URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iulie 2013, 17:32

Elev prins cu fiţuică, dat afară de la Bac

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Din cei 5.570 de elevi înscrişi la proba obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului, 255 au absentat miercuri de la examen.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Claudiu Damian, un elev de la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş din Beiuş a fost dat afară din examen, după ce a fost prins cu fiţuică.

Alţi patru elevi bihoreni au susţinut proba în condiţii speciale. Unul dintre ei a dat examenul într-un salon de spital din Oradea, fiind internat, iar alţi trei în centrele de examen, dar în săli în care s-au aflat doar membrii comisiei de examen. Cei trei, unul cu fractură de mână şi doi cu tetrapareză spastică, au dictat răspunsurile la cerinţele examenului unor profesori.

Vineri, absolvenţii de liceu vor susţine ultima probă a Bacalaureatului, cea la alegere din curricula specializării. Ei îşi vor afla notele obţinute pe 8 iulie, până la ora 12. Tot în aceeaşi zi, până la ora 16, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale pe data de 12 iulie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Mihai
...
Postat 04 Iulie 2013, 18:58 de ...
Mihai
Sa le fie rusine tuturor cadrelor care au participat la fraudarea bacalaureatului la liceul Emanuil Gojdu, in special d-lui director Mititeanu si presedintelui de comisie de supraveghere, persoane care nu constientizeaza de implicatiile acestei realitati, lasand in urma dezamagirea profunda a copiilor care au invatat si care in urma fraudei de mari proportii vor fi la egalitate sau sub nivelul smecherilor care au reusit sa copieze. Domnilor de la DNA rog cercetarea tuturor camerelor de supraveghere si verificarea modului de fraudare a bac-ului. S-a copiat pe rupte, RUSINEE. Asa vreti sa formati viitorul tarii si sa duceti mai departe prestigiul acestui liceu. Gojdu nu mai este ce a fost . Rusine
Postat 04 Iulie 2013, 18:17 de popa
somaj??
ce somaj domn'le? a terminat liceul,n-are decat sa mearga ori la lucru ori la facultate ... pentru ce somaj? ca a dat bacul??? ei nah ...cine le-a dat somaj acus 20 de ani absolventilor de liceu? nimeni!!! si n-au murit de foame!!!! s-au dus sa munceasca, nu au stat acasa cu gandul ca oricum au bani pt. chefuri si scandal chiar daca nu lucreaza!!!
Postat 04 Iulie 2013, 11:43 de maia
ce ghinion
sunt sigur ca nu este este singurul caz care a copiat la bac, dar poate nu a primit suficienta spaga supraveghetorul. pacat ! dar ar fi corecti cu toata lumea nu numai cu unii care apoi se dau cei mai destepti .
Postat 04 Iulie 2013, 08:29 de un absolvent
bac
FITUICI?>ia sa vedeti casti la greu si nimeni nu i verifica. nu e corect sa ia note mari cei care copiaza si apoi sa se bata n piept cu caramida ce buni is ei!
Postat 04 Iulie 2013, 08:01 de laura
ELEVA scoasa din bac, nu a avut bani de SPAAAAGA -RTV !!!!!! 20:25 miercuri 03.07.2013
ELEVA scoasa din bac, nu a avut bani de SPAAAAGA -RTV !!!!!! 20:25 miercuri 03.07.2013
Postat 03 Iulie 2013, 20:26 de ELEVA scoasa din bac
jurnalista care ne induce in eroare ce infractiune comite ?
jurnalista care ne induce in eroare ce infractiune comite ?
Postat 03 Iulie 2013, 20:24 de jurnalista care ne i
rusine USL , asteptam DECENTA si patriotism pentru ROMANI , nu lagar comunist !
elevul nu participa la bac nu are SOMAJ :)))) adica dupa USL ai furat, MORI de FOAME !! Multi nu inteleg ce se intampla in realitate in ROMANIA, si asta e grav :)))). VINE 2014 ziua socotelilor , nu istig la copiat dar cer ca adolescnti sa aiba o sansa la SOMAJ., sau preferati sinuciderea dupa mintea voastra de CRIMINALI ? EU nu inteleg de ce torturati psihic tineri cu un sisitem de tortionari comunisti nu educational. INTELEG ca nu sunt fonduri, noi va torturam pe voi cum o faceti voi cu VIITORUL ROMANIEI ? SA nu mai platim , sa nu i mai lasam sa spele banii publiciin casele lor, JUSTITIA de ce intretine INFRACTIUNI CONTINUATE si ne sacrifica TINERI ? ce a schimbat in bine USL , unde e demnitatea ROMANULUI ? LA groapa de gunoi a U.E. ? CE ati dovedit ca un ELEV a fost scos din BAC , pariu ca au copiat mai multi, nu va cred fara o camera de FILMAT, NU VA CRED, refuz sa cred.VREAU probe:camerle de filmat.ELEVUL sa depuna plangere pebala ca si alti au copiat sa se cerceteze fiecare nu doar unul.Asata inseamna lege aplicata TUTUROR nu doar unora :))))).Credeti ca se va autosesiza cineva, NEVER !!
Postat 03 Iulie 2013, 20:23 de RUSINEEEEEEE
BAC 2013
Bai habarnisto! Vineri este ultima proba, nu joi.
Postat 03 Iulie 2013, 18:02 de PROFESOR
BACALAUREAT
Vineri se sustine ultima proba stimata doamna/domnisoara. Daca nu stii mai bine taci decat sa bagi abureli tampite in fituica.
Postat 03 Iulie 2013, 18:00 de absolvent
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON