URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Februarie 2012, 13:26

Examenul alb: Primăria şi RER, greu încercate de testul deszăpezirii

Examenul alb: Primăria şi RER, greu încercate de testul deszăpezirii A FOST SAU N-A FOST? În timp ce orădenii acuzau pe forumurile de internet şi pe reţelele de socializare că utilajele RER Ecologic Service nu au intervenit pentru deszăpezirea oraşului, conducerea societăţii garantează că ele au fost pe trasee non-stop. Atâta doar că ninsoarea abundentă şi gerul le-au "şters" rapid urmele...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul weekend din luna februarie a fost unul cum rar s-a mai văzut la Oradea în ultimii 20 de ani. Zăpada a căzut necontenit, iar viscolul o zvârcolea dintr-o parte în alta.

N-a durat mult până când tot oraşul a fost acoperit de nămeţi şi, la fel de puţin a durat până când au apărut acuzele la adresa Primăriei şi a operatorului de salubritate. În timp ce orădenii şi-au spus vehement nemulţumirea, responsabilii acţiunilor de curăţare afirmă însă că şi-au făcut treaba. Cum le-a permis vremea...

01 ionel ban.jpgMuncă de Sisif

Ninsoarea a început la Oradea vineri, pe 3 februarie, în jurul prânzului. "La ora 13, am început să împrăştiem cu material antiderapant pe străzile de urgenţă 1, adică la intrările şi ieşirile din oraş, pe arterele principale, pe căile de rulare a mijloacelor de transport în comun, pe poduri şi podeţe, precum şi în sensurile giratorii", spune directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban (foto). La ora 18, stratul de zăpadă la Oradea era de 5 centimetri, motiv pentru care Primăria a cerut firmei să înceapă pluguirea pe toate cele 400 de străzi cuprinse în program, astfel că toată noaptea de vineri operaţiunea s-a desfăşurat fără încetare.

Sâmbătă, viscolul şi ninsoarea s-au înteţit. "Dispoziţia comandamentului de iarnă a fost să acţionăm pe străzile de urgenţă 1, ca să fie menţinută în permanenţă circulaţia rutieră", explică Ban. Numai că efectele s-au văzut greu, iar uneori au fost chiar imperceptibile. "Temperaturile erau foarte scăzute, iar zăpada cădea abundent, în condiţiile în care viscolul a fost şi mai puternic decât la început. Când terminam de pluguit pe o stradă, la celălalt capăt, unde începuserăm, nici nu se mai vedea că am fost pe acolo", spune responsabilul RER.

Sâmbătă, media temperaturilor a fost de -10 grade Celsius, nivel la care nici materialele antiderapante nu-şi mai fac efectul, fie că este vorba despre clorură de calciu sau despre sare. După-amiază, când şi viscolul s-a mai potolit, comandamentul de iarnă a dat ordin ca utilajele RER să intre şi pe străzile secundare. "În total, am pluguit cu 14 utilaje cam 700 de străzi, mai multe decât cele prevăzute în contractul încheiat cu Primăria. În plus, am avut şi alte maşini care au împrăştiat material antiderapant", afirmă directorul RER.

Nici o stradă închisă

În tot acest timp, internetul s-a încins cu zeci de mesaje care criticau activitatea firmei. Orădenii reclamau că nu văd utilajele prin oraş, că nu s-a aruncat cu material antiderapant şi că se circulă greu. Printre aceste mesaje, mai "răsărea" timid şi unul care spunea că situaţia e de înţeles, pentru că ninge şi viscoleşte continuu cum nu s-a mai întâmplat de mult.

"A nins în permanenţă, dar nicio stradă principală n-a fost impracticabilă. Pe toate s-a circulat, evident, în condiţii de iarnă", punctează Ionel Ban. Deşi orădenii sugerau că zăpada ar fi trebuit şi luată de pe marginile drumurilor, directorul afirmă că acest lucru e imposibil. "Deszăpezire nu înseamnă şi degajarea zăpezii. Aceste două lucruri nu pot fi făcute simultan, un utilaj l-ar fi încurcat pe celălalt. Prioritatea a fost să curăţăm carosabilul", precizează Ban.

Directorul nu ascunde că unele utilaje au avut şi probleme de funcţionare. "Am avut maşini care funcţionau de 30 de ore continuu, era normal să mai cedeze. În plus, în rezervoarele unor utilaje pur şi simplu a îngheţat motorina, deşi am alimentat cu combustibili de iarnă", zice Ban, explicând că RER şi-a dat silinţa. Pe lângă utilajele proprii şi cei 150 de angajaţi care au lucrat în schimburi permanente, operatorul a închiriat utilaje şi de la alte firme. În plus, a angajat şi deţinuţi şi asistaţi sociali, pentru ca zăpada să fie înlăturată cât mai rapid cu putinţă.

Se caută soluţii

Explicaţiile directorului sunt confirmate şi de şefii Direcţiei Tehnice din cadrul municipalităţii, care recunosc că, înainte să vină zăpada, au fost de mai multe ori în control la RER, pentru a inspecta dacă utilajele funcţionează şi dacă stocurile de materiale antiderapante sunt pregătite, nefiind depistată nicio neregulă.

Cu toate acestea, primarul Ilie Bolojan s-a declarat nemulţumit de activitatea firmei, avertizând că dacă operatorul nu se va dota cu utilaje mai multe şi mai bune, deszăpezirea oraşului va fi împărţită între două societăţi. Decizie pe care şefii RER nu o contestă, neascunzând totodată că investiţiile din ultimii ani s-au axat pe serviciul de bază desfăşurat de operator, şi anume pe activitatea de salubrizare. În plus, operatorul va căuta împreună cu Primăria soluţii mai bune pentru că, în fond, interesul ambelor părţi e acelaşi: orădenii să fie mulţumiţi de felul cum arată oraşul. Chiar şi pe vremuri crâncene de iarnă cum n-au mai fost de mult...


VOCEA STRĂZII
Avem o iarnă cum de mulţi ani nu s-a văzut în Oradea. Ce părere aveţi despre cum s-au derulat activităţile de deszăpezire?

02 Horia Horgea.jpgÎn restul oraşului nu ştiu cum a fost, dar la noi pe strada Dealului nu s-a intervenit, a fost dezastru. Cred că a fost şi volumul mare de muncă, dar nici nu au făcut faţă.
Horia Horgea (foto), 26 ani, consilier vânzări

Cred că s-a intervenit foarte târziu. La mine în Velenţa nici nu am văzut maşini, iar prin restul oraşului am observat că au ieşit la mult timp după ce a început ninsoarea.
Andreea Aurelia, 23 ani, operator vânzări

Când a nins, maşinile de deszăpezire treceau pe străzile principale, de exemplu pe bulevardul Dacia, unde locuiesc, dar nu dădeau şi cu sare. Pe străzile mici, nu s-a văzut nimic.
Marius Cazacu, 42 ani, jurist

02 Camelia Bordes.jpgLa noi în Ioşia Nord nu s-a văzut deszăpezirea în primele zile, noi ce am mai curăţat pe trotuare. Bine că noi plătim, dar când vine vorba să ia zăpada nu se face nimic.
Camelia Bordeş (foto), 51 ani, vânzătoare

02 Fabian Laszlo.jpgS-a făcut cam slab deszăpezirea. În primele zile de ninsoare s-a circulat foarte greu, iar într-o dimineaţă n-am putut să-mi scot maşina din parcare fiindcă era blocată de zăpadă.
Fabian Laszlo (foto), 35 ani, taximetrist

În alţi ani am văzut maşinile că veneau şi pe strada noastră, pe Italiană, dar acum nimic, şi a fost stratul mare acolo. E adevărat că nici oamenii nu şi-au prea curăţat trotuarele.
Fazekas Elena, 74 ani, pensionară

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
NU VOTA BOLOJAN
NU VOTATI BOLOJAN [05.02.2012, 10:57] BOLOJAN STIE NUMAI SA PUNA TAXE SI IMPOZITE PE CAPUL ORADEANULUI PE CARE SA II FOLOSEASCA PENTRU INVESTITII FARA NICI UN ROST (DEAL cIUPERCA, DRUM RAPID VELENTA ONCEA) FARA A INVESTI IN TRECEREA INCALZIRII ORASULUI PE APA GEOTERMALA IEFTINA CARE AR ADUCE BENEFICII PENTRU TOT ORADEANUL,, SE STRADUIE SA DEA DE LUCRU CELOR DE LA SELINA DE UNDE IA COMISIONUL(PARANDARATUL) DE 10 %.. ASA CA ORADENI NU VA LASATI PACALITI SI NU IL VOTATI PE BOLOJAN CARE NU ACTIONEAZA IN INTERESUL VOSTRU CI AL SAU PERSONAL postat de: NU VOTATI BOLOJAN
Postat 14 Februarie 2012, 07:28 de NU VOTA BOLOJAN
PRIMARUL a picat testul, nu RER, nu primaria !
Primarul a picat examenul ! El a venit si ne-a cerut votul si ne-a aburit (si o mai face, cu cine il mai asculta !), nu primaria, nici rer-ul. Un exemplu de ce inseamna competenta si pricepere : Stavarache, de la Bacau, a patit ca bolovan, s-a trezit ca firma de deszapezire nu-i ! A contactat repede alte firme, a platit, s-a rugat, a amenintat si in 24 de ore a curatat Bacaul ! Cand vremea se va imbuna se va ocupa si de contractul de deszapezire si de clauze, de tot ! Numai ca la noi bolovan si gasca lui de PeNaLi sunt bagati pana-n gat in tot felul de potlogarii, sunt si actionari sunt si membri in consiliile de ad-tie, da' unde nu-s....banul sa iasa ! De platit plateste prostimea, ce alta treaba are ?!
Postat 14 Februarie 2012, 05:58 de .
e simplu
eu stau pe o straduta in centru. Au fost o singura data cu plugul saptamana trecuta cand a nins puternic. S-a vazut ceva...pt vreo 3-4 ore. Apoi zero. Acum seara au fost iarasi, dar de data asta au aruncat si sare. Si dintr-o data am vazut asfaltul. E asa de simplu....doar ca trebuie sa inteleaga cei de la RER, ca in acest sezon de 4 ani, pur si simplu mita pe care au dat-o in primarie....nu se va compensa cu refuzul de a scoate bani din buzunar pt a-si face treaba. Pur si simplu mita data primarului acum aproape 4 ani...se va inregistra cu minus in firma, si nu o vor putea recurpera in acest mandat. Hmmm... poate gresesc, poate cu o iarna serioasa la activ nu se face totusi gaura in buzunarele lui RER.
Postat 14 Februarie 2012, 01:13 de soso
j
ionel ban * nu vrei?
Postat 13 Februarie 2012, 20:18 de j
j
bolo lasane lasane
Postat 13 Februarie 2012, 20:16 de j
directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban
"Temperaturile erau foarte scăzute, iar zăpada cădea abundent, în condiţiile în care viscolul a fost şi mai puternic decât la început. Când terminam de pluguit pe o stradă, la celălalt capăt, unde începuserăm, nici nu se mai vedea că am fost pe acolo" Acesta este comentariul facut de echipa TV Romania la Focsani, luni la pranz. Domnule Ban va rog frumos nu mai comentati ce vedeti la televizor, ALO, ALO, ALO, domnul BAN suntem la Oradea, desteptarea. Eu va inteleg, RER-ul a luat banii, a dat comisionul, spaga, procentul, mita, la primarie iar acum orice deplasare a masinilor dumneavoastra va scade din castig si pana iarna asta au fost castiguri babane. Domnule BAN IONEL MINCIUNICA 5 masini daca ar deszapezii toata noaptea si 5 masini sa duca zapada, 3 zile ar fi fost suficiente ca sa nu mai fie pic de zapada in Oradea. Aveti noroc ca va tine primaria spatele, ce sa faci ce nu face PRIMARIA pentru un BAN mai ales daca ii si IONEL.
Postat 13 Februarie 2012, 19:03 de petru
forta de munca calificata
se vede din interviurile facute aleator ca in oradea din 6 oameni, 3 sunt vanzatori. bine ca avem malluri si magazine doar.\
Postat 13 Februarie 2012, 15:57 de unu
@yeti
...yeti din varful muntelui nici nu aveai cum sa vezi utilajele RER:))))))
Postat 13 Februarie 2012, 13:59 de gogu
Yeti is here
In Rogerius nu am vazut urma de RER, pe strazile Stefan cel Mare si Transilvaniei stau mormane de zapada de 1m inaltine, nici urma de masina sa ridice zapada. Cu harbul ala de 50 de ani din imagine se deszapezeste? Domnule primar daca nu luati amsuri sunteti RASPUNZATOR de toate mizeria RER.
Postat 13 Februarie 2012, 13:37 de Yeti
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON