URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Septembrie 2015, 16:53

Gălăţenii au dominat întrecerile Campionatului Naţional de karate tradiţional, Memorialul Pavel Vancea, de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Desfăşurate în perioada 25-27 septembrie, la Sala de jocuri sportive a Universităţii din Oradea, în organizarea clubului S.K.T. U.A.M.T  Univ. AGORA, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Bihor, întrecerile Finalei Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru categoriile de cadeţi, juniori, tineret şi seniori, dotate cu "Memorialul Pavel Vancea", au reunit la start 145 de sportivi de la 30 de cluburi din întreaga ţară.

Cei 9 sportivi ai clubului S.K.T. UAMT Univ. Agora Oradea, pregătiţi de antrenorii Bernath Csaba, Melania Câmpan şi Mircea Raul Tudorică, s-au aflat printre remarcaţi, cu cele 12 medalii cucerite.

Astfel, reprezentanţii clubului gazdă şi-au adjudecat o medalie de aur, 7 medalii de argint şi 4 medalii de bronz, reuşind în acest fel să obţină cea de-a IV-a poziţie în clasamentul general.

Principalul obiectiv al acestei competiţii a constat însă în formarea lotului naţional de karate, pentru că ocupanţii primelor două locuri de la probele individuale şi-au câştigat dreptul de-a reprezenta România la Campionatul Mondial de Karate Tradiţional din perioada 12-18 octombrie, din localitatea Koper (Slovenia).

De asemenea, în urma acestor rezultate se va completa lotul pentru participarea la Campionatul Mondial de Karate Fudokan din luna decembrie de la Belgrad (Serbia).

Din delegaţia orădeană UAMT-Agora, patru sportivi s-au calificat pentru etapele mai sus menţionate şi anume: Andrei Luca (cadet) , Kalman Szabolcs (junior), Robert Diner Botez (tineret) şi Mircea Raul Tudorică (senior).

De precizat că deschiderea oficială a celei de a XXIV-a ediţii a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional a început cu un moment de reculegere "în numele celui care a fost şi va rămâne în inimile multor karateka, sensei Pavel Vancea", după cum a declarat sportivul, antrenorul şi copreşedintele clubului UAMT Univ. Agora, Raul Tudorică. 

"Ca organizatori vom încerca să păstrăm mereu vie memoria maestrului nostru sensei Pavel Vancea şi să transmitem generaţiilor viitoare principiile după care am fost călăuziţi. Suntem pe deplin mulţumiţi de rezultatele sportivilor, precum şi de modul în care au tratat participarea la această competiţie", a declarat Raul Tudorică.


Clasamentul general al competiţiei a arătat astfel:

1. C.S. KODO Galaţi - antrenor Tampeanu Mihai

2. C.S. MARTIAL BUDO Brăila - antrenor Pricob Floricica

3. C.S. TERRA KID Zalău - antrenor Marincas Calin

4. C.S. S.K.T. U.A.M.T. - Universitatea AGORA Oradea


Iată rezultatele sportivilor legitimaţi S.K.T. UAMT - AGORA Oradea la aceste întreceri naţionale:

Locul I : - Andrrei Moga, Andrei Luca şi Andrei Tăuţan – kumite ech. masc – Cadeţi

Locul II :

  • Luca Andrei – kata individual masculin – Cadeţi
  • Kalman Szabolcs  – kata individual masculin – Juniori
  • Kalman Szabolcs  – fuku-go individual masculin – Juniori
  • Kalman Szabolcs , Kiraly Mark, Ristea George – kumite ech. masc – Junior
  • Robert Botez Diner - kumite ind. masc - Tineret
  • Tudorica Mircea Raul – kata individual masculin – Senior
  • Tudorica Mircea Raul – fuku-go individual masculin – Senior

Locul III :

  • Luca Andrei – kumite individual masculin – Cadeţi
  • Kalman Szabolcs , Moga Andrei – enbu masculin – Juniori
  • Doblea Raul, Kiraly Mark , Ristea George – kata ech. masc – Junior
  • Ristea George – fuku-go individual  masculin – Junior
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON