URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2017, 12:08

Un baschetbalist din NBA, blocat pe Aeroportul Otopeni. Erdogan i-a anulat paşaportul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbalistul turc al echipei de NBA Oklahoma City Thunder, Enes Kanter, aşteptat la întâlnirea cu fanii baschetului românesc, a fost blocat pe Aeroportul Otopeni, sâmbătă, în ziua în care a împlinit 25 de ani, şi nu va mai participa la evenimentul care urma să aibă loc duminică, la Bucureşti.

Kanter a distribuit un clip de 45 de secunde filmat pe Aeroportul Otopeni în care explică motivul opririi sale la graniţă: "din cauza crezurilor politice".

"Salutare, lume! Vreau să vă spun că suntem în România, ei spun că mi-au anulat paşaportul cei de la Ambasada Turciei. Suntem ţinuţi aici de câteva ore, de către doi poliţişti. Desigur, ştiţi, motivul pentru care se întâmplă asta sunt crezurile mele politice. Cel care a făcut asta este preşedintele Turciei. (...) Ştiţi cine este. Este un om rău, foarte rău, este un dictator. Este Hitler al secolului nostru. Vă voi ţine la curent cu ce se întâmplă. Dar... Să vă rugaţi pentru noi", le-a transmis Kanter fanilor săi.

Poliţia de Frontieră a confirmat, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că paşaportul baschetbalistului Enes Kanter a fost anulat de către Turcia.

Bachetbalistul a plecat spre SUA dupa circa patru ore, au anuntat organizatorii unui eveniment la care jucatorul urma sa participe in Bucuresti, citati de News.ro. "Kanter s-a imbarcat intr-o cursa British, cu escala la Londra, destinatia finala fiind SUA. Kanter nu are cetatenie americana, dar are cartea verde care ii da dreptul de rezidenta si munca in SUA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON