URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Mai 2019, 19:37

Ziua Europeană a Parcurilor a fost celebrată şi în Bihor: Cele mai bune afaceri "eco" din Apuseni au fost premiate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Parcului Natural Apuseni şi peste 20 de antreprenori de pe teritoriul Parcului Natural Apuseni s-au întâlnit în Vârtop, în cadrul proiectului Eco Karst, pentru a sărbători Ziua Europeană a Parcurilor.

Cu aceeaşi ocazie au fost premiate şi cele mai bune afaceri pro-biodiversitate de pe suprafaţa Parcului Natural Apuseni, eveniment moderat de Nicolae Furdui Iancu, cunoscutul interpret de muzică populară născut în Ţara Moţilor.

Afaceri pentru natură

"Gala afacerilor pro-biodiveristate", un eveniment organizat în premieră de APNA, şi-a stabilit laureaţii în urma unor chestionare la care au răspuns 21 de antreprenori din domenii diferite, de la turism, producţie de sucuri din plante montane, producători de cherestea, centre de colectare de ciuperci şi fructe de pădure, producători de brânzeturi, servicii de agrement.

"17 dintre ei au primit menţiuni, dintre care patru din Bihor: o firmă de turism (Aventura Trekking), un atelier de producţie de mobilier (SC Forest Iova Angela Mihaela) şi două afaceri care comercializează produse pe bază de plante medicinale ("Melisaplant" şi "Albuţ şi fii")", se arată într-un comunicat post-eveniment transmis de organizatori.

Din cele patru companii care au urcat pe podium, două sunt din judeţul Bihor (SC Emilia Funghi SRL şi SC Natural Timber SRL).

Furdui Iancu, ambasadorul Apusenilor

Premiile au constat în dreptul de a folosi gratuit sigla de partener al Parcului Natural Apuseni, iar câştigătorul primului loc, SC Bioflora Apuseni SRL, o afacere care se ocupă cu colectarea şi uscarea de inflorescenţe de Arnica Montana, a primit şi o invitaţie de a participa gratuit la evenimentul final al proiectului Eco Karst organizat în perioada 17-19 iunie, în regiunea Postojna, Slovenia. În cadrul acestei întâlniri, vor fi prezentate o serie de exemple de bune practici privind afaceri de succes, durabile, cu impact scăzut asupra mediului.

Cu ocazia galei de vineri, artistul Furdui Iancu a fost reconfirmat ca ambasador cultural al Parcului Natural Apuseni. În plus, cei prezenţi au putut degusta brânzeturi, produse din lapte de la animale crescute pe plaiurile munţilor, ori suc din fructe de pădure preparat pe loc sau sucuri din plante medicinale.

Gala Parcul Apuseni

Proiect pentru Apuseni

Cei prezenţi la întâlnirea găzduită de Hotelul Four Seasons din Vârtop au avut ocazia să afle şi de rezultatele finale ale proiectului "Serviciile ecosistemice ale ariilor protejate carstice-forţă motrice a dezvoltării durabile locale", finanţat din FEDR prin programul Transnaţional Dunărea.

"În cadrul proiectului Eco Karst au fost identificate şi cartografiate cele mai importante servicii ecosistemice din Parcul Natural Apuseni, au fost organizate trei ateliere de lucru, o vizită de studiu şi un curs de antreprenoriat, toate cu scopul promovării în comunitatea locală a unor modele de dezvoltare durabilă, prin înfiinţarea de afaceri pro-biodiversitate. Acest tip de întreprinderi contribuie pozitiv la conservarea biodiversităţii asigurând astfel un beneficiu financiar pe termen lung. Administraţia Parcului Natural Apuseni a organizat un concurs de afaceri pro-biodiversitate, la care au participat 21 de astfel de întreprinderi şi au fost premiate cele mai promiţătoare dintre acestea", a declarat Alin Moş, directorul APNA.

Gabriel Bonaciu

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON