URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2022, 21:25

(VIDEO) Mega-concert în Moscova, "pentru o lume fără nazism": Vladimir Putin, pe scenă cu citate din Biblie şi geacă de 12.000 euro

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rusia a organizat, vineri, un mega-concert pe stadionul Luzhniki din Moscova pentru a sărbători "Ziua reunificarii Crimeei cu Rusia", ocazie cu care pe stadion s-au aflat circa 95.000 de persoane, iar în afara acestuia alte 100.000 de persoane.

Arena a fost inundată de steaguri în culorile alb, albastru şi roşu, prezentatorii au purtat pe haine inscripţia "Z" care simbolizează atacul Rusiei asupra Ucrainei, iar pe scenă a apărut însuşi Vladimir Putin care, îmbrăcat cu o geacă de lux, a brandului italienesc Loro Piana, în valoare de circa 12.000 euro, a ţinut un discurs înverşunat, cu referiri la citate din Biblie despre cei care-şi dau sufletul pentru fraţii lor...

"Z" pe piept

Întregul eveniment a fost menit să arate că ruşii îl susţin pe Putin şi aşa numita "operaţiune militară specială", adică războiul pe care acesta l-a pornit în Ucraina, unde de trei săptămâni încoace mor militari şi civili. 

Cei doi prezentatori ai concertului-propagandă, jurnaliştii Dmitri Guberniev şi Maria Sittel, au purtat geci care au avut inscripţionate pe piept litera Z, simbol al invaziei ruse în Ucraina. Pe scenă au urcat artişti care au interpretat cântece patriotice ruseşti, inclusiv un cor de femei-militar.

Imaginile transmise de televiziunea rusă arătau oameni zâmbitori şi tinere pictate cu steagul Rusiei pe obraji, ce păreau încântaţi de eveniment. Unii ruşi s-au dus pe stadion cu tablouri cu Putin. Presa internaţională a scris, însă, citând surse din Rusia că unii ar fi declarat că au fost forţaţi să participe de la job sau chiar plătiţi. 

Opulenţă pe scenă

La un moment dat, pe scenă a apărut însuşi Vladimir Putin, purtând o geacă în valoare de circa 12.000 euro a brandului de lux italian Loro Piana, zvonit ca unul dintre preferatele preşedintelui Rusiei. 

Salariul minim lunar în Rusia era de 13.890 ruble, adică aproximativ 177 dolari americani, la începutul anului 2022. În Moscova, acesta a fost stabilit la 21.371 ruble ruseşti, adică aproximativ 272 dolari americani, scrie Hotnews.ro. 

Aplaudat intens – după cum s-a văzut în imaginile difuzate de televiziunile ruse –, Putin a ţinut un discurs mobilizator, dar mincinos. Vorbind despre anexarea Crimeei, el a spus că acea regiune trebuia scoasă din starea umilitoare în care se afla, nefiind parte a Rusiei.

"A fost necesar să scoatem Crimeea din acea poziţie umilitoare, din acea stare umilitoare în care Crimeea şi Sevastopolul erau cufundate când făceau parte dintr-un alt stat care finanţa aceste teritorii conform aşa-numitului principiu rezidual", a spus Putin.

Din... iubire de frate

Preşedintele Rusiei a făcut apoi tot soiul de afirmaţii, apelând inclusiv la citate din Biblie şi spunând că "nu există iubire mai mare decât să-ţi sacrifici sufletul pentru prietenii tăi". El a sugerat, astfel, că soldaţii ruşi trimişi pe frontul din Ucraina tocmai asta ar face.

"Aceste cuvinte sunt din Sfânta Scriptură – din creştinism, din ceea ce este drag celor care practică această religie. Totul constă în faptul că aceasta este o valoare universală pentru toate popoarele şi pentru reprezentanţii tuturor credinţelor din Rusia şi este pentru poporul nostru, în primul rând. Cea mai bună confirmare a acestui lucru este modul în care se luptă, cum se comportă băieţii noştri în timpul acestei operaţiuni militare. Nu am mai avut de mult această unitate", a afirmat Putin.

Susţine că intervenit să oprească un... genocid

Vladimir Putin a vorbit despre faptul că oamenii din Donbas şi din întreaga Ucraină ar fi fost supuşi unui "genocid", lucru care a determinat lansarea "operaţiunii speciale militare".

"Tocmai pentru a salva oamenii de această suferinţă, de acest genocid, este principalul motiv şi scopul operaţiunii militare pe care am lansat-o în Donbas şi Ucraina. Acesta este scopul", a spus preşedintele Rusiei.

Putin a pretins că au fost organizate operaţiuni militare punitive împotriva locuitorilor din Donbas, care "nu au fost de acord cu lovitura de stat (în Ucraina în 2014 – n.r.)". "Au fost imediat blocaţi, supuşi bombardării sistematice şi au fost efectuate lovituri aeriene. Acesta este ceea ce se numeşte genocid", susţine Putin.

"Pentru o lume fără nazism..."

În timpul discursului lui Vladimir Putin, transmisiunea preluată de televiziunile Rossiya 24 şi Channel One a fost brusc întreruptă. Imaginea cu Putin pe scenă s-a schimbat brusc cu o alta, tot din timpul concertului, din timpul unei piese patriotice. 

Nu se cunoaşte cu exactitate motivul întreruperii bruşte a speech-ului lui Putin. Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a explicat, pentru TASS, că a fost "o defecţiune tehnică a serverului".

Acţiunea la care a apărut şi preşedintele Vladimir Putin s-a desfăşurat sub genericul "Pentru o lume fără nazism, pentru Rusia", scrie Libertatea.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Asa va vrea mama Rusia
Oligarhi putrezi de bogați , restul săraci și prosti
Postat 19 Martie 2022, 11:07 de Sandu2100
geaca
Geaca costa 12000 euro doar din moment ce a imbracat-o Putin!! Peste vreo doi ani se va vinde la licitatzie cu 120000 euro!!
Postat 19 Martie 2022, 10:26 de AnaConda
Penibili mau sunt propagandiștii sărăciei.
Au văzut ei factura de la geaca "tâlharului", fabricată în mod sigur într-un atelier de croitorie la comandă. La prețul invocat e vorba în mod sigur de ultima tehnologie în materie de kevlar. Dacă a lui Putin a costat 12.000 Euro, precis că aceea roșie a lui Johannis a trecut de 20.000 Euro. Dar asta vine la pachet cu importanța purtătorilor de astfel de geci pe Terra.
Postat 19 Martie 2022, 08:02 de KP
....
propaganda ieftina!!
Postat 18 Martie 2022, 22:03 de Christa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON