URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Octombrie 2015, 10:01

CFR în era high-tech: Bilete vândute în tren cu tableta şi imprimanta portabilă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CFR intră în era hi-tech. Cu o tabletă şi o imprimantă portabilă, conductorii şi şefii de tren vor putea de anul viitor să vândă bilete în vagoane. Investiţia va sări de două milioane de euro, dar îşi va merita toţi banii, spun şefii de la CFR Călători.

Prin scoaterea la pensie a carnetului de hârtie şi a compostorului, va creşte controlul asupra personalului de tren şi, implicit, va scădea şi numărul celor care circulă cu naşul.

Conductorii şi şefii de tren vor avea două dispozitive: o tabletă şi o imprimantă care vor funcţiona cu user şi parolă. Astfel că şefii de la CFR vor şti câte bilete verifică şi vinde fiecare conductor.

“Avem peste 2000 de conductori şi şefi de tren, 100 de inspectori de bilete care sunt deasupra lor şi fac control şi încă 250 de conductori la vagoanele de dormit şi cuşete”, spune Iosif Szentes, director general CFR Călători.

Licitaţia pentru cumpărarea dispozitivelor va fi lansată până la finalul acestui an, iar investiţia nu se anunţă deloc una mică.

„Imprimanta poate să plece de la 160 până în 300 de euro pe bucată, iar telefoanele sau tabletele, pentru că trebuie să aibă şi funcţia de scaner, probabil că preţul lor se va apropia de 1.000 de euro de bucată”, a mai spus Iosif Szentes, director general CFR Călători.

Dispozitivele vor scoate la pensie şi celebrul compostor. Şefii de la CFR spun că va fi din ce în ce mai greu să circuli cu naşul în trenul de stat, mai ales că au fost instalate şi camere de supraveghere. În plus, vor şti exact câţi călători au în fiecare vagon în timp real.

Totuşi, dacă gara din care se urcă are casă de bilete, călătorii care nu cumpără biletele din gară, ci vor să îl pălătească în tren vor plăti în plus.

„Va fi o penalizare, o taxă aş zice, va fi modică”, mai spune directorul general al CFR Călători.

În primele şase luni ale anului, CFR Călători a transportat peste 27 de milioane de pasageri. Potrivit CFR, sub 5% dintre călători se urcă acum în tren fără bilet.

(sursa: www.digi24.ro)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON