URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
30 Ianuarie 2019, 08:05

Ciuruită-n spate: O orădeancă acuză de malpraxis un fost medic de ţară, ajuns pe pile anestezist la Maternitate

Ciuruită-n spate: O orădeancă acuză de malpraxis un fost medic de ţară, ajuns pe pile anestezist la Maternitate "SĂ-ŞI FACĂ MÂNA". Deşi angajat astă-toamnă la Maternitate (foto), conducerea Spitalului Judeţean l-a detaşat de îndată pe dr. Cristian Daina (medalion) la Secţia de Ortopedie. "Ca să-şi facă mâna", zic unii. Până atunci, la Obstetrică şi Ginecologie îşi face doar gărzile, într-una din ele dând greş cu pacienta înţepată excesiv
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şcoala făcută târziu îşi arată efectele în orice meserie, mai ales în medicină, unde greşelile pot avea urmări grave. Norocul a ferit-o de asemenea consecinţe pe o tânără care a născut recent al doilea copil, printr-o cezariană la care doctorul n-a reuşit să-i facă anestezia peridurală, ratând de 7 ori manevra de injectare în coloana vertebrală.

Competenţa medicului Cristian Daina e pusă sub semnul întrebării, în condiţiile în care până nu demult a lucrat la ţară ca doctor de familie, ajungând anestezist la Maternitate după un concurs în care contracandidaţii i-au "făcut pârtie", retrăgându-se. Asta pentru că soţia sa, Lucia Daina, e directoarea medicală a Spitalului Judeţean, cadru didactic la Medicină şi apropiată a prodecanului Florian Bodog, căruia, de altfel, i-a acoperit un plagiat în vremea când era ministru al Sănătăţii...

Superficialitate

La 29 de ani, Ioana M. a devenit anul acesta mamă pentru a doua oară. Primul copil l-a născut cu 2 ani şi 8 luni în urmă, cu o greutate peste medie, de 4,3 kilograme, astfel că medicul care îi urmărise sarcina, dr. Samuel Geza, i-a recomandat ca pentru evitarea unor complicaţii să opteze pentru cezariană. Procedura a decurs fără nicio problemă, atât femeia, cât şi copilul trecând cu bine prin experienţa naşterii.

Luna trecută, la a doua naştere, femeia n-a mai avut acelaşi noroc, deşi şi-a păstrat ginecologul, iar de data aceasta fătul cântărea mai puţin - 3,2 kilograme. Explicaţia, spune ea, este superficialitatea şi nepriceperea medicului anestezist, dr. Cristian Daina, pe care îl acuză de malpraxis. "M-a chinuit pentru că nu îşi stăpâneşte meseria", spune tânăra.

Pe bâjbâite

Ioana a fost internată pe 6 ianuarie, dată aleasă de ginecolog. "Dacă înainte ai avut o naştere prin cezariană, următoarele nu mai pot fi făcute decât tot prin cezariană", povesteşte tânăra. În jurul orei 18.00, a fost pregătită să intre în sala de naşteri, dar nu complet. "Medicul anestezist, dr. Daina, care era de gardă, m-a întrebat câte kilograme am. I-am spus că nu ştiu, pentru că n-am fost cântărită". Deşi detaliul era important, medicul s-a bazat exclusiv pe estimarea ei: "Cred că vreo 90 de kilograme".

Femeia n-a avut emoţii. "Ştiam de la prima naştere, eram liniştită, nu mă aşteptam la nicio surpriză". Dar surpriza a venit. "Mi-a făcut injecţia în coloană şi m-a întrebat dacă simt ceva. Trebuia să simt căldură în picioare şi apoi amorţirea corpului de la mijloc în jos. I-am spus că nu simt nimic. Mi-a făcut apoi a doua injecţie. Tot nimic. La a treia a schimbat acul cu unul mai gros. Degeaba. Apoi a patra, a cincea, a şasea injecţie... În final, a hotărât să-mi facă anestezie generală", spune femeia.

"Necunoaşterea tehnicilor"

Pe hol, soţul şi mama Ioanei se nelinişteau. "Era în sală de 2 ore, prima oară n-a durat nicio oră", îşi aminteşte bărbatul. La ieşire, femeia plângea. A fost dusă în salon, unde a continuat să plângă până a adormit adânc. La trezire, primul lucru a fost să întrebe de copil.

"După anestezia epidurală, mama îşi vede imediat copilul, îl ia în braţe şi îl poate alăpta repede, ceea ce nu se întâmplă după anestezia totală", explică un specialist. Potrivit acestuia, la anestezia generală se recurge excepţional, dacă gravida este bolnavă, dacă fătul e într-o poziţie dificilă, iar procedura încetineşte funcţiile normale ale organismului, îngreunează recuperarea şi poate provoca dureri de cap şi de coloană. "Se poate întâmpla ca anestezia locală să nu dea rezultate, dar în niciun caz nu se fac mai mult de 3 încercări. De 6 n-am auzit niciodată", susţine specialistul. "Cea mai probabilă cauză e necunoaşterea tehnicilor de administrare. Putea fi şi mai rău, bine că n-a exagerat doza şi n-a provocat leziuni...". 

Dr. Daina a fost stângaci şi după operaţie. "M-a vizitat în salon să mă întrebe dacă sunt bine, dacă nu mă doare capul. Din fericire n-am rămas cu dureri, dar nici măcar nu mi-a cerut scuze că m-a ciuruit", spune Ioana, decisă să-l reclame la spital, la Colegiul Medicilor, ba poate şi la Parchet, pentru că a pus-o în pericol şi i-a produs o traumă fizică şi psihică.

Produs de "Sorbonica"

Unii medici cred că era de aşteptat ca dr. Daina să greşească, deoarece nu e pe deplin pregătit pentru meseria pe care o exercită: până anul trecut, la vârsta de 49 de ani, era medic de familie în Ţeţchea, ajungând anestezist mai degrabă datorită soţiei, directoarea medicală a Spitalului Judeţean şi conferenţiar la Facultatea de Medicină şi Farmacie.

După ce a terminat liceul în 1988, bărbatul a intrat la FMF Oradea în 1991, absolvind-o în 1997. În 2010 şi-a luat specializarea în medicina de familie, în 2012 doctoratul, tot la Oradea, cu o teză despre afecţiuni ale ficatului, coordonată de fostul rector Doru Maghiar, iar în 2015 primariatul. În 2016, pe când era medic de familie la Ţeţchea, a devenit, brusc, şi şef de lucrări la FMF, la... Istoria Farmaciei.

Serviciu contra serviciu

În vara lui 2018 şi-a luat specializarea în anestezie la Timişoara, iar în toamnă a fost angajat anestezist la Maternitate printr-un concurs aranjat, semnalat atunci de BIHOREANUL. În ce mod? Cum la spitalele Judeţean şi Municipal toate concursurile sunt înregistrate video şi audio, soluţia a constat în retragerea celorlalţi doi candidaţi, dr. Dragoş Botea şi dr. Anca Chiţac, care i-au lăsat astfel cale liberă.

Lucia Daina, director medical Spitalul Județean Oradea"În spital se spune că l-a ajutat funcţia soţiei, Lucia Daina, şi relaţia ei cu Florian Bodog", afirmă un medic, referindu-se la faptul că în 2017 aceasta l-a "acoperit" pe fostul ministru al Sănătăţii, concomitent prodecan al FMF, în scandalul plagierii lucrării "Managementul şi marketingul unităţilor sanitare", cu care acesta a obţinut titlul de doctor la Timişoara. După ce s-a aflat că Bodog a folosit în teză lucrările altor autori, inclusiv un capitol din "Manualul de management sanitar" publicat în 2007 de ea, Lucia Daina (foto) i-a dat ministrului o adeverinţă cum că, de fapt, el ar fi gândit capitolul respectiv, ea doar utilizându-i "notiţele" în 2007, fără să-l citeze!

N-a numărat bine

Dr. Cristian Daina susţine, însă, că a fost angajat pe merit, iar prestaţia în cazul pacientei care îl acuză de incompetenţă a fost fără greşeală. "N-a suferit nici mama, nici copilul, n-au avut sechele. Se mai întâmplă să nu reuşească anestezia locală şi s-o converteşti în anestezie generală. I-am şi explicat pacientei, dar m-a avertizat că va merge la ziar". Bărbatul afirmă că, de fapt, a făcut doar 3 încercări pentru anestezia locală, iar când BIHOREANUL i-a prezentat fotografii făcute de soţul pacientei după cezariană, în care se văd clar 7 înţepături (foto), a răspuns ezitant: "Aici văd numai 5. Dar eu n-am făcut decât 3, aşa ţin minte...".

Despre "reconversia" profesională, dr. Daina a susţinut că a pregătit-o temeinic, iar promovarea a survenit firesc. "Am lucrat cu plăcere la Ţeţchea, dar făceam naveta zilnic, munca era multă şi banii puţini. Am ales anestezia ca a doua specializare pentru că în Oradea la toate celelalte specializări era plin". Iar concursul a fost, evident, unul "pe bune", nici el, nici soţia sa neintervenind pentru ca să se retragă cei doi contracandidaţi.

La Ortopedie este bun

Managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, afirmă că are încredere în capacitatea profesională a anestezistului, chiar dacă a decis detaşarea sa la Ortopedie încă de la angajare, prima oară pe 2 luni, apoi pe încă 2. "Acolo lucrează sub îndrumarea şefului Secţiei de Terapie Intensivă şi niciun pacient nu i-a făcut reclamaţie".

Deocamdată, plângerea pacientei de la Maternitate n-a fost înregistrată, iar managerul spitalului are de pe acum convingerea că ar fi neîntemeiată: "Anestezia locală nu reuşeşte întotdeauna, tocmai de aceea s-a trecut la anestezie generală". Şi, dacă nici pacienta, nici nou născutul n-au rămas cu probleme de sănătate, atunci nici despre malpraxis nu se poate vorbi, nu-i aşa?


LANŢUL SLĂBICIUNILOR
Serviciu contra serviciu?

Concursul prin care a fost angajat dr. Cristian Daina la Maternitate a avut loc în octombrie 2019, dar nimeni nu-şi explică de ce s-au retras ceilalţi doi concurenţi înscrişi, mai tinerii Anca Chiţac şi Dragoş Botea. În schimb, circulă zvonul că în schimbul "altruismului" lor, ar fi primit promisiunea că vor fi angajaţi şi ei, curând, la Spitalul Municipal.

Coincidenţă sau nu, ambii s-au înscris la concursul pe care Municipalul îl organizează pe 31 ianuarie pentru angajarea a doi anestezişti, în competiţie fiind încă trei medici. "Acum ce se va întâmpla? Din calea celor doi se vor retrage ceilalţi trei?", se întreabă, amuzat, un medic.

Managerul Municipalului, Dacian Foncea, exclude însă orice aranjament, argumentând că de data aceasta comisia de examinare va fi formată nu din universitari de la Timişoara (centrul unde şi-a obţinut doctoratul Florian Bodog şi diploma de specialist Cristian Daina), aşa cum s-a întâmplat la Judeţean în toamnă, ci de la Cluj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Stire de cacat !!
Bravo Bihoreanul.ro !! Doar stiri de tot cacatul ? De ce nu va imformati temeinic inainte sa scrieti o stire ? .Ce stiti voi de medicina ? Ce stiti voi de anestezie ? .Omul si-a facut meseria corect, cu anestezie epidural sau generala e la fel.
Postat 30 Ianuarie 2019, 19:24 de Hasse
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Revoltă tăcută în spatele uşilor închise: Judecătorii şi procurorii din Oradea au protestat împotriva ordonanţei care a modificat peste noapte legile Justiţiei (FOTO)
  • Accident pe DN 79, la ieşire din Leş: O maşină s-a răsturnat în şanţ, iar o tânără de 27 de ani a fost încarcerată (FOTO)
  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON