URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2018, 14:05

Liber căţărător: Preşedintele clubului de alpinism şi escaladă Cassio Montana, Răzvan Paută, vrea să atragă tinerii spre aceste sporturi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu peste 30 de ani, un grup de tineri bihoreni iubitori de munte şi, mai ales, de senzaţia unică oferită de cucerirea stâncilor şi piscurilor, înfiinţau un club sportiv sub egida căruia ani la rând au organizat şi participat la concursuri de alpinism şi escaladă. După ce la începutul anilor 2000 clubul a intrat în letargie, acum alţi entuziaşti doresc să reînvie aceste sporturi în Bihor.

"Trebuie să le facem poftă de munte adolescenţilor şi tinerilor", spune preşedintele clubului Cassio Montana, Răzvan Paută. Alături de colegii săi, a amenajat la Şuncuiuş un traseu spectaculos de via ferrata, care este însă doar începutul unui viitor parc de aventură ce va exista în defileul Crişului Repede.

Clubul pasionaţilor

Născut din părinţi pasionaţi de alpinism şi escaladă, Răzvan Paută (38 de ani) nu putea fi altfel decât un împătimit al muntelui. "Am crescut la altitudinea de 1.200 de metri, în Braşov, în satul bunicilor mei", povesteşte Răzvan. Părinţii, Adrian şi Eugenia, au fost doi dintre fondatorii Clubului de Alpinism şi Speologie Sportivă şi Industrială Oradea (Cassio), înfiinţat în 1984 pe lângă întreprinderea Înfrăţirea. Pe-atunci, în România se găseau cu greu sculele necesare căţărătorilor, astfel că montaniarzii le confecţionau singuri, în întreprindere.

Membrii clubului au amenajat trasee de escaladă şi alpinism în zona Şuncuiuş - Vadu Crişului şi au susţinut, de fapt, şcoala speo-alpină a judeţului. Clubul a avut parte de glorie adevărată, între anii 1984 şi 2004 organizând 20 de ediţii ale Alpiniadei de la Vadu Crişului, care au reunit sportivi din toată ţara. "În 1992, Alpiniada era Untold-ul de acum", zice Răzvan.

Totodată, membrii Cassio au participat la campionate interne sau internaţionale, de unde adesea s-au întors cu medalii. În plus, clubul a avut şi alte secţii cu performanţe, de şah, navomodelism, astronomie ori parapantă.

De dragul muntelui

În ultimul deceniu, Cassio îşi redusese mult activitatea, nereuşind să mai atragă pasionaţi spre sporturile montane. "În urmă cu 10 ani, tatăl meu, care era preşedintele clubului, mi-a spus că s-ar retrage. Eu am fost copilul trupei de la club, dar nu am simţit că trebuie să-l preiau", spune Răzvan. De profesie sociolog, lucra şi atunci, ca şi acum, la propriul atelier şi magazin online de produse cosmetice, preferând să păstreze alpinismul ca pe o pasiune.

La sfârşitul anului trecut, însă, alături de colegul său de club Sebastian Lascu, fost consilier local al Oradiei, în prezent consilier judeţean, a rememorat zilele în care urcau pe stânci, amintindu-şi satisfacţiile şi fericirea cuceririlor. Aşa au decis să relanseze Cassio Montana, dar nu ca pe un club sportiv. "Nu avem resursele necesare pentru a pregăti sportivi profesionişti. În schimb, vrem să atragem oameni care n-au mai urcat niciodată pe munte, să-i facem să descopere această fericire", explică Răzvan.

Parc de aventură

Primul pas pe care l-au făcut a fost să amenajeze la Şuncuiuş o via ferrata, adică un traseu montan de căţărare cu cabluri, lung de 150 de metri şi cu o diferenţă de nivel de 80 de metri. Traseul a fost inaugurat pe 1 mai şi într-o lună a fost parcurs de peste 200 de persoane. "Este un traseu potrivit pentru începători, mai ales că are şi ieşiri intermediare, pentru cei care nu se simt în stare să-l termine", spune Răzvan.

Pentru că liderii clubului au planuri măreţe, accesul pe traseu nu este gratuit, turiştii fiind rugaţi să facă o donaţie. "Banii îi vom folosi pentru parcul de aventură pe care dorim să-l facem în Şuncuiuş", explică preşedintele clubului. Parcul va avea cinci trasee de via ferrata, trei poduri suspendate, două tiroliene şi o platformă de bungee-jumping, cum încă în Bihor nu există.

Momiţi pe Facebook

Până când vor aduna fondurile necesare, membrii Cassio Montana se străduie să "recruteze" tineri, promovând pe Facebook filmuleţe cu traseele de căţărare din Şuncuiuş, dar şi cu peisajele pitoreşti şi calme. "Trebuie să le facem tinerilor poftă de munte", spune Răzvan. În plus, fiecare traseu de căţărare amenajat de Cassio are, la intrare, un cod QR, care odată scanat oferă toate informaţiile tehnice necesare. "De asemenea, lucrăm la un site care să-i impresioneze pe copiii de 16 ani, care cunosc foarte bine calculatorul şi se plictisesc de un site banal. Dacă site-ul va fi atractiv, şi muntele va fi".

Răzvan îşi doreşte ca tot mai mulţi tineri să încerce măcar escaladarea unei stânci şi poate vor înţelege ce simte el, când se agaţă de stânci. "La primul pas îmi spun ce păcat că nu fac asta mai des, chiar dacă ieri am escaladat. Apoi îmi amintesc ce prieten bun este stânca pentru minte. Când ajung la pasul cel mai greu e ca punctul culminant dintr-o carte bună. Nu simt doar libertate, ci adrenalină şi fericire", explică tânărul. Senzaţii exclusiv montane, pe care un ecran de calculator sau de telefon, oricât de performant, nu le poate oferi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON