URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 08 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2013, 14:25

Istoricul Barbu Ştefănescu, comemorat printre lacrimi la Universitate, la lansarea postumă a cărţii sale (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La cinci săptămâni de la deces, miercuri dimineaţă a avut loc, la Capela Facultăţii de Teologie, o slujbă de pomenire pentru profesorul, muzeograful şi istoricul Barbu Ştefănescu, fost prorector şi şef al Şcolii Doctorale din cadrul Universităţii din Oradea.

După ceremonia religioasă, peste 150 de persoane s-au adunat în sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii, unde a avut loc evenimentul "In Memoriam Barbu Ştefănescu". Printre cei prezenţi s-au numărat inclusiv preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, şi parlamentarul Szabo Odon.

Invitaţi să vorbească la comemorare au fost alături de profesori orădeni din conducerea Universităţii sau a Facultăţii de Istorie, unde a predat Ştefănescu, profesori din ţară: rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Ioan-Aurel Pop, profesorul clujean Toader Nicoară, profesorul Alexandru Florin Platon de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. De asemenea, a fost prezent decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Chişinău, Igor Şarov.

"Dumnealui (n.r. Barbu Ştefănescu) a făcut performanţă în istorie şi a intrat în istoria Universităţii din Oradea", a spus rectorul orădean, Constantin Bungău, înainte de a prezenta date biografice din viaţa fostului istoric şi de a-l prezenta pe acesta ca un exemplu pentru toţi universitarii.

Când a luat cuvântul, rectorul clujean Ioan-Aurel Pop, la rându-i istoric şi cunoştinţă veche de-a lui Barbu Ştefănescu, a izbucnit în lacrimi, trebuind să le recunoscă celor prezenţi, profesori şi studenţi deopotrivă, că de fiecare dată când venea la Oradea se întâlnea cu Ştefănescu. "Acum, pentru prima oră, m-am întâlnit cu spiritul lui", a spus Pop.

Preşedintele Senatului universitar orădean, Sorin Curilă, l-a descris pe Ştefănescu ca un om cu suflet frumos, care inspira rigoare, sobrietate, echilibru şi devotament, iar prorectorul Sorin Şipoş a povestit de numeroasele călătorii spre conferinţe ştiinţifice făcute împreună cu fostul istoric.

În a doua parte a evenimentului a fost prezentată ultima carte semnată de Barbu Ştefănescu, "Între pâini", volum pe care acesta îl avea tipărit, dar n-a mai apucat să-l lanseze. "Cartea se dovedeşte o mărturie asupra societăţii româneşti tradiţionale", a spus Aurel Chiriac, şeful Muzeului Ţării Crişurilor. În volumul în care descrie viaţa sătenilor din Transilvania de Vest, Ştefănescu vorbeşte şi despre tranziţia "dintre pâini", adică acea perioadă nefastă din fiecare an când ţăranilor li se termină cerealele din anul trecut şi încă cele din anul în curs nu sunt bune de cules.

În final, soţia fostului istoric, Florica Ştefănescu, le-a mulţumit printre lacrimi tuturor celor prezenţi pentru vorbele de bine spuse despre soţul ei, mărturisind totodată că e foarte mândră de cea din urmă carte a acestuia, "care are spiritul lui Barbu". Iar cei prezenţi n-au putut decât să constate, întristaţi, că Barbu Ştefănescu a plecat la rându-i "între pâini"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Barbu Stefanescu
Un om frumos omagiat pe masura de colegii care au tinut la el. Felicitari, de astfel de atitudini e nevoie in societatea romaneasca.
Postat 28 Martie 2013, 19:45 de universitar
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6253 RON
  • 1 EUR = 4.9757 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON