Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale şi hepatice. Avea 67 de ani.
Doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu a încetat să bată la ora 7.15.
"Azi, la ora 7.15, inima maestrului a încetat să bată şi nu a mai dorit să pornească. Maestrul a plecat dintre noi", a spus Brădişteanu.
În urmă cu o zi, medicul a spus că starea poetului este "extrem de gravă", "mai având nişte stopuri" şi că boala lui Adrian Păunescu depăşeşte resursele terapeutice ale unităţii.
Adrian Păunescu a scris zeci de volume de poezii şi s-a făcut remarcat după ce a înfiinţat Cenaclul „Flacăra". Recent, a fost premiat cu Meritul Academic pentru creaţie literară. S-a născut în localitatea Copăceni din Basarabia, pe 20 iulie 1943. A debutat ca poet la vârsta de 17 ani, iar de atunci a publicat zeci de volume de poezii. "Repetabila povară", "Totuşi iubirea", "Analfabeţilor" şi "Tăierea porcului" sunt doar câteva dintre poemele cu care s-a remarcat.
Adrian Păunescu a scris şi literatură pentru copii şi proză fantastică şi a lucrat ca redactor pentru reviste ca "România literară" şi "Luceafărul". A condus revista "Flacăra" şi cenaclul cu acelaşi nume.
Tatăl lui, învăţător de orientare liberală, a fost închis de regimul comunist timp de 15 ani, iar din această cauză poetul a avut probleme în tinereţe.
Relaţia lui cu regimul Ceauşescu rămâne însă ambiguă, el lăudându-l şi criticându-l în acelaşi timp pe dictator. Căzut în dizgraţie în 1985, Adrian Păunescu nu şi-a ascuns după Revoluţie orientarea de stânga. A intrat în Partidul Socialist al Muncii, iar în ultimii ani a fost senator PSD.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.