilometri, într-un oraș și trei comune 17:54, 29 Apr 2024
- O mașină de 50.000 de euro dată în urmărire în Franța a fost găsită la intrarea în România prin Borș II (FOTO) 17:03, 29 Apr 2024
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
Stiri Oradea
- Dezvoltatorul orădean Prima, încă un proiect imobiliar de sute de milioane de euro în București 19:12, 29 Apr 2024
- Oradea vrea fonduri europene de 11,8 milioane euro pentru proiecte de spaţii verzi 18:53, 29 Apr 2024
- Spectacol inedit în Oradea: Câinii salvați din adăpost vor face un show, la Cetate 18:31, 29 Apr 2024
- Proiectul pasajului pe sub Bulevardul Decebal, estimat la 22,5 milioane euro, a fost depus spre finanțare pe fonduri europene (FOTO) 14:03, 29 Apr 2024
Timp Liber
- Lord of the Dance la Oradea: Campania cu prețuri speciale continuă până de Paște! 16:50, 29 Apr 2024
- Unde ieșim săptămâna asta, în Oradea: Evenimente dedicate sărbătorilor pascale 11:21, 29 Apr 2024
- Festivalul „Florica Ungur” și Art Oradea Festival sunt programate în luna mai. Au început înscrierile 16:38, 28 Apr 2024
- Contratenorul Viktor Iosif aduce un concert de arii de operă, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea 14:53, 28 Apr 2024
Revista Familia
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
- Pragul Vaida #11, cu poeţii experimentali Dmitri Miticov şi Cătălin Şuteu 20:08, 12 Apr 2024
- Romanul „Sfârșitul lumii e un tren” de Daniela Rațiu va fi lansat sâmbătă la Oradea 20:01, 10 Apr 2024
- George C. Dumitru în dialog cu Mircea Pricăjan despre romanul „Rupturi” 16:31, 25 Mar 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare oprește furnizarea căldurii în Oradea și în Sânmartin 10:44, 29 Apr 2024
- Termoficare Oradea: se reia încălzirea începând de joi, însă nu la toate punctele termice 13:40, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea: Se întrerupe furnizarea apei calde către o parte dintre consumatorii de pe câteva străzi din cartierul Nufărul 11:11, 17 Apr 2024
- Termoficare Oradea anunță întreruperea furnizării apei calde de consum în cartierul Nufărul I 10:59, 09 Apr 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.6438 RON
- 1 EUR = 4.9758 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.